79 REDIMENSIONAREA EFICIENŢEI ÎN EDUCAŢIE Mihaela Sanda

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
REDIMENSIONAREA EFICIENŢEI ÎN
LA REDIMENSION DE L’EFFIENCE
EDUCAŢIE
OU L’EVALUATION DES
EVALUATEURS
Mihaela Sanda Popescu
Liceul de Muzică şi Arte plastice „Constantin
Brăiloiu” Tg. - Jiu
Mihaela Sanda Popescu
Lycéé de Musique et d’Arts Plastiques
« Constantin Brailoiu » Targu-Jiu
Motto:
„Dacă profanii vorbesc bine nu sunt de dispreţuit”.
Fericitul Augustin
Motto :
«si les profanes parlent bien il ne faut pas les
mépriser»
Saint Auguste l
Rezumat
Prezentul ca noutate agresivă, deconstructivistă să
fi transformat educatorul într-un homo ludens printr-o
răsturnare a evoluţiei?
Pentru copil imitaţia şi jocul înseamnă învăţare,
pentru educator poate fi o malformaţie, o oglindă
buclucaşă a realităţii, în ultimă instanţă, o manipulare
pentru „perfecta” integrare în învăţământul „de
tranziţie”.
L’abstrait
Le
présent
comme
nouveauté
agressive,
déconstructiviste ait transformé le maître dans un
homo ludens par un renversement de l’évolution ?
Pour l’enfant l’imitation et le feu c’est
apprentissage, pour le maître peut être une
malformation, un miroir de la réalité, dans la
dernière instance une manipulation pour « la
parfaite » intégration dans l’enseignement « de
transition ».
Mots clés:
significatif.
Cuvinte cheie: educatie, eficienta, circuit
semnificativ.
éducation,
efficacité,
circuit
Quels temps vivons-nous ?
Qu’est-ce que l’efficience ?
Lequel est le circuit significatif ?
Ce epocă trăim ?
Ce este eficienţa ?
Care este circuitul semnificativ ?
Trăim toţi într-un pseudo-ideal al
purităţii infantile, dar ce înseamnă cu
adevărat acest refugiu în copilărie, ce
înseamnă cu adevărat „copilăria spiritului”?
Cuminţenia să fie doar o consecinţă a fricii
iar moralitatea, ca în percepţia lui Nietzsche,
întemeiată pe teamă, în cadrul instinctului de
turmă al individului.
Să deţinem astăzi doar un simulacru de
morală în stereotipia de expresii-cheie şi
într-o cronicizată dramă a inducţiei ?
Trăim oare într-un prezent al „erorii de
percepţie” ?
Nous vivons tous dans un pseudo idéal de la
pureté infantile mais que signifie vraiment
ce refuge dans l’enfance, que signifie
vraiment « l’enfance de l’esprit » ?
La sagesse soit-elle seulement une
conséquence de la peur et de la moralité,
comme dans la perception de Nietzsche,
fondée sur la peur - l’instinct de troupeau
de l’individu.
Est-ce qu’on détient aujourd’hui
seulement un simulacre de morale dans la
stéréotypie d’expressions - clé et dans un
drame chronicisé se l’induction ?
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
79
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
Trăim
într-un
paradox
al
informaţiilor, când valoarea informaţiei este
agresiv desfiinţată pentru că mai important
este ceea ce faci cu ea ?
Trăim riscul ca „metanaraţiunile” care
au condus umanitatea spre desăvârşire, să fie
desfiinţate?
Poate că prezentul este tocmai pedeapsa
acestor metanaraţiuni care nu au fost lăsate să
vindece.
Ce este desăvârşirea?
Perfecţionarea gândirii sau a instrumentelor
de gândire ?
Formă sau fond ?
Cultura
manuscrisului
sau
civilizaţia
tiparului?
Original sau kitsch?
Noi ce vedem? Ce selectăm?
Din sinteza aproape inumană emiţător –
canal – receptor avem acces la realitate sau
transferul în virtual ne-a cuprins toate
sistemele de referinţă?
Să trăim oare într-o dialectică negativă iar
eroarea de percepţie să devină „talentul”
unanim recunoscut?
Şi în acest prezent al conglomeratelor dacă
te revolţi devii „stresant”, „rasist” ,şi de ce
nu, chiar o oază în deşertul afişat ca
normalitate, riscând să te „bucuri” de acelaşi
tratament aplicat tuturor „devianţelor”
comportamentale, în plină epocă a
„toleranţelor”.
Ce înseamnă totuşi „toleranţă” în accepţiunea
„formatorilor de opinie”?
Prezentul
ca
noutate
agresivă,
deconstructivistă să fi transformat educatorul
într-un homo ludens printr-o răsturnare a
evoluţiei?
Pentru copil imitaţia şi jocul înseamnă
învăţare, pentru educator poate fi o
malformaţie, o oglindă buclucaşă a realităţii, în
ultimă instanţă, o manipulare pentru „perfecta”
integrare în învăţământul „de tranziţie”.
Acuzăm ?
Pe cine?
„Greşeală colectivă, pedeapsă nominală !”
Est-ce qu’on vit peut-être dans un
présent de « l’erreur de perception » ?
Nous vivons dans un paradoxe des
informations, quand la valeur de
l’information est agressivement supprimée
parce que plus important est-ce qu’on en
fait ?
Nous vivons le risque que les « méta
- narrations » qui ont conduit l’humanité
vers la perfection, soient annulées ?
Le présent est peut-être la punition
même de ces méta narrations qui n’ont pas
été laissées guérir.
Qu’est-ce que l’achèvement ?
La perfection de la pensée ou des
instruments de la pensée ? Forme ou fond ?
La culture du manuscrit ou la
civilisation de l’imprimerie ? Originel ou
kitsch ? Nous qu’est-ce qu’on voit ? Qu’estce qu’on sélectionne ?
De la synthèse émetteur -chaînerécepteur nous avons accès à la réalité ou le
transfert dans le virtuel nous a accablé dans
tous les systèmes de référence ?
Est-ce possible qu’on vive dans une
dialectique négative et l’erreur de
perception
devienne
le
talent
« universellement » reconnu ?
Et dans ce présent des conglomérats
si on se révolte on devient « stressant »,
« rassiste » et pourquoi pas, même une oisis
dans le désert relevé comme normalité,
risquant de « se réjouir » du même
traitement appliqué à toutes « les
déviantes » comportementales, en pleine
époque des « tolérance »
Et
pourtant,
que
signifie
« tolérance »
dans
l’acception
des
« formateurs d’opinion ?
Qu’est-ce que l’éducation ?
Le présent comme nouveauté
agressive, déconstructiviste ait transformé le
maître dans un homo ludens par un
renversement de l’évolution ?
Pour l’enfant l’imitation et le feu
c’est apprentissage, pour le maître peut être
une malformation, un miroir de la réalité,
dans la dernière instance une manipulation
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
80
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
(A. Păunescu).
Modelul
kalokagathiei eline trebuie
reactualizat nu printr-o „cădere” în timp, ci
printr-o reactivare a crezului didactic în marile
metanaraţiuni.
Frumosul să-şi recapete dimensiunea
morală, singura care poate vindeca această
„eroare de percepţie” .
Dacă toate elementele narative sunt
abandonate în favoarea comensurabilităţii
elementelor, de ce nu am transforma exerciţiul
comensurabilităţii în evaluarea evaluatorilor,
profitând
de
oportunitatea
uneltelor
desăvârşite.(Un exemplu de „desăvârşire”
poate fi Proiectul Gutenberg fondat în 1971,
reprezentând cea mai veche bibliotecă
digitală).
În secolul XVII, Ian Amos Comenius
spunea: "Din instrucţia pentru oameni nu
trebuie exclus nimeni, decât neoamenii…”
Din partea “modernului” Diderot, Comenius
îndurase
şi
el
“calificativele”
de
métaphysicien d’arrière-garde, un « faux
prophète », un « moraliste à l'esprit étroit.
Cel mai îndrăzneţ proiect al său a fost
pansophia, sau înţelepciunea universală. La
această înţelepciune universală, toţi copiii
aveau acces, atunci existând prejudecata
superiorităţii bărbaţilor. Învăţătura împletea
deopotrivă cele două laturi – teoretică şi
practică, ratio şi operatio. Credea în
universalitatea fiinţei umane, considerând
educaţia intervenţia unică în desăvârşirea
zestrei naturale: „seminţele ştiinţei, ale
moralităţii şi religiozităţii” . De la el a
dăiniut în timp Didactica Magna.
Condiţia de „homo ludens” a
educatorului îşi poate „rectifica” oglinzile
prin
redobândirea
metanaraţiunilor,
profitând de faptul că timpul încă nu a afectat
definitiv memoria selectivă.
Jocul trebuie păstrat ca un exerciţiu de
candoare, puritate şi accesibilitate în
educaţie.
Jocul rămâne unic prin semioza sa:
semnificatul şi semnificantul se suprapun, joc
însemnând şi acţiune şi rezultat, înălţând
spiritualitatea din vârful triunghiul semiotic,
pour « la parfaite » intégration dans
l’enseignement « de transition ».
Nous accusons ? Qui ?
« La faute collective, punition
nominale ». (A. Paunescu)
Le modèle de la kalokagathie éline
doit être réactualisé pas par une « chute »
dans le temps, mais par une réactivation du
crédo didactique dans les grandes
métanarrations.
Que le beau regagne sa dimension
morale, la seule qui peut guérir cette
« erreur de perception ».
Si tous les éléments narratifs sont
abandonnés
à la faveur de la
commensurabilité des éléments, pourquoi
ne transformerions-nous par l’exercice de la
commensurabilité dans l’évaluation des
évaluateurs, en profitant de l’opportunité
des outils achevés.(Un exemple peut être le
« Projet Gutenberg » fondé en 1971, qui
représente la plus vieille bibliothèque
digitale).
Pendant le XVII-ème siècle,
Comenius. disait : « De l’instruction pour
les gens il ne faut exclure personne,
seulement les inhumains ». De la part du
« moderne » Diderot, Comenius avait
supporté lui aussi les qualificatifs de
« métaphysicien d’arrière-garde », un « faux
prophète », un « moraliste à l’esprit étroit ».
Le plus hardieux de ses projets a été
pansophia ou la sagesse universelle. A cette
sagesse universelle, tous les enfants avaient
accès, alors existant le préjugé de la
supériorité des hommes. L’enseignement
combinait en même manière les deux cotés
théorique et pratique, ratio et operatio. Il
croyait dans l’universalités de l’être
humaine,
considérant
l’éducation
l’intervention unique dans l’achèvement de
la dot naturelle : »les semences de la
science, de la moralité et de la religiosité ».
C’est de chez lui qu’a duré pendant le temps
la Didactica Magna.
La Condition de « homo ludens » du
maître peut rectifier les miroirs par regagner
les métanarrations, en profitant du fait que
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
81
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
apropiindu-ne de inefabil.
Prima datorie a noastră, a educatorilor este
să nu uităm că aparţinem unui circuit care ne
înnobilează cu dimensiunea transcendenţei.
Prezentul este alarmant deoarece dialectica
negativă „lucrează” şi adevărul este adevăr
doar în măsura în care poate fi desfiinţat.
Globalizarea prezintă riscul „căderii” în
univers, al depersonalizării, un mimesis al
transcendenţei şi riscul că orice unealtă
dobândeşte însuşirea celui care o mânuieşte.
Postmodernismul se „grăbeşte”, emite
„reguli”, pune la dispoziţie, cu o politeţe
perfidă, acelaşi pat al lui Procust. Promovează
forma fără fond, e în permanenţă într-un vid de
autoritate reală, compensând cu tirania, cu
vorba multă cu inflaţia hârtiilor „conform cu
originalul”. Ca epocă, Postmodernismul nu
există nici înainte şi nici după Modernism . El
trăieşte peste tot, doar condiţiile prezente îi
anihilează, sau îi stimulează dimensiunile.
Jean François Lyotard, în Postmodernismul
pe
înţelesul
copiilor
afirmă:
„Regula de bază a postmodernismului nu este
„ce se poate face”, ci a „ceea ce s-ar fi putut
face, dar…”, întrunind însuşirea „alunecării
printre degete”, ca o neîndemânare „pe
înţelesul copiilor”
În acest context, educaţia trăieşte riscul
„colosului
cu
picioare
de
lut”.
În prima jumătate a secolului XX, Arnold
Schönberg, reprezentantul neoclasicismului
vienez, în muzică, a înlocuit gravitaţia tonală
dobândită, cu disoluţia tonală – aleatorismul şi
dodecafonismul, într-un gest de revoltă
estetică. Considerase că cei 200 de ani de
gândire tonală nu vindecaseră omenirea de nici
un rău. Că răul se manifesta mai liber ca
niciodată în teroarea nazistă. Astfel că pentru
el, arta, ca formă de luptă, trebuia să adopte
straiul „camuflajului” combativ. Profesor de
Armonie şi Compoziţie (însăşi denumirea
disciplinelor comportă valenţe simbolice) face
următoarea afirmaţie referitoare la metodă
(didactică !): „Metoda se supune talentului, nu
talentul metodei ”.
Ce lecţie primim de la Schőnberg?
Că el, iniţiatorul aleatorismului muzical, al
le temps n’a pas encore affecté
définitivement la mémoire sélective.
Le jeu doit être gardé comme un
exercice de candeur, la pureté et
l’accessibilité dans l’éducation. Le jeu reste
unique par sa sémiose : le signifié et le
signifiant se superposent, jeu signifiant
aussi action et résultat, élevant le triangle
sémiotique, se rapprochant de l’ineffable.
Notre premier devoir, nous, les
maîtres est de n’oublier pas le fait que nous
appartenons à un circuit qui nous ennoblit
avec la dimension de la transcendance.
Le présent est alarmant parce que la
dialectique négative « travaille » et la vérité
seulement dans la mesure où elle peut être
annulée.
La globalisation présente le risque
de la chute dans l’univers, de la
dépersonnalisation un mimesis de la
transcendance et le risque que n’importe
quel outil reçoit la qualité de celui qui le
manie.
Le postmodernisme « se presse »,
émet « des règles », met à la disposition,
avec une politesse perfide, le même lit de
Proust. Il promeut la forme sans fond, est
en permanence dans un vide d’autorité
réelle, en compensant avec la tyrannie, avec
beaucoup de parleurs avec l’inflation des
papiers « conformément à l’original ».
Comme époque ; le Postmodernisme
n’existe ,ni avont , ni après Modernisme. Il
vit partout, seulement les conditions
présentes l’annihilent, ou stimulent ses
dimensions.
Jean François Lyotard, dans ,, Le
Postmodernisme pou les enfants’’ affirme :
,,La règle de base du postmodernisme n’est
pas , ce qu’on peut faire’’, mais,, ce qu’on
aurait pu faire, mais..’’, remplissant le don
(la qualité) ,,du glissement parmi les
doigts’’, comme une maladresse ,, des
enfants’’.
Dans ce contexte, l’éducation vit le
risque du classe aux pieds en argile’’.
Pendant la première martiè du XX
siècle, Arnold Schőnberg, le représentant du
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
82
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
deconstrucţiei tonale, în esenţă, al acestui
„camuflaj combativ“, consideră talentul unic,
dincolo de corsajul oricărei legi, pentru că
talentul poartă în sine creaţia.
Nu aş dori să arborez acel „ex
occidente lux” dar Occidentul secolului XX a
trăit intens toate metamorfozele ideatice şi
artistice. Noi am aşteptat veghind în „lumina
documentelor”, dar ceea ce la ei s-a teoretizat
şi analizat în noţiuni ca postmodernism,
minimalism, deconstructivism, la noi încă se
mai numeşte tranziţie şi încă nu ştim ce
norme deţine.
După al doilea război mondial, societatea
post-industrială transformă cunoaşterea întro „piaţă informaţională”. „Post-” din
„postmodern” nu semnifică o repetabilitate
ca în flash back, sau feed back, ci un proces
în „ana-”, un proces de ana-liză, de anamneză, de ana-logie, şi de ana-morfoză, care
elaboreză
„uitarea
iniţială”.
Enunţurile lapidare în care Lyotard
îşi
prezintă părerile, sunt şi ele tot o auto-ironie
à la française de a fi înţelept dar „pe înţelesul
copiilor”. Ţara lui Voltaire a întrunit mereu
toate condiţiile unui oximoron geografic: de
la Paris, Ville-lumière, la Place- Pigalle a
vagabonzilor în permanentă reabilitare. „Pe
înţelesul copiilor” este şi ea în concordanţă
cu „graba” contemporaneităţii. Toată acestă
„grabă” are, în contrapondere o inerţie
spirituală, o îndepărtare de valoarea reală şi o
„bucurie” perversă în a mutila realitatea după
cum numai gnomii autorităţii perene ştiu să o
facă (adică aceşti mici şi sadici copii ai
spiritului).
A filozofa, în accepţiunea lui Lyotard,
înseamnă a nu începe de la început, ci
totdeauna de la mijloc.
Ce e de făcut?
Trebuie sensibilizată acea dimensiune
spirituală pe care o avem de la naştere:
„seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi
religiozităţii”(Comenius).
De ce metanaraţiunea era o referinţă, un
“punct de sprijin”, ce dimensiune îi asigură
permanenţa?
néoclassicisme viennois, dans la musique, a
remplacé la gravitation tonale avec la
dissolution tonale - l’aléatorisme et
dodécaphonisme, dans un geste de révolte
esthétique. Il avait considéré que les 200 ans
de pensée tonale n’avaient pas guéri
l’humanité d’aucun mal. Que le mal se
manifestait plus libre que jamais pendant la
terreur nazie. Ainsi que pour lui, l’art,
comme forme de lutte, devait adopter
l’habit
du ,,camouflage’’
combatif.
Professeur d’Harmonie et de Composition
(mais la dénomination des disciplines
comporte des valences symboliques) il fait
la suivante affirmation concernant la
méthode (didactique) : ,, La méthode se
soumet au talent, pas le talent à la
méthode’’.
Quelle leçon recevons nous de
Schőnberg ?
Que lui, l’initiateur de l’aléatorisme
musical, de la déconstruction tonale, en
essence, de ce « camouflage combatif »
considère le talent unique, parce que le
talent porte en soi la création.
Je ne désirais pas aborder ce ,,ex
occident lux’’ mais ce qu’on a théorisé et
analysé dans des nations comme le
postmodernisme, le minimalisme, le
déconstructivisme, chez nous est nommé la
transition et nous ne savons pas encore
quelles normes détient.
Après la deuxième guerre mondiale,
la société past-industrielle transforme la
connaissance
dans
un ,,marché
informationnel’’. ,,Post’’
de
,,postmodernisme’’ ne signifie pas une
répétitivité comme en flash back, ou feed
back, mais un processus en ,,ana-‘’, un
processus d’ana-lyse, d’ana-mnese, d’analogie ; et de l’ana-morphose ; qui
élabore ;;l’oubli initial’’.
Les énoncés lapidaires où L.
présente ses opinions, sont eux aussi
toujours une auto-ironie à la française d’être
sage mais ,,à la compréhension des
enfants’’. Le pays de Voltaire a rempli
toujours toutes les conditions d’une grande
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
83
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
Timpul !
Proba timpului, experimentul timpului,
rezistenţa autenticului care devine universal, în
primul rând prin atemporalitate.
Paradoxul contemporaneităţii este “criza de
timp” etalată ca scuză pentru mediocrităţile
care mimează preocuparea.
La Prima Conferinţă Naţională –Creativitate
şi eficienţă în învăţămâmtul preuniversitar şi
universitar - 16-18 ianuarie 2009, încercam
să conving despre importanţa în educaţie a
artei, în genera şi a muzicii, în special în
formarea gândirii preventive în baza
retroacţiunii de tip feed-forward.
Arta cultivă originalitatea şi combate
atenţia exagerată faţă de modelul exterior,
nefiltrat, neadaptat care face parte dintr-o
inerţie care ne absolvă de lenea lipsei de
iniţiativă. “Războiul” birocratic acoperă şi el
un vid, o exacerbare a virtualului, spaima că
realitatea ne supune totuşi la probe practice –
în artă primează proba practică.
Cine o evaluează?
…Şi iar cădem în păcatul lamentaţiei fără
soluţii…
În loc de concluzii:
Profesorul Elton Mayo (1880 1949), de la
Harvard
University
a
investigat
comportamentul uman, coordonând faimoasele
experimente de la Hawthorne, la Western
Electric Company, între anii 1927 – 1932.
Iluminarea halelor, în anii 20 când curentul
electric era încă o raritate, a creat
coparticiparea la gândirea acţiunilor; observaţi
de către supervizori, într-o atmosferă relaxată,
înregistrarea
rezultatelor (feed – back
permanent), lucrătorii au sentimentul că aparţin
unei echipe.
Eficienţa = expresia raportului între
cheltuielile efectuate şi rezultatele obţinute,
calitatea care corespunde scopului urmărit.
Învestirea în învăţământ a constituit mereu
o spaimă financiară. Cred că se perpetuează la
modul tendenţios confuzia între ieftin şi
eficient.
diversité: de Paris, Ville lumière, à la PlacePigalle des clochards en permanente
réabilitation . « Pour les enfants » est allé
aussi en concordance avec la ,,hôte’’ de la
contemporanéité . Toute cette ,,hôte’’a, en
contrebalance une inertie spirituelle ; un
éloignement de la valeur réelle et
une ,,foie’’ perverse dans la mutilation la
réalite, comme seulement les gnomes de
l’autorité pérenne savent le faire (c'est-àdire ces petits et sadiques enfants de
l’esprit).
Philosopher, selon Lyotard, signifie
ne commencer par le commencement, mais
toujours du milieu.
Que faire?
Il faut sensibililer cette dimension
spirituelle qu’on a dis la maissonce : ,, les
graines de la science , de la moralité et de
la religiosité ”( Comenius).
Pourquoi la métanarration était une
référence, quelle est sa «certitude » ?
Le temps !
L’experiment
du
temps ;
la
résistence
de l’authentique,qui devient
universel premiérement par l’atemporalité.
Le paradoxe de la contemporanéité
est ,,la crise du temps’’ étalée comme
excuse pour les médiocrités qui miment la
préoccupation
A la première Conférence Nationale
,, Creativité et
efficience
dans
l’enseiqnement péuniversitair et universitair
le
16-18 janvier 2009,j’essayais de
convaincre
sur
l’importance
dans
l’education de l’art généralement et de la
musique, principalement dans la formation
de la pensée prévéntive sur la base de la
rétroaction de type fead-forward.
L’art cultive l’originalité
et combat
l’attention exagérée envers le modile
entérieur, non filtré, inadapté qui fait partie
d’une inertie qui nous absoud de la paresse
du manque d’initiative ,,La guerre’’
birocratique couvre lui aussi un vide, une
exacerbation du virtuel, la peur que la
réalité nous soumet pourtant à des épreuves
protiques dans l’art l’épreuve protique
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
84
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
prime
Noi cei de azi, încă mai avem o şansă de Qui l’évalue ?
“reabilitare” dacă avem răbdarea de-a nu Et nous tombons de nouveau dans le péché
invoca “criza de timp” şi de a cugeta la de la lamentation sans solutions...
atemporalul paradox al lui Zenon: Ahile şi
Boasca Ţestoasă.
Au lieu des conclusions
Cum să-l decodificăm?
Nous, ceux d’aujourd’hui, nous avons
Ahile suntem noi, toţi grăbiţii alergători care encore une chance de ,, réabilitation’’ nous
măsurăm timpul cu spaţiul, manuscrisul cu avons la patience de n’invoquer pas ,, la
tiparul şi “uneltim” unelte. Broasca Ţestoasă crise de temps‘’ et de penser à l’atemporel
este înţelepciunea de care ne apropiem dar nu paradoxe de Zenon: Achile et la Tortue.
o vom depăşi pentru că, noi vom avea mereu Comment le décodifier?
de parcurs eterna „jumătate din jumătate”, Achile c’est nous, tous les coureurs pressés
grăbindu-ne măsuraţi de spaţiu; paradoxal, qui mesurons le temps avec l’espace, et
Broasca Ţestoasă nu se grăbeşte, ea este nous confectionons des outils . La tortue
Înţelepciunea şi doar Înţelepciunea are Timp. c’est la sagesse dont nous approchons mais
Semiotica Existenţială a lui Eero Tarasti ne nous ne la dépasserons pas parce que,
vine în ajutor: după condamnările succesive la paradoxalement , elle ne se dépèche pas; la
libertate ale fiinţei umane, apare această nouă sagesse a du temps.
teorie care nu reduce semnificaţia doar la
comunicare, ci caută sufletul fenomenului,
„negarea anxietăţii prin latura sa pozitivă”. „Or L’idée de la division infinie dans l’espace
pentru Tarasti semnul existenţei subiectului e fini, cette « moitié de la moitié » qui nous
anxietatea. Dar capacitatea de a rezista reste toujours à parcourir nous offre encore
anxietăţii
este
capacitatea
necesară une chance par ce que l’enfant à sa part,
creaţiei”.(Aurel Codoban, Eero Tarasti, cette personne unique multiplie l’infini par
le don unique du maître qui achève les dons
Existential Semiotics).
Ideea diviziunii infinite în spaţiu déjà cultivés ,, les semences de la science,
finit, acea „jumătate din jumătate” care ne de la moralité et de la religiosité’’.
rămâne mereu de parcurs, o putem
transforma în sensul rezistenţei la anxietate; Je propose à l’Universite Constantin
fiecare individualitate, cu fiecare copil în Brancusi une session de communications et
parte - persoană unică sporeşte infinitul de débats sur le thème de l’évaluation des
prin harul educatorului care desăvârşeşte évaluateurs, dans une synthèse psichoacele însuşiri deja sădite: „seminţele ştiinţei, didactique, dans une reconsidérations de la
didactique et une ,,reabilitation’’ de l’appel
ale moralităţii şi religiozităţii”.
à la conscience :
Propun Universităţii Constantin Brâncuşi, o
sesiune de comunicări şi dezbateri pe tema l’évaluation des évaluateurs.
evaluării evaluatorilor , într-o sinteză psihodidactică, într-o reconsiderare a talentului
didactic, şi o “reabilitare” a apelului la
conştiinţă.
Redimensionarea eficienţei sau evaluarea
evaluatorilor
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
85
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 1/2009
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAPHY
Bălan, George
Cazul Schoenberg –
Editura muzicală a Uniunii compozitorilor
Bucureşti – 1974
Bălan, George
Cazul Schoenberg –
Editura muzicală a Uniunii
compozitorilor
Bucureşti – 1974
Braga, Corin
De la arhetip la
anarhetip – Polirom, 2006
Călinescu, Matei
modernităţii, Polirom, 2005
Braga, Corin
De la arhetip la
anarhetip – Polirom, 2006
Cinci feţe ale
Călinescu, Matei
Cinci feţe ale
modernităţii, Polirom, 2005
Codoban, Aurel
Eero Tarasti,
Existential Semiotics – Indiana University Codoban, Aurel
Eero Tarasti,
Press,
Existential Semiotics – Indiana University
Press,
Bloomington and Indianapolis, 2001
Bloomington and Indianapolis, 2001
Lyotard, Jean François
La Condition
postmoderne: rapport sur le savoir
Lyotard, Jean François
La Condition
Minuit, 1979.
postmoderne: rapport sur le savoir Minuit,
Le Postmoderne expliqué aux enfants : 1979.
Correspondance 1982- 1985, Galilée, 2005.
Le Postmoderne expliqué aux enfants :
Correspondance 1982- 1985, Galilée, 2005.
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 1/2009
86