Rivista literaria - Médiathèque Culturelle de la Corse et des Corses
Transcription
Rivista literaria - Médiathèque Culturelle de la Corse et des Corses
BONANOVA_21_COUV:BONANOVA_21_COUV.qxd 12/11/2008 21:58 Page 1 Nu 21 3 Sunta Cap’articulu 1 G.Benigni Creazione 2 2 PUESIE Ghj. Terrazzoni PUESIE 4 Ghj. Thiers PUESIE Commission Européenne 7 F. Santini Direction Générale XXII Education, formation et jeunesse SCRIVITURE A mostra plastica di u n° 21 di Bonanova accoglie cù tamantu piacè l’opare di u nostru amicu José Tomasi, capidipartimentu d’Arte plastiche à l’università di Corsica Pasquale Paoli. Rivista literaria di l’Associu di Sustegnu di u CCU Università di Corsica 8 NOVE P. M. Filippi CI VÒ À LAMPÀ LU N. Sorba 11 IMPASTUGHJATA 13 G. M. Leca UN PARADISU INFERNALE N. Giovannetti 14 U CURRIDORE R. Colonna 16 TEATRU 19 R. Colonna Critica « DRAGUT, U CURSARU TURCU » 22 22 A. Di Meglio hè stampata duie volte à l’annu. Omu ci si pò arrugà (pè dui numeri inviu di un sceccu di 6 euro intestatu à l’Associu di Sustegnu di u CCU). Direttore di a publicazione Capiredattrice Dumenica Verdoni Redazzione Guidu Benigni Ghjuvan Maria Comiti Alanu Di Meglio Ghjacumu Thiers Geniu Gherardi Seguitu tecnicu Maria Anna Versini Cummunicazione Alanu Di Meglio Ghjuvan Maria Comiti Sesta Tonì Casalonga Messa in pagina Graphite Realisazione ISSN «U RACONTU È A PUESIA SACRA IN A LITERATURA CORSA » Geniu Gherardi 27 Sò nati 34 A PIAN D’AVRETU 29 A NAZIONE N 13 A PIAZZETTA U PASTORI BUNIFAZINCU PAR FORZA O PAR AMORE DRAGUT, U CURSARU TURCU U VANTU DI A PUVARTÀ U SANGUE DI A PASSIONE ALTRÒ A RIGHJINA DI I BANDITI LUNGONI 2006 IL TARDO AMORE 34 34 34 35 35 35 36 36 37 37 37 37 Sussuri 38 38 38 38 38 39 39 39 A CALZULAIA PRODIGIOSA CESARE IN NOMINE CHJAM’È RISPONDI I QUATTRU MORI A ZILIMBRINA D’ISTATINA A SCUSA DI PASQUALE PAOLI Unificazione ortografica 1291-7036 24 J. Royer U Ghjacumu Thiers Albiana « CUDDIDORA D’ALIVI. » Scunfini BONANOVA rivista literaria di l’Associu di Sustegnu di u CCU, Università di Corsica – S.P. 52 - 20 250 Corti EMILIO COCO ITXARO BORDA JOSÉ FERNANDEZ DE MARAM AL-MASRI CARLES DUARTE LA SOTA 40 40 42 43 46 52 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 1 Cap’articulu Per u 110u anniversariu di a nascita di Federico Garcia Lorca, in omagiu à issu gran’pueta chì scivia in prulogu di a so prima publicazione Impressiones y paisages : « A puesia esiste in ogni cosa, in lu bellu, in lu goffu, in l’orribile ; a dificultà eppuru, vene da u sapè scopre la, da u fattu ch’ellu ci vole à sveglià i lavi prufondi di l’anima. Avè un spiritu maiò, vale à dì riceve una cummossa è sapè traduce la di varie manere. Ci vole à esse unu è parechji s’omu vole amparà ogni cosa in le so diverse spressione. Esse religiosu è prufanu. Adunisce u misticisimu d’una cattedrale gotica à a Grecia pagana. Vede tuttu, risente tuttu. » S’omu vole avè una idea di e so capacità creatrice, ci vole à leghje, non solu e so puesie, ma dinò e so opere teatrale, in prosa è e so currispundenze è cunferenze, à fin di truvà ci e diverse voce opposte ch’ellu sprime. Vivu è affannatu, esuberente è secretu. Ellu si dà à tuttu è pussede tutte e grazie di l’arte puetica, ma dinò di a musica, di u cantu, di a festa, di a vita ch’ellu dice assulanate ma trà e quale trema un core oscuru. Si malfida di a vita, mediteghja di l’irremedievule, di a presenza di a morte, di a permanenza di e pene è malgradu tutte isse oscure passate, una risurgenza ver’di una pensata più chjara, più lucente chì u rimette in bè cun l’esistenza. Lorca hà, pettu à a morte, una fissazione permanente. È a tenerà cun ellu tutta a so vita. In piena gloria, in Buenos Aires, dice : « A morte… Ah ! Ella s’infilza in ogni cosa. In la chietitù, in lu silenziu, in la serenità. A morte hè dapertuttu. Ella hè a duminatrice » Ma Lorca tene una vucazione : a vita. A so opera hè una racolta di sperienze vitale è per quessa, hè cum’ellu a dice, parlendu di Pablo Neruda : « più strette à a morte chè à a filusuffia, à a pena chè à l’inteligenza, à u sangue chè à l’inchjostru. » In issa vitalità, ellu ci s’hè messu sanu sanu, è e so cuntradizzione ci si sò mutate in una lotta trà critica è ispirazione, trà vulintà è irraziunale, in una mezavia duve si creanu i so antagunisimi è duve si rinnova a so unità, un essare duve a vita s’incarna : « Vogliu dorme un istante, un istante, una minuta, un seculu ; ma chì tutti sapessinu bè chì ùn sò mortu. » Guidu Benigni 1 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 2 Creazione Par tè Ghj. Terrazzoni Sarru l’ochji un mumentu È ti ni se digià andatu, Comu pulvara in u ventu In u celu se cuddatu, Senza pinsà un mumentu À ciò chì ai lasciatu. U to locu tantu amatu Accantu à la to ghjenti, Induva ai suminatu Tanti stondi è rammenti, Ricordi di un passatu Paroli di un prisenti. Anima mea Pà tè mi voddu ricurdà Ciò chì fù la to vita, U to chjassu u to campà A to passioni ardita, Ch’in mè sempri brillarà Comu un’alba infinita. Com’in li sogni ch’e facia Trà sintimu è nustalgia, Se apparsa nant’u me cori. Dendu cussì à le me vita Quissa spiranza infinita Fatta di gioia è d’ardori. Anima mea. Issu focu chì mi faci spirà In a me menti voli brusgià, È infiarammi a più pudè. Chì ogni simplici rammentu In u me pettu ùn sarà spentu, Chì s’accindarà solu par tè. Anima mea. Anima mea, issa canzona Nentru di mè sempri risona, Com’un soli, un albori. È l’aghju scritta à l’inchjostru Di un avvena tuttu nostru, Chì ci farà campà d’amori. Anghjula Purtata da u vintuleddu Chì suffiava in u paradisu, Se falata com’un aceddu Illuminendu lu me visu. Incù u raghju di a vita M’ai annacquatu d’amori, In una stonda infinita Prufumata da middi fiori. Se a me anghjula in tarra Chì campa in lu me pinseru, U tempu di una prighera È iss’amori si faci veru. Custudita in u me cori Comu un priziosu ghjuveddu, Mi porti u santu calori Di quissu avvena più beddu. À l’eternu sarè mea È sempri mi farè campà, Incù in capu quiss’idea Ch’ùn ci pudaremu spiccà. 2 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 3 Ti voddu scriva… Quandu a notti si pesa Nantu à lu me pinseru, È chì l’unica difesa Hè d’essa sempri sinceru. Ti voddu scriva… Quandu si spigni u lumu Di a fiara di vulintà, È chì si ni và in fumu A noscia sola virità. Ti voddu scriva… Quand’a camara sicreta Di la me emuzioni, D’un colpu si disceta In centu mila canzoni. Ti voddu scriva… Quand’a me vita invechja Comu si sgranani l’ori, È ch’in me si rispechja Una mancanza d’amori. Ti voddu scriva… Quandu i me sintimenti Ùn sò più ch’una lacrima, È chì tutti i rammenti M’annacquani l’anima. Ti voddu scriva… Citadedda Mistiriosa citadedda, bianca com’è la calcina Se l’ultima sintinedda, di pettu à la marina. Di pettu à la marina è lu mari prufondu Quandu l’acqua s’avvicina, a l’entra di lu to mondu A l’entra di u to mondu, da u tempu custuditu Chì tuttu in lu circondu, pari pà sempri sculpitu. Pari pà sempri sculpitu da issu ventu chì ti tocca È chì mai ùn hè sparitu, da l’entra di la to bocca Da l’entra di la to bocca, purtonu di l’immensità Sculpitu in quissa rocca, teatru di l’antichità Teatru di l’antichità, pà tutti l’espluradori Chì vuliani cunquistà u to elpali di valori. U to elpali di valori, divintatu casteddu Chì tutti li signori, t’ani missu l’aneddu T’ani missu l’aneddu, pà fà di tè una righjina D’issu mondu cussì beddu, chì strapiomba la marina Chi strapiomba la marina, sin’à Punta Partusatu Fighjulend’ogni matina, l’urizonti à lu so latu L’urizonti à lu so latu, cù lu so riflessu giaddu Chì mai ùn s’hè scurdatu di Lavezzi é di Cavaddu Di Lavezzi é di Cavaddu, perruli di issa cullana Sò li maistosi scoddi di pettu à la sulana 3 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 4 In punta Ghjacumu Thiers Ne aghju sempre una in punta di u core di quelle l’acelle stanche morte ghjunte quì à calà si una cria u tempu di l’arretta à lascià si alliscià… Aeruporti in Atene I voli di ligne è i viaghji di Ilione ti anu i so belli incroci ind’è l’aeruporti Cassandra incatarrita dice di esse à l’ora è pianghje in l’altavoce di ùn sente si intesa da nimu chì ci corre tempu è vita ed Ulissi spapersi cercanu a porta ghjusta da vene in casa soia dopu tamantu viaghju tirà si un suspiru truvà si focu accesu è pignatta duve bollenu cun gustu di ramaricu tutte e sale di l’attesa in sempiternu sbalancate Ogni piuma hè sognu pè a manu chì sà è po u lindumane à sapè duve hè chjappa quandu ch’eo cridia di avè li messi cappiu Ne aghju sempre una in punta di l’idea è tandu mi prumettu chì l’altra ùn scapperà Bilbao Delfonfalu Più bella rinfacciata a mi aghju chjappa in Delfi dicenu è po ne intreccianu di u billicu di u mondu. Eo sò andatu cù una strinta di core di unu chì và è pichja in casa di un parente : Ego ùn mi ne manca. Ma quandu ghjuntu à conti sumiglia ùn ne aghju nè faccia nè corpu nè ancu d’altru restu cù issu troppu smezatu un pomu intricciatu chì ùn sente po di nunda Tutti issi vechji miti ùn sò chè patarachje ùn ci vogliu più crede Soca ùn si pudia mette e torre più insù è ùn fà rascaceli tristi cum’è antenati ? Tandu hè venuta a piena è a vasca si hè colma è a cità si annega cun quasi di trè metri millenovecentu ottantatrè duve manghju stasera un baccalà distintu Plaza de la Incarnació L’aria stinza i so lagni di quandu fù minera Bilbao a metallica è u Casco Veció si ne firmò sottu acqua trà e so lastre titaniche Guggenheim si surpa a cità sana sana Buren hà modu à fà cù i so lumi acuti sentite li cullà issi mughji da quaiò. 4 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 5 p u e s i a Creazione Leda Pettini U lamentu di Leda stinza u filu di l’oru in a curva di l’ala l’amore si hè azuru foscu cum’è spaventu è u cantu si intorchja in giru à u fusu tissutu da Lalique un ghjornu ch’ellu si era ingutuppatu bè cù issi fili di eternu appiccicaticci In issi tempi custindi e donne si infilzavanu pinzii cum’è chjodi i pettini ed in cima qualchì farfalla od una filangrocca vana quantu un veru puema privu di ogni ragione superbu ed inutile Silenziu eternu Sarra È mi anu messu quì è sò in piena cutrura u gestu da prichera à volte dà l’aggrancu da ùn sapè s’ellu hè à a manu o a mente è pò dà si ancu u core quandu u tempu si affosca quì in cima à a Sarra a madonna sò eo alzata in purgatoriu sottu à un pannu di nebbia quandu u tempu hè dolce quaiò, in giru à Calvi Daretu e quelle voce ci parla l’eternità stantarata di u silenziu cavu tronacu da pone tale è quale in piena nave di e vechje catedrale quand’elle ùn eranu ma chè paure orrende scunghjurate da u cantu di l’omu l’operata à chjerchju da fà solu ribombu è pisà lu intrepidu gestu santificatu da l’inutilità sputica Sogni mischini Trà u frescu di mane è u calore internu ci sò eiu è avanzu sicuru trà mezu à i penseri di l’alba nascitoghja ciambuttendu una cria trà a mo pelle troppu grande è i mo sogni mischinelli 5 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 6 Villasor Ind’è l’ortu apertu ci crescenu miloni è pumate è seculi è ci tira u ventu caldu d’Africa eternu di inghjulie lentate ad ogni sciluccata è l’artistu almanacca vite nove cù l’avanzi di tanti naufragi lampati nantu à a rena è zuccati da u sguardu di l’omu Zeffari Forse hè statu u trattu, è a guazza calata l’arietta chì si arghia cù i so carrughji lirichi cughjosi ma pumposi. Si beie a picchetta cù a torta di ceci i lupini ùn sò più ma quant’elli custonu ind’è u castagnacciaiu Zecche Trà Ziccuccia è Ziccona anu intesu sunà u scogliu di A sirena è certe volte canta eo vi ci aghju aspettatu tantu ma à sapè s’è vo sarete ghjunte… Ùn si ne vanu micca hè tardi ma l’inghjulia in casa veghja à sinu à mezanotte fora fischjanu zeffari face più caldu quì è u rimore hè vita u veranu hè periculu à bichjeri inticciati chì si carca à culori è piatta a ligna bassa duve cala a vita, al dilà di u molu è po sbatte una cria a persiana sbrembata chì ùn filtra più l’ochjate di vechje chì anderanu à diventà bichine quand’ella sarà l’ora. ùn si sà chì ci hè firmata solu l’orma umida di i vostri penseri antichi quant’è e fole di l’acque marin Sott’à u lettu È pisceranu arritte in piena piazza di u mercà sbrancate sottu à l’acqua benedetta chì piove quandu vechje puttane rifacenu e signore cù e so smorfie enfatiche di pidochji rifatti Sottu à u lettu ci hè un ghjumellu di ghjorni a stonda face pula un troncu di parolle è issu ciuffu di sogni rammentu di carezze chì andetenu à inturchjà si sinusoidalamente à i lochi lasciati tali è quali 6 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 7 p u e s i a Creazione Francescu Santini di Morusaglia A pippa di babbone O la pippa di mio babbone A vogliu mette in canzone A mi si aghju in l’agnone Culà ind’è lu castagnone Machja corsa Sempre a t’avia in bocca Pè la machja o per la bocca Un’era a to cumpagna Ma era la to cumpagnia Da la piaghja à la muntagna Tracarca di mille prufumi Si curata da l’altagna Annacquata da chjampi fiumi Ti stendi, ti sparghji, si pagna Inturniendu le campagne T’accadia una stuccata Ti cambiava di la pippata Tand’a sciaccava in bursellu Vicinu à la to curtella O quella pippa di l’orezza U bucchinu hè l’astra pezza Zuccata ind’è lu cippone Era la pippa di babbone Machja corsa cusì fiurita Principessa imbalsamata Mai, mai ùn sì erghita Da la mane à la serata Tuttu l’acellame invita A chjuchjulimi è cantata Di un bellu legnu scupinu Quellu d’u Pedipartinu Era un geniu di stu travagliu Avia l’arte lu pippagliu Di Corsica sì la regina Sì di lu più verde palazzu Chì tanta vita citadina Di tè nè socu più chè pazzu O ricchezza cusì bellina Di un amore mai lazzu Quandu fieghju sta bella pippa Tandu sì chì aghju la lippa Di fammi poi la stuccata Per risente la to fumata Annasu per teppa a murza M’imbriacu di pivarella Nantu à lu scogliu, a scurza Nepita prima piantarella Più in là sambucu chì puzza Nè u latu, a pinzutella Vogliu un pugnu d’erba tabacca Ma l’ort’in valia à la vacca Sta sera c’aghju nustalgia Babbon’ùn era qualvogliasia Vogliu incarcà lu furnellu Di istu bellu strumentellu Pè riturnà nè lu passatu Quellu di lu tempu andatu Ghjinepparu chì mi zinga Albitru incù li so bachi Fieru rustincu nè a pinza Di lu tangu ind’è e braghe Caru caru lu mio caccaru O quantu ti tengu caru Di la to pippa cusì cara Salvata hè nè la cantara Da lu robbiu di a filetta A la scopa, a malamata E di lu muchju nè le stretta Curogliula chì si s’azzeca La mio selva ùn ai para Machja corsa ti tengu cara. 7 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 8 P. M. Filippi Scriviture nove Galatteu : Erpallone S’ellu t’accadessi in tale paese capicursinu, entrendu in chjesa, di ùn sente più ombra di u parlatu nostru nè in le prediche, prighere è canti, ùn ti ghjoverà d’appende ti à u senatu o di scrive à u papa, chì poca premura ne anu di quessi i meschini prublemi. Ma incù forza non finta, ti menerai un bellu schiaffu sù la guancia diritta, è po, segondu a cristiana ricummandazione, un antru sù quella manca. S’è tù avessi amparatu lu to corpu à cuntorce si in le più umile posizioni, mena ti puru dinù un paghju di carci. Dopu, rifletterai ch’è tù ùn sì più indocu nant’à à Terra, nè in casa nè in chjesa, si sente ormai a to lingua nativa, ùn ne averai bisognu pè entre ti ne in Paradisu. È tandu intonerai i giocosi canti in la lingua nuvella, è ribomberà la to fiera voce in la chjesa piena zuffa, solu per tè d’ombre è di suveniri. Animalerie Pè i mio amichi cacciadori : puntu di vista cignalinu Prumesse U TOPICIULELLU, impauritu : O damicella cusì graziosa, vi vogliu purtà lu sirinatu A MISGIA, cortese : Fate puru. Vi lascieraghju finì. Era una dumenica di caccia Per l’omi di issi cuntorni Ghjornu di religiosa primura Mezu à abbaghji è brioni feritu in li machjoni un cignale versu l’altu celu si vultò : « Diu di a Madre Natura Hè tutta custì a to sacrata criatura ? » L’echeghju di e voce fù a sola risposta. In un ultimu assaltu feroce Zoppighjandu l’animale dete di stocce à la Morte nera incù le so centu bocce Da qualchì posta quassù pigliendu a mira L’unu o l’altru sparò U cignale burtulò in terra. Si sentì luntanu Cum’è un toccu di campana Digià sguassatu in l’aria pura. Imbrogli A COPPULATA : I mio prublemi principionu quandu mi messi in capu di cambià di casa. Vite canine À l’interru di Filicone, ùn s’hè vistu mancu à Mozart ! Disprezzu U LUMACÒ à a lumaca : Casa, ùn n’avete ? Era una dumenica di caccia Pè l’omi di issi cuntorni Ghjornu di religiosa primura 8 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:35 Page 9 p u e s i a Creazione Omertà corsa o « l’acqua in bocca » I Corsi celebri Un ghjornu di u 1870, fù lampatu in la Seine Bernardinu Vincensini, di Serraghju di Venacu, da ghjente chi ne vulianu à Napulione III, à u so prefettu Pietri è, per cunsequenza, à tutti i Corsi (fattu storicu). UN TESTIMONIU (in francese) : Oltre tutti i so difetti, ùn sanu mancu notà ! ANTRU TESTIMONIU , UN alluntanandusi (in corsu) : A ci anu messa, l’acqua in bocca. A sputeremu più tardi. Cristofanu (dimostrazione) S’ellu fussi statu corsu Cristofanu Culombu, li saria senza dubbiu piaciuta a pulenda. Mi dicerete ch’ùn si ne trova tanta farina pisticcina pè a Balagna. Sarà ! Ma qual’è chì hà vistu nave è battelli in li porti d’Orezza o d’Alisgiani ? Invece chì assai vocanu sottu à a citadella calvese. Hè dunque raghjunevule di pensà chì u grande marinaru fubbe nativu di Calvi piuttostu chè di i Perelli. È nunda ci impedisce più di crede chì i primi salvatichi scuparti da u nostru eroe appiinu intesu da a so bocca : « Mì à elli ! », parulle pè issa ghjente di sensu scuru, chì ùn si pò pensà ch’elli parlessinu digià u corsu. Quiz culturale Vince quellu ch’induvina. Pè ogni dumanda, ci hè un indice. Pè i zottichi è di simile sterpa, ci hè ancu un aiutu. Qual’hè ? Ghjera nurmale, s’hè spinta… Don Juan di a Mañara : Hè vera chì… ? D. J M : Imbòh ! Aiutu : in Rouen Quale sò ? Manescu pè dirascà. An-ge-lo Ma-ria-ni, ultimu inventore di u Coca Cola : Pschittu ! comme on dit de par chez nous ! Aiutu : Unu o puru Hunu Quale hè ? Unu di i dui Aiaccini celebri. Indice : tchi tchi Catalogu di ogetti, stuvigli, cose è affari diversi Campana senza battagliolu pè cristianu sordu Battagliolu senza campana pè quale ùn ci crede Nè campana nè battagliolu pè quale ùn ne vole Pè pastore grande : Pilone. Pè pastore mezanu : Pile più chjuche. Cerchji, circuli, è altre tondulature guarantite senza viziu. Pè Cristiani pietosi è fieri : Anzianu è Novu Testamentu di a cullezzione « Trà di noi » ; ci si trova sguassata ogni referenza à a Palestina è à i Ghjudei. Poche pagine, pocu testu, ma missaghju chjaru è nettu. 9 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 10 Dicia Mi piace quì à riportà qualchunu di i so più prufondi apoftegmi Dicia : « Un vale à negà la : u libru incù u più personagi ghjè quantunque u bottin. » Dicia : « À l’eunuque, suveniri ùn li ne ferma tanti : un paghju. » Dicia : « Pè risolve l’affare di a quadratura di u chjerchju, prima ci volerebbi à fà u giru di u prublema. » Dicia : « Ghjuntu in Monte Cintu, s’è t’avessi à saltà, salta piuttostu à falera. » Dicia : « À bughju, u goffu hè tranquillu è u bellu cuntrariatu. » Dicia : « Pè viaghjà più in furia, ùn vale à avè pedoni s’è i scarpi sò stretti. » Dicia : « Pè viaghjà più in furia, ùn vale à avè scarponi, s’è i pedi sò chjuchi. » Dicia : « In fine di u contu, hè megliu à ùn viaghjà tantu. » Dicia : « Pè innacquà i so pomi, ùn basta l’acqua, ci vole dinù ortu è giardinu. » Dicia : « Pè avè ortu è giardinu, s’è tù ùn avessi l’acqua, averia pocu in manu. » Dicia : « Tuttu hè cumplicatu incù o senza acqua. » Dicia : « Ci pensate voi à u sordu chì deve leghje nant’à e labre di u trastagliulu ? » Dicia : « È à u trastagliulu sordu, chì deve leghje nant’à e labre di chì ùn trastagliuleghja, ci pensate ? » Dicia : « U megliu sarebbi forse chì tutti quanti trastagliuli, sordi, è noi tutti, parlessimu pocu è micca. » Dicia : « A so parulla, u trastagliulu ùn la dà cusì faciule. » Dicia : « Soprattuttu à u telefonu. » Dicia : « À i trastagliuli chì telefoneghjanu, pa-papattoni, pa ! » Dicia : « L’eternità ghjè cum’è u restu ; quand’è tù invechji, strettisce. » 10 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 11 Creazione p r o s a Ci vò à lampà lu N. Sorba Asintiami ghjunghja, a sintiami affaccà issa leghji. Eccu la, hè dicisa, hè vutata l’affari hè ufficiali. Ottu ori di sera u prisidenti pidda a parolla pà annuncià la à u populu. Un avvinimentu, un cambiamentu maiori pà a sucità. L’aspittaiami ma emu sempri crettu ch’idda ci era una spiranza, una fiara di lucidità chì facia chì ùn pudia succeda. issu seculu faci fà ciò ch’è vo’vuleti, u pudeti fà cascà quant’è mora o u pudeti fà pinsà com’idda vi pari. In u mondu a moda era à l’ochji. Tutti i people sapiani annuchjà, ci vulia à veda u capu di u Babbu Natali quand’iddu hà saputu ch’iddu ùn era più u rè di Natali. Custaia caru à cunnoscia i incantesimi, incù a dumanda in crescita i prezza ùn stetini tantu à cuddà. I ricchi si campaiani, i povari iddi erani l’annuchjati, imbuscati ùn ci era mezu di sorta si ni. À chì pruvaia ad ascultà à daretu à qualchì porta a formula, à chì andaghjia à braccà i sgiò ch’iddi lintessini issi parullacci. L’ochji hè duvintatu u mezu di puteri u più maiori. Quiddu chì ùn u sà usà ùn riesci micca in a vita. À parta si da oghji hè pruibitu di annuchjà. Ugni parsona culpita si devi fà cunnoscia da i parsunali di a sigurità spicializati in annuchjera. Ugni parsona chì cunnosci i incantesimi ùn i devi nè imprudà nè trasmetta li. Ci hè vulsutu à aspittà u vintiduiesimu seculu pà veda nascia issa leghji, hà da cambià tuttu. Si vedini dighjà in istrada signadori chì si dumandani di chì ani da campà. U mezu mondu era annuchjatu. Ma pà una volta, com’è un aiutu da Diu, chì ùn si prigaia mancu più, u prisidenti elettu avia da avè pietà. Hà avutu pietà pà tutti issi annuchjati. Ci hè vulsutu à andà lestru, à piddà dicisioni rapidi chì ci hè sempri u priculu. Ci vò ch’e vi spiighessi un pocu issu tempu ancu à vena, chì ùn u cunnisciti micca. A scenza hà fattu prugressa tamantoni vi ni dubbittiti. A scuparta a più maiori pà l’umanità fù truvata in una isuluchja induva u prisidenti di a Ripublica vincia sempri parchì tutti quiddi chì duviani vutà contru, t’aviani ùn prublema u ghjornu di u votu è ùn pudiani andà à vutà. L’anni passoni è i scintifichi matriculaiani sempri di più. À a fini, tutti vutaiani par iddu è a diciani beddu nanzi cusì ùn aviani micca prublema è si pudiani sprima. Oghji si vedini i ricchi lanceri in carrughju in traccia di dì ch’idda hè una tuntia issa dicisioni, una uffesa à i soi. È puri, hè a sola manera di firmà issa disgrazia chì tocca di più di a mità di a pupulazioni. Hè difficiuli pà vo’d’imaghjinà tanti aienti carchi à pena in capu, à nuttati in biancu senza dorma, à tupizza gonfii. Ma quandu a mamma di u prisidenti di l’isuluchja si n’hè morta, tuttu hè cambiatu è in vichjara u prisidenti palisò tuttu. A mamma annuchjaia tutti quiddi chì ùn vutaiani micca par iddu. Issa nutizia fù sparguddata in u mondu sanu, ùn ci era un paesi à capu. I scintifichi iddi, erani tutti di accunsenti pà dichjarà l’annuchjera com’è u mezu di cumpitenzi u più avanzatu pà fà andà l’aienti versu un idiali. L’annuchjera di In fatti, ci sò dui tiurii pà spiigà a risuluzioni presa da u prisidenti. A prima hè quidda chì tratta di a disgrazia. Ùn a di facia più à veda tutti issi disgraziati circhendu una signadori di gratisi chì ùn si buscaiani mai. A sigonda, hè più pulitica, saria più riflittuta. Hè quidda chì dici chì l’alivi t’aviani una malatia. L’oliu, vindutu dighjà à prezzu di oru, si facia propiu raru. S’è ùn ci hè più oliu di alivi hè l’umanità chì hè lecca. 11 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 12 Solu l’oliu di alivi hè capaci à caccià vi l’ochji. Pà l’annuchjati a primura, a mutivazioni, ciò chì era impurtanti hè ch’idda si firmessi. Certi, i tinti, nasciani è muriani annuchjati, à pena nati t’aviani l’ochji. À a scola ùn si discurria chè di stu affari, tutti l’anni ori di « ochji » ma incantesimi ùn si ni ampara, i sicreta pà avè li ci vò à pagà. I più ricchi sò issi parsoni chì cacciani l’ochji. In fatti, sò menu numarosi chè quiddi chì annochjani, i signadori sò più rari chè i lanceri, l’aienti pensani di più à fà mali chè à pruteghja si ed aiutà. Nunzia hè a bisfiddola di u prisidenti. Da zitedda batti in i falda di a so minnanna, a mamma di u prisidenti chì hà presu a dicisioni. A so minnanna a dicia sempri : « Hè a prima volta ch’e vecu st’affari, hè nata imparata ». À più di trè centu anni si n’hè morta, u prisidenti, iddu laca u so postu. « Eccula hè idda, hè idda chì ti hà da salvà… » Issi parolli, u maritu ùn i capia micca ma Nunzia idda hà capitu, tuccaia à idda, tuccaia à idda. Ni firmaia una, nata annuchjata, da una famidda troppa annuchjata chì l’ochji hè passatu in i ghjena è ni firmaia una, bisfiddola di a signadori a più famosa, a mamma di u prisidenti di u mondu, sappia caccià issa sorti. Passoni l’annati è mai più a leghji fù cambiata, era sempri pruibitu di annuchjà, a parolla lanceri ùn asistia più in u dizziunariu è po’oghji chì sarà oghji, nimu cunnosci più i mineri di annuchjà. Nunzia dumandò di lacà la sola incù a malata in cucina. Pò dà si chì ùn vò muscià com’iddu si faci, pò dà si ch’idda t’avia un pocu a pappadda, nimu a sà. Dopu à un paghju di ori si hè aparta di novu a porta. Un’emuzioni incridibuli. Era riisciuta Nunzia. Pà a prima volta di a so vita, issa donna si sintia com’è quidd’altri, pà a prima volta ùn era micca alliaciulata. U so prima sforzu era di dà un calciu à quidda carrega, tali un sfogu. Nunzia era fiera, u maritu ùn a di facia à rializà tuttu ma capia chì a so moglia t’avia un donu. « Mirè, l’emu puri inviati i capiddi ma ùn ci n’hè statu unu capaci, sò tutti latroni. » « Emu trovu in qualchì libru formuli ma sò più foli chè risani. » « Seti l’ultima midicina, l’ultima spiranza : ùn fiascheti ! Hè Diu chì vi manda, hè Diu chì ci volta dopu à tanti anni di lascia corra. » « Scuseti mi ma… ùn l’aghju mai fattu. Quand’e socu nata, facia dighjà un pezzu chì l’aienti ùn pudiani più annuchjà, socu di issa ginirazioni chì ùn sapemu mancu ciò ch’iddu hè… » « Aiò par piaceri, pà tutti l’oimè ditti in issa casa, pà tutti i ghjastimi lanciati, pà tutti i prigheri fatti : aiuteti ci ! » Era quasgi bughju. Paria chì u soli mittissi una eternità à calà. Di un colpu a vittura, induva ci era a fiddola di l’ecchisi prisidenti, mortu da un pezzu, è u so maritu, si ritrova in un chjassu imbaratu da tribbia chì facini firmà a vittura. Scuzzulatu da i petri ma ancu da u fattu ch’iddi ùn capiscini micca ciò ch’iddi facini in issu chjassu, pesani l’ochja è vedini com’è una carciara. Una parsona si affacca è li briona ch’idda hè una prupiità privata. U coppiu spiiga a so stodia, mezu sturduliti è allivantati ch’iddi erani. A donna si ferma di briunà è capisci subbitu. I porta in casa induva un’antra donna liata à una carrega, senza capiddi, unghja runzicati battia a morti. Ci hè stata a paura pà i fiddoli di issa donna chì era annuchjata nascindu ma sò avali trè ginirazioni è nimu hè natu com’è idda. Pensu ch’idda si pò dì chì l’ochji hè finitu, finiti i lanceri, i signadori. Nunzia t’hà cinqui centu anni, hè a più vechja in a storia di l’umanità è pari ch’idda ùn hè pronta à mora… com’è s’è un certu Diu a facia stà chì… ùn si sà mai ! 12 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 13 Creazione p r o s a Impastughjata Ghjuvan Marcu Leca franca. A me scappata hè piantata quandu chì un ghjornu chì n’aghju vistu dui pronti à mettemi e pastoghje avia pigliatu à l’inghjò è sempre fendu falendu mi era incalincata. Tandu m’avianu salvu a vita ricullendumi cù una corda è ne avianu prufittatu per impastughjammi. Liata pedi è mani m’anu purtatu dicendu chì avia da raghjunghje u me fratellu. Intruta ch’e era daretu a quellu fourgon bleu avia pruvatu à apre a porta ma ùn ci era niente à fà… è cusì m’anu sciaccatu in una cellula scura, senza purtellu. M’anu circatu cinque ghjorni, l’avia intesi ghjunghje davant’à ind’è mè è sapia ch’elli venianu per mè. Da ch’elli anu apartu a porta l’avia puntati à tramindui è mi n’era scappata per a machja. Tandu si sò intese e voce, chì ben intesu ùn eranu micca vinuti cà in dui, l’ordine era statu lampatu di parammi cum’ellu si pudia. Ma ùn sò micca scema è sapia induv’elli s’eranu impustati per pigliammi è cusì a l’aghju fumata è sò intruta ind’una corsa scema trà mezu à i castagni. U ghjornu inanzu avianu chjappu u me mezu fratellu, scumbattiamu sempre inseme, dapoi chjuchi ci semu allivati inseme. Aviamu paru, era natu anch’ellu in l’85, quattru ghjorni inanzu à mè è in a listessa camera ! L’amicizia di e nostre mamme ci avia subitu avvicinati è quella strage di l’87 quand’elle morsenu tutt’à due hà fattu chì ùn ci semu mai più spiccati. U nostru babbu ùn essendu si mai primuratu di a nostra sorte ci tinianu amichi è parenti chì a so sola primura à ellu era di fotte. E nostre mamme a sapianu è u s’eranu spartutu senza alcuna vergogna. Quì ci sò stata dui ghjorni, senza manghjà, guasgi senza beie, senza pudè sorte, ubbligata à fà ciò chì a crianza m’impedisce di cità, ind’un scornu di a cellula. E cellule vicine eranu biote sin’à a prima sera, ghjè tandu ch’ella n’hè ghjunta una cù quale aghju pussutu discorre appena ma micca tantu chì ella ghjera assai assai stanca : aspittava famiglia ! ghjè per via di u so statu chì i guardiani a curavanu un pocu di più. Ma era ricircata anch’ella è ci vulia a incarceralla ancu s’ella era pregna. Avia parturitu a corcia u ghjornu dopu à a so ghjunta senza aiutu, in u mullizzu di e cellule ch’ùn eranu micca nittate da un prighjuneru à l’altru. Ùn sò s’ella hè campata assai dopu què è s’ella hè campata a criatura chì u ghjornu dopu sò ghjunti a circammi. Fattu si stà chì i nostri destini si sò spiccati quand’elli l’anu chjappu. Sò stata cinque ghjorni è quattru notti in a machja, micca à piattammi in paese o ind’è l’amichi chì m’avarianu trovu, ma in a machja, a vera ! Biia l’acqua di u fiume o di i ghjargali, magnava castagne o bachi è basta. Aghju patuta u fretu è anc’ assai ch’ellu ùn hè micca piuvitu ! Aghju patutu a sulitidine, è tutti i ghjorni i sintia ch’elli m’eranu appressu è cum’elli sò maligni ùn venianu micca da par elli mandavanu calchì sbirru à batte in a machja pà coglie indezii di u me passaghju o ancu per pigliammi. Ma cunnoscu e so trappule, cunnoscu e so manere di travaglià, hè per quessa chì a mi sò À u capu di dui ghjorni stanca da a fame, tocca di un principiu di depressione è abbaglita da u minimu ragiu di sole chì pudia entre quand’elli aprianu quella porta, ùn mi pudia più difende è senza alcuna resistenza da a me parte anu pussutu sciaccammi e pastoghje. U trasferimentu s’hè fattu in u listessu fourgon bleu scurtatu da duie vitture. Ùn sò esattamente induve no semu piantati ma sapia ch’ellu ci era ghjuntu u me fratellu chì aghju vistu u so 13 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 14 pindinu (s’era fattu tafunà l’arechja quand’ellu era giovanu) chì era cascatu in tarra, prova sicura d’una lotta trà quelli chì u s’avianu chjappu è ellu. Vistu ch’è avia què mi sò messa a briunà è quandu vulia scappà m’era buscu una mazzata in capu chì m’avia sturdulita è fatta cascà secca cum’è un chjodu. Ghjè tandu, prufittendu di a me debbulezza ch’elli m’anu tombu u 16 di dicembre di l’88. Unu m’avia sciaccatu una stilittata in piena cannella mentre chì un’altra cuglia u me sangue ind’un cuncone bulichendulu senza arrestu. « Ci hà fattu corre quessa a lofia » disse unu svirsendu acqua bullita ind’una bagnarola cughjosa. Un Paradisu infernale N. Giovannetti infine da u frundame è Adamu pobbe vede un cignale, surtì ellu dinù di u so piattatoghju : « Mi scusu o sgiò cignale, v’aghju pigliatu per un mostru ch’ellu m’averebbe mandatu Diu pè castigà mi d’avè manghjatu u fruttu difesu ! – Ùn vi ne fate, sò avvezzu à isse reazzione. In quellu paese, sia anu a paura di mè, sia mi caccighjeghjanu per manghjà mi. Serebbi statu cuntentu d’esse un fruttu difesu ! – Ma induve simu ? – Site in Corsica. Paradisu per l’uni, infernu per noi altri animali ! Custì a si piglianu tutti da cacciadori ! Tuttu ciò ch’elli vedenu move, tiranu e so frezze o petre, mancu un calacaloce ùn la si hà franca. A vi dicu s’è vo’ vedite un omu di u lucale, scappate in furia in furia, ùn ponu mancu sente i turisti custì ! – Ma ùn sò un turistu, sò Adamu, u primu creatu da Diu, u babbu di l’umanità, quellu chì… » Adamu, u primu omu nantu à a terra, quellu maritu d’Eve, è chì serebbe u nostru babbu à tutti, dunque, quellu Adamu, fù un ghjornu cacciatu da u Paradisu per avè manghjatu u fruttu difesu (ghjera colpa d’una donna cum’è di solitu : Eve per ùn dì u so nome). U nostru esiliatu, lampatu fora da l’Edene, ghjunse in Corsica. Dopu à quellu viaghju assai longu, decise cù a moglie di visità quelli lochi chì parianu dinù un’altru paradisu. Vestutu solu di a famosa fronda di vigna (ghjera quessa a moda à l’epuca), battia a machja in cerca di un’anima. À rombu di calchì minutu, sentì un grugnulime daretu ad un albitru, ebbe una paura tremenda postu ch’ùn sapia ciò ch’ella era, agguantò una frasca (chì pudia fà paura solu à e mosche ceche) è si messe in posta : tandu, vide un vermu immensu cù dui ochji bioti chì muvia senza tuccà terra : « Ma induve sò ? Seraghju andatu cusì luntanu ch’averaghju cambiatu di pianetta ? » Eppo’, fighjendu di manera più precisa, s’avvide chì ghjera un grugnu, un grugnu ligatu ad un capu cusì pilutu è maiò ch’ùn vulia mancu imaginà si u restu di a bestia. L’animalone surtì 14 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 15 p u e s i a In u frattempu, affaccò una tribù di nativi ch’avia vestigatu u cignale. Ghjeranu omi vestuti da pelle d’animale, duve ellu ci era un pezzu di carta stampatu da un nome stranu : Parks, archi di legnu cù nomi ridiculi cum’è Beretta, Winchester, Browning… È scarpi di pelle marcati da Meindl, Aigle… À quellu mumentu, Adamu ùn ebbe u tempu di finì a so infrasata, chì l’omi tironu petre, frezze è mughji, a caccighjata pudia principià, u cignale, mancu u tempu d’un cennulime d’ochju, pigliò a machja à tronchera u tempu di dì ame. Adamu, ellu, volse discorre cù i so figlioli. « Pè piacè, sò Adamu, sapete u primu omu di a terra, quellu creatu da Diu… » Quellu chì ghjera forse u capu di a tribù, s’avvicinò d’Adamu è l’annasò cum’elli facenu i cani pè sente a paura o nò di quellu scunnisciutu : « Adamu ? Ùn cunnoscu nisun’ Adamu. D’induve sì ? Ùn sì di quella ghjente chì vene custì pè impatrunisce si u locu è piglià una cria di sole estatinu ? – Nò, vi ghjurgu, sò statu cacciatu da u paradisu perchè avia fattu calcosa di difesu ! – Calcosa di difesu ? Allora sì u nostru amicu. Tutte e persone chì vanu contru à e lege imposte sò amiche, osinnò e tumbemu ed e manghjemu ! – Siate ne sicuri, sò un veru ribellu, un gattivu, fighjate puru i mio denti grr grr ! – Iè, vecu, ma serra a bocca ch’ai un pezzu di radice inchjuvatu trà i denti. Avà, ai da pruvà ch’è tù sì un veru sgaliottu : aghju vistu ch’ellu ci hè Creazione vicinu vicinu, una donna chì viaghja in christu. Tomba la puru è cusì a purteremu in paese nostru duve feremu un bellu pranzu ! – Cusì detta ! » Adamu capì chì ghjera d’Eve chì l’omu parlò, corse ad u so scontru, pè prevene la è pè pruvà di fughje di stu locu. « Psst ! Pssssst ! O Eve ! Induve sì ? – Sò quì. Ma ùn ti vecu ! – Parla pianu. A ghjente custì ghjè scema. Volenu ch’o ti tombi, per manghjà ti arrustita ! Ati dicu, averemu fattu megliu d’ùn manghjà issa mela ! Partimu quandu n’emu sempre u tempu, è à passi misgini ! » Ma i nustrali, ch’ùn ghjeranu omi nati da l’ultima acquata, capinu subitu chì l’omu avia quattru facce cum’è i cantelli, è u chjapponu cù Eve ad a foce di u fiume : « L’ai chjappa allora quella donna. Ùn ti manca più chè à tumbà la ! – Ùn possu. Ghjè un’altru essere umanu. Diu hà dettu ùn tomberà micca. – Postu chè t’ùn voli tumbà la, vi tumberemu tramindui… Ahu ! Ahu ! » Adamu ed Eve fughjinu cum’è u cignale prima, attraversu à a machja, sottu à e petrate, frezzate è meindlate… « Adamu, Adamu ! » Adamu si svegliò in un ciambuttime di quelli : « Corri Eve, corri ! – Ai fattu un sunniacciu. Mì, sì in sudore ! – Aghju sunniatu ch’è no’ eramu stati cacciati da u Paradisu, è ch’è no’eramu ghjunti in un locu chjamatu Corsica. – Ùn ti frasturnà. Simu sempre in Paradisu. Aghju un bisestu avà ! Vulemu manghjà ci calcosa ! È s’è no’ ci manghjavamu u fruttu di l’arburu di a cunniscenza ? Sò sicura ch’ùn sì capace ? – S’è no’manghjemu quella mela, apreremu l’ochji pè vede a realità di u mondu ! S’ella hè quella ch’aghju vistu, preferiscu fà mi un saccu da mani cù a pelle di quellu serpacciu ! » 15 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:42 Page 16 Rumanu Colonna U curridore Ci sò tante disgrazie in issu mondu chì duvarianu esse palisate chì à a fine ùn ne palisate mancu più una. Hè vera : ci n’hè troppu, è di modu à pena latru vi ne state muti, lascendu u sfilà di a vita à l’altri. Ebeh, oghje, eiu, vogliu palisà ne unu di issi fatti tarribuli chì si passanu di modu cuttidianu senza chì nimu si n’imprimurghi. Ghjè una passata vera, cridite mi puru, ancu s’è i fatti vi parenu troppu sprupusitati pà esse veri. Lighjite è accunsintarete, ne sò siguru ! L’affari si stalvanu in un piccula cuntrata, chjamata Corsappadoce. U nostru paese si trova in una conca muntagnola, à u core di l’isula, hè cugnumatu u « paese di l’orsu ». U nostru locu hè un paisolu in u paese, ci hè assai ghjente chì sgobbanu, d’altri chì a si piglianu à l’asgiu, inghjunu u so da fà. Sinu à quì, nulla di spiziale ! È nulla chì mirittaria d’esse palisatu ma issu tarritoriu hè à u crucivia di u Temodone è di u Stix. In punta ci hè un curridore chjamatu l’Accherone. Issu curridore hè à pena diffarente di l’altri curridori, hè uriginale pà parechje ragione ma sopra à tuttu hè spavintosu pà un tintu masciu. Eccu ci semu, è ascultate bè è par piacè, accumpagnate mi sinu à a fine di u curridore, ancu s’è vo’sete pitrificati da a paura, o da altru affare, sarà più faciule par mè s’e sentu una prisenzia à cantu à mè… rete parchè dopu. Face parte a donna di u populu di l’Amazone. Sete aghjà imprissiunatu, ma colmu di curagiu ch’è vo’sete tinite u colpu è di modu siguru è fermu lampate un « Salute » chì straccia u silenziu ch’avia impiutu tutta a pezza. Eccu a vi sete francata, cullate i scalelli pà ghjunghje à issu curridore, ogni scala è a prissione colla, ma pruvate à ùn pinsà ci micca, hè troppu difficule, u core s’imballa, hè tuttu in sussuru, si face pianu, rapidu, di più rapidu, po’pianu, po’rapidu, sbattuleghja in tutti i sensi, hè una manera par ellu di dì vi di ùn andà ci micca in l’Accherone chì ùn ci ne vultarete mai più. Hè megliu à rinculà è accurdà li a vittoria, ma ùn pudete micca, a vostra cuscenza… è cullate è cullate… Una antra porta da apre, riflittite una ultima volta, chì dopu sarà troppu tardi, ùn pudarete più scappà, attenti. È eccu ci, u trizinime di l’apartura face sente tutta a so putenza. U pede mancu, trimulente ch’ellu hè, s’avvanza pianu pianu, è fate cusì dui passi. À manca ci hè un iscagnu, a so porta hè aparta ! A vidite, hè quì ! Si sculinneghja frà i torbidi di a vista, eccu la à Artemisse, Una voce mi dice : « Andate sinu à a vostra scatuletta ch’è vo’avete una lettara impurtante o sgiò Tesee ! ». Ci vò… Aprite a porta di u bastimentu, a pima volta cuntentu cum’è un pichju, a sigonda volta intimuritu è po’dopu impauritu à more si ne. Quì vi truvate chjocca à chjocca cù una donna, capelli corti, vogliu pricisà la, capiscia- 16 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 17 p r o s a Creazione messu u so nome da sottu à u so capu, e brutte, tale un trufeu di caccia o di guerra. Sarà stata Meduse à impitrificà lu. U tippu si chjamava Pasquale Paoli. Trimuleghju, ùn riescu più à avanzà. Pasquale mi fighjula cum’è pà dì mi « Alè, vai ci ! Avà tocca à tè ! ». Ùn vogliu più, ùn possu più, ma quì certe vampate prufumate mi venenu in capu. Ghjè una manera di ingannà vi è di fà vi avanzà, sò maligne sò ! È avanzate. Semu sempre à a manca di u curridore, torna una porta, torna spalancata, a vidite, eccu la à Tisiffone, ci hè ! Hà i capelli corti ella dinò. Hà una fiara in bocca è vi lampa un isguardu malefficu. L’infernu hè vicinu. Ci hè u caldu, troppu caldu ! Sorte da spezie di sciaminè azzingati à i muri, ci hè scrittu 30 à dossu. Hà accesu una antra brasgia, l’abbocca, vi fissa, vi si pare ch’ella a vi hà da lampà à dossu. I so capelli sò e fiare di l’infernu, s’intreccianu tantu, rughjenu, sò pinzuti ! Ripigliate a suprana una stundarella è ci hè issu lume chì vi dà un pucarellu di forza pà avanzà, è avanzate ! Ma vi tocca à vultà vi prima, è à affruntà una antra prova, di e più difficiule. À dritta di l’Accherone ci hè una antra porta è quì ci hè scrittu una parolla stragna : « LE DOYEN ». Issa parolla cummencia à pitrificà vi i membri, u sangue torna cotru, vulete cascà seccu in tarra, u sudore vi fala da u capu. A porta hè meza spalancata, induvinate un visu, hè quellu di Minerve. Torna quì una razza di capelli corti, cù e fiare in capu dinò ella, avete a paura ch’ella vi muti in ragnu, ùn vi vede postu ch’ella parla, ma parla sola, cù un dimoniu à l’arechje, vi tocca subbitu à move prima ch’ella vi scruchji è tandu sarete riisciutu à francà lu guasgi ci hè, chì fate, ùn sapete più. U megliu saria d’avanzà, è avanzate, è tandu vi scruchja è vi lancia un « oh ! ùn mi dici micca bunghjornu oghje ? », vidite u so capu cù i so capelli corti, stà daretu à cinquanta à cartulari spapersi in la pezza, v’avvicinate è fate un basgiu sulennu. Avete passatu duie prove, eccu, ci vole à avanzà torna è avanzate torna, vidite da luntanu a fine di u curridore, à traversu i vetri di l’ultima porta u lume v’abbagliuleghja. Vi tocca à avanzà, à impittà vi à a morte. Si vede tutti quelli chì ùn sò riisciuti à francà lu issu curridore, sò impitrificati à dritta è à manca, sò bianchi bianchi, cù una faccia trista è sticchita, u furrore hè corsu. Ci n’hè unu era cusì impauritu, l’anu ancu 17 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 18 sanu quellu curridore. Ci hè assai trostu, ci hè l’altra, Tisiffone, chì vi lampa sempre i so fumi da fà vi perde u capu, è quì ùn sapete cumu ma truvate l’energia, o sarà u spiritu di sopravita umana, pà mette a vostra cartina davanti à u capu pà pruege vi è avanzà. È avanzate… di u curridore, sarà di pettu à u so statutu pensu. L’altra hè a figliola, Alecto, a più filenna di tutte. Ùn sò ancu à esse tagliati i so capelli, chì hè sempre in iniziazione. Si rivindicheghjanu tutt’à duie di ceppu niulincu, locu spavintosu di l’isula, à u centru di a tarra, u più in rinculu di l’umanità. Sò pochi i viaghjadori à esse si la francata in issu rughjone. Ancu puru i più curagiosi sò firmati secchi di pettu à a ghjente di u lucale. Eccu ci, ci semu, ci hè, « Maman » chjappa u filennu in bocca è u vi scrachja in capu, vi vene u capigiru, u schisate una prima volta, po’una sigonda ma a terza volta, Alecto, pà daretu, u vi lampa issu suchju infernale, ch’è vo’avete schisatu sinu à avà, u famosu « O Ciù ! ». Ghjè u vilenu cummunu di issu curridore, vi vene dirittamente à dossu è quì cascate à u pede di u lume, avete persu ! Si mettenu tutte in giru à voi, è vi fighjulanu pusà davanti à elle à l’abeternu è vi fighjulanu ghjace pianu pianu… U « LE DOYEN » s’alluntaneghja, vi si pare d’esse salvu ma torna à manca una antra pezza. A porta hè aparta, ci hè, a vidite, ghjè Meduse, una di e Gorgone, t’hà i capelli neri neri, ma sò longhi quessi quì. Ella hè troppu giovana pà avè i capelli corti, ùn hà ancu passatu i riti di passagiu pà entre di modu difinitivu in la cuspirazione. Unu di i riti di passagiu, l’aghju capita di pocu, hè di fà si taglià i capelli. I so capelli longhi ùn li caccia micca u drittu di fà vi a paura, ma pà sta volta vi laca tranquilla, cum’è pà filicità vi d’esse ghjuntu sinu à quì, tale a ricumpensa di quellu chì hà da perde da quì à pocu, vi lascia avanzà, è avanzate… Tandu u sudore corre longu à u vostru spinu chì ci hè quattru scalelli da cullà. Vole dì ch’è no’passemu à un antru livellu di cumbattu, chì ùn si ghjoca più quì. A tinsione cresce à misura ch’e collu, u lume duventa abbagliaccante pà pudè distingue tuttu bè. Ma sentu e so prisenzie, sò quì sò ! Sò duie, sò tarribule, una hè cugnumata « Maman » da tutte l’altre, in fatti u nome veru hè Prosperine, sarà a più vechja è in segnu di rispettu o di summissione a chjamanu cusì. Iè, ancu ella t’hà i capelli corti, i più corti – Alè ! Alè ! O ciù, sparta ti ! Alè ! Arrizza ti ! Chì ai ricivutu una tilifunata da u travagliu, ai una lettara impurtante in la to scatuletta, ti tocca à andà à piglià la subbitu subbitu ! - Ariana lascia mi dorme à pena, sò fiacu, ci andaraghju dopu… 18 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 19 Creazione t e a t r u Rumanu Colonna Prima scena (Principià cù a canzona di I Muvrini, Inseme) (Si passa in cucina, ci hè Furtunatu è Petru Santu, approntanu l’azzione commandò di sta sera, si ne parte Petru Santu tandu affaccanu a mamma, u babbu) FURTUNATU. – Ah o Petru Sà, sè aghjà quì ! PETRU SANTU. – O lascia corre, ci eranu l’ingorghi scemi. Ci hà da vulè à pinsà à fà calcosa contru à issa mirria dinò. È i to parenti ùn ci sò micca hè sigura ? FURTUNATU. – Ùn ti ne fà ! Babbu hè cullatu à riparà a tilivisione di a vicina è mamma hè andata à a messa, semu tranquilli. PETRU SANTU. – Eccu, aghju purtatu i piani cù mecu, vedi a stretta ? Allora, emu da esse quattru, ci hè Misgiu chì ci porta in vittura, noi dui saremu impustati quì, Ghjacaru è Misgiu saranu da l’altra parte pà guattà, aspittemu ch’elli compinu di magnà. Di regula dopu, vanu à chjinà si à bastanza prestu, tandu Ghjacaru ci face segnu, noi quì ci andemu, ci tocca à andà à bastanza in furia, eiu tirgu una raffica (fendu u gestu), è quì Misgiu è Ghjacaru ci aspettanu in punta à u bastimentu in la vittura, è scappemu subbitu. Ai capitu ? Ma u più impurtante hè u to rolu. FURTUNATU. – Ah bon ? È chì facciu eiu ? PETRU SANTU. – È bè, subbitu ch’aghju tiratu, ti tocca à briunà : « Giandarmaria fora ! ». Ghjè pà a simbolica. Capisci ? FURTUNATU. – Sè siguru ? È u briongu in lingua corsa o in lingua francese ? PETRU SANTU. – Pà a simbolica hè megliu à briunà in lingua corsa. FURTUNATU. – Iè ma in lingua corsa anu da capisce pocu affare. PETRU SANTU. – D’apressu à mè, quand’è tù ti pigli una fucilata nantu à a to finestra capisci in furia a simbolica, ùn hè ? FURTUNATU. – Eiu pensu quantunque ch’ellu hè megliu à dì la in francese. PETRU SANTU. – Ùn cummincià o buciartula, ne avemu parlatu centu volte in Cunsigliu, è avemu dicisu di dì la in corsu ! FURTUNATU. – Iè ma… PETRU SANTU. – … Ùn ci hè nè « ma », nè altru restu ! Hè capita ? Hè stata dicisa cusì. In più, avemu amparatu ch’elli pigliavanu corsi di corsu dipoi calchì mese. FURTUNATU. – O vai ? Hè vera ? PETRU SANTU. – S’è a ti dicu ? Misgiu hè riisciutu à chjappà unu di i so currieri uffiziosi, ghjera una dirittiva chì vinia dirittamente da u guvernu, u ministru dumandava chì tutti i giandarmi è tutti i pulizzeri di Corsica amparessinu a lingua corsa pà migliurà e so capacità à arristà ci. FURTUNATU. – S’è tutti i giandarmi di Corsica amparanu a lingua corsa, tandu 19 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 20 a lingua hè salva, cù tutti i giandarmi chì ci hè quì ! PETRU SANTU. – Vedi ch’è tù poi briunà in lingua nustrale tandu. FURTUNATU. – Quale chì li face i corsi ? PETRU SANTU. – Ghjè un cuginu à u terzu di Ghjacaru. Ci hà assiguratu ch’elli capiscianu, ci hà dettu ch’ellu li facia corsi adatti à i so bisogni, cù u lessicu di a lotta, i verbi di a lotta, analise fine di parolle cum’è « fora », « pinzutu », urigine di u Fronte, ecc… FURTUNATU. – Quessa po ! Hè pidagogu u tippu. PETRU SANTU. – Iè, iè, a poi dì. Pare ch’elli anu fattu prugressi tamanti. Fighjula puru e sciffre : nanzu ci arristavanu dece tippi à mese, avà ci n’arrestanu vinti. Vedi tandu u pesu di a lingua nostra. FURTUNATU. – Ai ragiò ! Tandu briunaremu in lingua nostra, è cusì li mustraremu ch’ella hè sempre nostra a lingua. PETRU SANTU. – Bon, hè detta, faremu cusì, è ùn sia micca in iritardu. Sò trè sittimane chì ci travagliu à dossu, è ùn vogliu micca ch’ellu ci sia un prublema, qualessu sia. U Cunsigliu aspetta assai di issa azzione, hè impurtantissima. Saremu ghjudicati nantu à a nostra capacità à riesce è à intraprende. Mi sò impignatu parsunalamente in lu sboccu di l’uparazione, allora contu nantu à voi quattru. Hè capita ? FURTUNATU. – Iè, ùn ti ne fà ! Ma pà sta sera cumu mi chjamu eiu aghjà ? PETRU SANTU. – Attenti ! Micca nomi sta sera ! Micca nomi ! tù ti chjami Buciartula, l’altri Misgiu è Ghjacaru. Ùn ti ne scurdà ! FURTUNATU. – È tù cumu ti chjami ? PETRU SANTU. – Eiu sò Altagna ! FURTUNATU. – Ùn sò micca d’accunsentu eiu. Parchè tù saristi Altagna, è eiu Buciartula ? Quella chì si face magnà da l’Altagna in più ! PETRU SANTU. – Ah ùn cummincià micca ! Hè cusì, sò u capimachja di u cummandò, tandu mi rivene à mè di piglià u nome u più significativu. FURTUNATU. – Iè ma bon, Buciartula mi piace pocu à mè. Ùn mi possu micca chjamà, ùn sò micca eiu, piuttostu Cavallu, o Mufra ? PETRU SANTU. – È Sumere nò ? Ti cunvinaria megliu pensu ! Aiò, fà la finita avà ! Ci truvemu sta sera à 8 ore, ind’è mè. Alè à dopu, è ùn sia micca in iritardu ! (Parte Petru Santu, ghjustu dopu si ne và dinò Furtunatu in la so camara, po s’affaccanu i parenti l’unu dopu à l’altru) A MAMMA. – Furtunatu ! Furtunatu meiu ! O santu Furtunellu !!! Ma induva sarà issu malandatu di figliolu ? Ci vole sempre à circà lu o à aspittà lu, da a mane à a sera. O Cà ! U to figliolu caru face sempre aspittà a so tinta di mamma, ti n’impippi tù ? hein ? Di tutte manere, dipoi ch’è tù m’ai infurcatu quellu maladettu ghjornu, l’aspettu ! Ti n’inveni ? Iè eccu, in quellu hôtel aiaccinu, iè o Cà, u San Carlu ghjustu à puntu ! U ghjornu era più santu l’hôtel cà u to minchju ! Poca catastrofa quella sera. À Furtunatu l’aghju aspittatu nove mesi, è l’aspettu sempre d’altronde, è oh, sò stati straziati quessi i mesi. Mancu una sigaretta ! Mancu una goccia d’alcool à l’appiritivu cù Ninetta è Birnadetta ! In fine, a sigaretta tantu in tantu a mi sciaccava quantunque, ma mai più di un pacchettu à ghjornu. Quandu ci pensu, tuttu ciò ch’aghju fattu pà u me Furtunellu caru. È baullò ch’è tù sè, mi scurdava, mancu una futtita durante nove mesi, chì Monsieur cridia ch’ella avia da fà male à u zitellu, ma bon, vistu à lungura di l’affare, ùn risicavi di batarchjà li u capu, à a limita l’avaristi stuzzicatu a punta di i pedi, ma micca di più. È tuttu què, pà purtà mi un zitellu losciu losciu. Ùn sò ciò ch’è tù ai fattu o Cà, ma in tutti casi ti sè sbrugliatu propiu bè. Ah, 20 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 21 Creazione t e a t r u Monsieur hè statu forte, à u to figliolu l’ai datu tutti i to difetti. Mi diciarè ! Cumu avaristi pussutu dà li e to qualità ? Ùn ai micca ! Ma i to mendi l’hà chjappi : ùn futte nulla di e so ghjurnate, ùn m’aiuta mai, lascia i so panni à pena da par tuttu, sbatte sempre a notte, ùn si sà ciò ch’ellu face, è mi piantu quì. Invece a to passione pà e donne ùn l’hà micca ricivuta, hà 36 anni avà è hè sempre solu ! Tù, à 36 mesi, eri aghjà cù calchissia. O Diu o Diu, quandu ci pensu, mi vene l’affannu. U BABBU. – Baaaaaaaaaaaasta !!! Basta cù i to rimbecchi sampiterni, mi vene à mè l’affannu sì. Fà la finita avà, ùn ti supportu più, s’è tù l’aspetti da a mane à a sera à Furtunatu, eiu ti sentu da a mane à a sera, è ùn sò micca ciò chì hè u più tarribule. È issu simpliciottu di figiolu, s’ellu ùn vole marità si, lacà lu fà. D’apressu à mè quand’ellu ti fighjola, ùn hà micca brame à marità si. Poca catastrofa quessa ! Quellu ghjornu ch’è tù mi sè saltata à dossu, bon, à l’epica ùn ci era issu pesu, ancu assai ! A MAMMA. – Vargogna à tè, ch’ellu ti senti puru Diu ! È chì san Petru ti mandi ind’è Satanassu, subbitu subbitu ! U BABBU. – Ma laca li à pace à elli dinò, vai l’infernu ùn hè micca solu Quassù, ci hè dinò in tarra, vai chì, a sò po eiu, a mi facenu pagà u to San Petru è u to Diu, ùn sò micca ciò chì l’aghju fattu à elli, ma mi ne volenu, quessa hè sigura. A MAMMA. – Zittu ! zittu ! U sentu affaccà, è di u nostru matrimoniu ne riparlaremu più tardi, par avà ciò chì ghjè impurtante hè quellu di Furtunatu, ai capitu ? Allora ùn pruvà micca à impidisce lu, è aiuta mi più tostu à incuragisce lu. In più crergu ch’ellu t’hà à calchissia dipoi calchì sittimane. FURTUNATU. – Ah sete quì, tutti à dui, và bè ? O mà, scusa mi pà u ritardu, avia à fà. A MAMMA. – Ma sè sempre à fà ! Ùn sò micca ciò ch’è tù faci ma faci ! Quessa po ! Bon, m’ai da purtà ind’è Carulina o a chjamu pà dì li ch’e ùn ci vengu. FURTUNATU. – Innò, và bè ti portu, o mà. U BABBU. – Eiu trovu ch’ellu puzza u prufume issu zitellu, è ùn mi sbagliu, què ghjè un prufume dunnaghju, a vicina quì sopr…, infine bon, sò ciò ch’e dicu. A MAMMA (fighjulendu prima in catarochju à Carlu). – Ah è parchè senti u prufume, o Furtunellu ? Ch’ai fattu pà sente u prufume ? Cumu si chjama ? Aiò, dì mi, o figliulè ! FURTUNATU. – Ùn cummincià o mà, ùn m’annarbà micca, tutti i ghjorni mi canti a listessa canzona, n’aghju una techja avà. Mi fatighi ! A sai ? Sò à bastanza uccupatu in issu mumentu, trà un affare è l’altru. A MAMMA. – Trà chene è chene, ghjustu à puntu, cù babbitu ci dumandemu, ciò ch’è tù faci di e to ghjurnate è di e to nuttate. Semu siguri ch’è tù fraquenti à calchissia. Allora dì ci la, par piacè. Ùn aspittemu cà issa nutizia. Sai chì in famiglia ùn parlemu più cà di què, tutti i cugini ci dumandanu, è li trecanu di vene pà u matrimoniu, è noi ogni volta ùn sapemu chì risponde, allora ti supplicheghju dì mi cum’ella si chjama ! Dì mi ! FURTUNATU. – Maaaaaarrrrrtttttiiiiiiiinnnnna !!!! Si chjama Maaarrttiiina. Eccu, sete cuntenti avà. BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:36 Page 22 Critica Dragut, u cursaru turcu di Gian Carlo Tusceri : un di u tarritoriu isulanu corsu è francesu postu chì Dragut faci parti di a Sardegna, idda stessa di l’Italia. A cunsiquenza prima di stu raghjunamentu hè chì si svaculisci l’accostu tippologicu di i lingui o di i dialetti. U testu prupostu quì à u litturatu di lingua corsa hè scrittu in « isulanu », veni à dì a varietà di l’isula Maddalena (in i Bucchi di Bonifaziu) di u Gadduresu. Or bella, u gadduresu hè cunsidaratu da i linguisti una varietà vicina à u sartinesu, dunqua corsa. À tempu, chì u gadduresu o l’isulanu fussini cunsidarati corsi poni un prublema chì metti in cunfronti sardità è cursità. U dibattitu asisti, ùn si scioddi quì, ma u discursu polinomicu parmetti una scansa. In fatti a sardità di l’isulanu nimu a li voli caccià. Nemmenu si pudaria pinsà chì l’isulanu ùn possa essa intigratu in un litturatu corsu scannitu ma polinomicu. Chì quì ùn si tratta di tirà versu sè a lingua di una piccula cummunità chì ghjust’à puntu hà fattu sbuccià una sprissioni nantu à un frisgiu trà dui isuli chì u distinu o a storia hà spiccatu. In fatta fini, è par ghjunghjini à i fatti, Gian Carlo Tusceri ci porghji quì un’opara, rumanzu storicu, chì tocca Corsica è Miditarraniu è scrittu in una varietà lighjitoghja da unu chì hà sviluppatu cumpitenzi in lingua corsa. L’isulanu hè una varietà propiu intarissanti postu chì hè di quiddi chì facini a leia trà Corsica è Sardegna, trà corsu, sardu è talianu. L’intrecciu linguisticu adupratu da l’autori ciotta in issi trè pozzi quì, denduci tutta l’apartura è fenduci andà à i cimi di i nosci cumpitenzi di littori pulinomichi. È quissa hè un veru piacè à tempu à a missa in anda di un’idea altra di ciò chì hè una lingua di literatura. rumanzu in corsu d’in faccia Alanu Di Meglio A cumpitenza pulinomica corsa à u provu literariu Leghja u corsu inghjenna da poi avà più di trenta anni una cumpitenza chì svia parpena da l’accademismu francesu. Da più à menu, u pocu è tantu di litturatu corsu chì s’hè vulsutu dà a pena di leghja a lingua corsa si hè datu à tempu una cumpitenza pulinomica. À principiu, issa cumpitenza era stata pinsata à prò di un’unità da custruì in rispettu di a diversità di i parlati. Oghji l’avvinta hè fatta. A lingua corsa hè cunsiderata una è multiplici. Pianu pianu, scrittu è urali ani trovu i vii di una cumunicazioni da tutti franchendusila da u mudellu affugatoghju di i grandi lingui naziunali. U litturatu ùn hè abbastanza ? Forsa, ma u mudellu pulinomicu hè postu è a didattica ni faci pianu pianu u so caminu in i varii lochi di a furmazioni di la ghjenti. Ma issa lingua chì devi u so avvinimentu à a ricunniscenza di a diversità, induva principia è suprattuttu induva pianta ? Lascemu reghja l’idea di u so principiu chì pocu premi quì. Ma l’idea di fà currisponda a lingua corsa à i cuntorni ghjusti di l’isula poni a prublematica di u so tarritoriu è di a so fruntiera. À contu meu, una lingua ùn si pò cuncipì nantu à un mudellu geograficu. Hè quissa l’idea oghji tricaticcia di i stati nazioni di u XIXu seculu. Da stu puntu di vista, a Corsica paulista era monda più antivista chì ùn cunfundia strettu strettu lingua è nazioni. Tandu, s’idda hè capita chì a lingua bandera hè un criteriu maiò par l’identità corsa, ùn l’impidisci di cuncipì a so fruntiera « naturali » com’è un locu frisgiu, una margini ponti chì parmetti di fraquintà i culturi è lingui vicini. Hè cussì chì a pulinumia trova oghji ch’è oghji un fattività colma in u francà di i limiti geugrafichi. Andendu aldilà L’opara literaria Infini, ùn ci voli quantunqua micca chì l’aspetti di a lingua piddini a suprana nantu à l’essenziali : u cuntinutu literariu chì iddu stessu arreca à a literatura corsa un rumanzu storicu di primura. L’amicu Gian Carlo Tusceri, autori ricunnisciutu in Sardegna, ci faci quì u piaceri di una prima publicazioni in 22 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:37 Page 23 Corsica. Attenti, ùn si tratta micca di l’adattazioni di una publicazioni chì asisti ghjà in Sardegna. Issu Dragut quì hè opara urighjinali, ciò chì li arreca dighjà issu valori di i capacità aparti di a literatura corsa o almenu, di a so scummissa. Aldilà di st’aspetti, ci hè u rumanzu chì poni un’aghja dighjà visticata in a cullezziò Arcubalenu da l’amicu Guidu Benigni o puri Petru Antoni : quidda di u miditarraniu storicu. Quì si tratta dunqua di Dragut, piratu turcu à u serviziu di « Pilirussu » (Barberousse in francesu), chì feci monda danni è rapimenti duranti una vintina d’anni in Corsica à parta da u 1520. A storia idda stessa parti da stu mumentu quandu Dragut fù intrappulatu è catturatu da Zanetino Doria, nipoti di u grandi Andrea Doria, in Ghjirulatu. U filu di u racontu di Tusceri, chì ferma una finzioni cù tutta a so verisimilezza storica, s’arremba nantu à un fantasimu di cupidità di Dragut : quiddu di rapì u tisoru di Santa Maria di Budelli, isulottu di i Bucchi di Bonifaziu duva ci stà un picculu cunventu, ritiru di una manata di frati chì campani di modu mischinu. A narratività hè monda vicina di u racontu di veghja, una storia chì si sbucina in un filu sanu sanu senza capituli propiu, incù infrasati certi volti longhi è digressivi chì sumenani quì è culà a minuzia di u cuntestu, a pricisioni tecnica o l’affurisimu sputicu. Via, unu scrittu chì ammaestra l’oralità fendusi à quandu cuntadori à quandu teatrinu. L’arti di Tusceri hè di dà l’impressioni di una fola mentri chì s’annoda un veru rumanzu. U ritrattu manenti di Dragut chì custituisci l’opara porghji un eroi carismaticu, crudeli quant’è megalomanu. À quandu l’omu hè insirritu in u mondu intricciatu di i strategii geopulitichi di l’epica, à quandu volta à l’intimu runzicatu da l’ambizioni scema di ricchezza è di puteri, di putenza à tempu à una brama d’impona u so cultu stirpendu l’infideli è i so ghjesgi. Di colpu, issa duppia maghjina di u tarrori pidda un versu oghjincu in issu mondu di dillusera chì trà danaru è rilighjoni si ferma à dui passi di a barbaria, quandu ùn ci hà dighjà i dui pedi. Tusceri travadda cussì nantu à dui piani. U primu hè quiddu di u Miditarraniu, mappa duva si poni sparghja i ghjochi geostrategichi di i forzi in prisenza trà Spagna di Carulu V, Francia di François 1er è ripublichi di Genuva o Venezia. Si misura l’impurtanza di i lochi, di l’isuli com’è Corsica, Sardegna è suprattuttu Malta, vera chjavi strategica duva Dragut sarà tumbu da una scaglia di petra frumbata. Sti lochi tornani eroi in l’evucazioni di sta reta fini di i toponimi marittimi chì u nosciu autori n’hè unu spicialistu. Lochi sempri, di l’avvinimenti maiò com’è Ghjirulatu, di a battaglia di Prevesa o di u sediu di Bonifaziu in 1553 o di quiddu, fatali in 1565 in Malta. U sigondu pianu tocca tuttu u travaddu nantu à u parsunaghju stranu è torbiu di Dragut. Solu u rumanzu parmetti un accostu simuli da dà forza à a Storia puri s’idda ferma finzioni. Hè vera chì Tusceri ùn ci rendi micca l’omu simpaticu, ùn si tarocca. Ma l’evucazioni di una zitiddina fracica, fatta di viulenza o a missa in lumu di un seculu propiu duru trà Livanti è Punenti (à quandu mai !) arrecani spiecazioni à a crudeltà scema di l’eroi. Aldilà, mi pari suprattuttu l’alleguria di a scimizia di u puteri è di l’ambizioni chì premi quì. Chì Dragut mori à tempu da una ghjastima è da una scaglia di petra. I dui u menani in capu, locu di u so fumu chì l’affosca tutta a simbolica di i Bucchi di Bonifaziu, incruciatoghju duvintatu cruci postu chì ci hà picciatu focu è fattu un maceddu. Fendu cussì Dragut cummetti u piccatu murtali in qualsiasi riligioni : quiddu di strughja una strada di l’omini. 23 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:37 Page 24 Cuddidora d’Alivi Cuglitora d’alive in u cantonu d’Istria Comme una nnanarella gobba piegata in due a donna frà e muchje è machjone cuglia a donna l’alive. È a donna cusì incruccata senza pudè alzà u capu cuglia l’alive, cugliva. I so mane sema arrestu à cadenza sempre uguale impiianu u scussale è u scussale impiia u bacinu è u bacinu impiia u saccu. È a donna sempre calata cugliva cugliva l’alive è quelle dite belle ballavanu senza stancà frà le carde è lamaghjone. È scussale impiia u bacinu è u bacinu impiia u saccu è quelle dite nere ballavanu ballavanu è à rombu di ballà di poi l’alba chjara stancavanu stancavanu è u scussale impiia u bacinu è u bacinu impiia u saccu. È à rombu di stancà Truncavanu, truncavanu, È à rombu di stancà Cascavanu, cascavanu ; È u scussale impiia u bacinu È u bacinu impiia u saccu. Quandu a notte affaccava a cuglidora spustava ci sò, ci sò, era ora ! A Signora cuntava è u sgiò calculava, calculava cusì bè deci à mè unu à tè Umbeh ! Pensava a donna mancu una stampa d’oliu da empia una vigliosa pà pudè vighjà un mortu. È a donna si ne andava, caminava caminava quà a zitellina aspettava a so cara cara mamma. Cumentu socioliterariu di Julie Royer A puesia Cuddidora d’alivi, scritta da Ghjacuminu di Macà hè stata publicata a prima volta in a rivista di l’anni 1970, Rigiru. Era u numaru 13 è u titulu era tandu « Cuglitora d’alive in u cantonu d’Istria ». A redazzione di a rivista non solu avia cambiatu u titulu, ma ancu u puema chì venia « tradottu » in cismuntincu ! Julie Royer si hè stupita di issu modu di fà è hà mossu una discussione di qualità arrimbata nantu à i raporti trà estru pueticu è forma linguistica. Si sò pussuti ammintà cusì esempii di issa precipitazione « nurmalizatrice » chì agisce da Cismonte à Pumonti è da Pumonti à Cismonte, à dispettu di l’interessu generale è di l’identità di a creazione. L’analisi di Julie Royer face vede quantu l’estru pueticu hè ligatu cù a forma di a varietà linguistica. Pà parlà di l’autori ùn aghju truvatu nudda nant’à l’antulugii ma aghju avutu u piacè di scuntrà lu à posta pà stu studiu. U so veru nomi hè Jacky Calistri è campa in Macà Croci (hè a raghjoni di u so pseudonimu). Ghjacuminu di Macà, Rigiru nu 13 24 1 5 10 15 20 25 30 35 40 45 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:37 Page 25 Critica Cuddidora d’alivi 1 5 10 15 20 25 30 35 40 45 Hè statu fora di Corsica anni fà è quand’ell’era quallà i paroddi corsi li scappaiani. Pà ùn sminticà tuttu, ti avia un librettu è scrivia i paroddi chì li riviniani di quandu in quandu. In fattu, t’avia u sintimu di perda a so cultura, a so identità. Hà lasciatu u so travaddu in cuntinenti è hè vultatu in Corsica : u so primu mistieru truvatu quì era gardianu ind’ un fanali. À parte si da issu mumentu dici chì tuttu li hè rivenutu in capu è si hè missu à scriva puesii. Ùn hà micca furmazioni classica pà scriva, in fattu veni cusì, simpliciamenti. A scrittura in puesia li veni naturali. Pà ciò chì cuncerna u puema « Cuddidora d’alivi », hè in fattu a storia è a vita di a so minnanna chì falava da Macà sin’à Ulmetu. Issu travaddu era pà pudè campà cù i so trè ziteddi : facia u travaddu casanu è u travaddu di fora à tempu, chì u maritu era un disertori di a guerra di u 14. Pà ciò chì cuncerna l’« attualità » di Ghjacuminu, si pò dì ch’hà da publicà una racolta di i so puemi. Issa puesia quì, « Cuddidora d’alivi », hè stata missa in musica è hè cantata da Diana di l’Alba. Com’una nannaredda gobba, Piicata in dui a donna Frà i muchji è i machjoni Cuddia a donna l’alivi. È a donna cusì incruccata Senza pudè alzà u capu Cuddia l’alivi, cuddia. I so mani senza arrestu A cadenza sempri uguali Impiiani u scursali ; È u scursali impiia u bacinu È u bacinu impiia u saccu. È a donna sempri calata Cuddia, cuddia l’alivi ; È quiddi diti beddi Baddaiani senza stancà, Frà i cardi è lamahjoni. È u scursali impiia u bacinu È u bacinu impiia u saccu ; È quiddi diti neri Baddaiani, baddaiani ; È à rombu di baddà Dipoi l’alba chjara Stancaiani, stancaiani. È u scursali impiia u bacinu, È u bacinu impiia u saccu, È à rombu di stancà Truncaiani, truncaiani, È à rombu di stancà Cascaiani, cascaiani ; È u scursali impiia u bacinu È u bacinu impiia u saccu. Quandu a notti affacaia A cuddidora spustaia : Ci sò, ci sò, era ora ! A signora cuntaia È u sgiò calculaia, Calculaia cusì bè : Deci à mè è unu à tè. Umbeh ! pinsaia a donna Mancu una stampa d’oliu Da empia una vigliosa Pà pudè vighjà un mortu. È a donna si n’andaia Caminaia, caminaia, Ch’a zitidduchja aspittaia A so cara cara mamma. L’unità di misura mintuvata ind’u testu, u bacinu, ghjuvava à misurà l’alivi, u granu, a biada o i castagni. Currispondi trà 7 è 10 litri sigondu u locu : in Aiacciu, par asempiu, currispondi à 9 litri. Pà st’analisi circaremu di veda a forma di u testu cù a lingua, u genaru è u righjistru ; è strada facendu suvitaremu a dinamica di u testu studiendu u lucutori, u locu, u tempu è a sucetà ammintata. A lingua aduprata hè u corsu di Corsica suttana cù l’impiegu di a doppia « d » – « cuddidora, nannaredda » –, è dinò i verbi à l’imparfettu in « -ia » – « cuddia, baddaiani, calculaia » – chì facini parti di i caratteristichi chì si ritrovani ind’a parlata suttanaccia. Parlendu di u genaru di issa puesia, si pò dì ch’ell’hè una puesia abbastanza classica, cù rimi in alternanza : rimi siguitati, rimi incruciati, rimi abbasgiati. Pà u righjistru di lingua usatu hè quiddu currenti. Hè prisintatu u parsunaghju è a so attività in a prima parti di u scrittu (da u versu 1 à 7) : hè una donna chì coddi l’alivi ; issa prisintazioni hè fatta da un narratori for’di storia (dici « a donna », dà una 25 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:37 Page 26 descrizzioni di a so attitudina : « piicata in dui, incruccata » è di i diversi azzioni : « cuddia, impiia »). In fattu, hè guasgi spettatori è testimoniu di a scena. Ind’i maghjini di a so manera di tena si si pò veda, in un sensu più figuratu, u so statutu suciali (a sprissioni « senza pudè alzà u capu » par asempiu) : apparteni à a classa suciali bassa ; quì hè dunqua datu u tempu : hè un tempu assai landanu cù una ierarchia suciali anziana. Ci hè u cuntrastu forti trà a cuddidora (voli dì a travagliadora, a paisana) è u sgiò : una vera spluttazioni di l’aienti povara. Si vedi chì si tratta di a sucetà tradiziunali, quandu a cugliera di l’alivi avia u scopu di nutriscimentu più cà di cummerciu largu. Un’ attività casana, sfarenti da a logica eccunomica cummirciali attuali. U tempu mintuvatu dinò hè quiddu di a cugliera di l’alivi : da dicembri sin’à maghju. À parte si da issi primi filari, si capisci chì no semu in u mondu maritarraniu cù un’ attività assai cunnisciuta indè issi lochi, u travaddu in tornu à l’alivi. À traversu a storia individuali di issa donna si vedi a storia di tutti i donni di l’isula chì travaddaiani in casa è fora dinò. Hè l’evucazioni d’un distinu, d’un cuttidianu individuali è à tempu cullettivu. i paroddi stessi cù i fenomeni di l’assunanzi : a ripetizioni di i soni « ia » pà i verbi ; è di l’allitterazioni cù a doppia « d » chì riveni assai. In a terza parti (da u versu 15 à 32), u travaddu hè mintuvatu di modu esteticu è guasgi artisticu cù i sprissioni « ditti beddi / baddaiani ». In fattu si ritrova quì a femminità di a donna cù a so finezza ; tuttu veni in opposizioni cù « ditti neri / à rombu di… », chì sò sprissioni chì mettini in risaltu u sforzu fisicu : hè a rialtà di u fattu, un travaddu più cà duru. L’effettu hè rinfurzatu cù a siquenza « scursali / bacinu / saccu ». A quarta parti (da u versu 33 à 43) metti in cunfrontu a cuddidora d’alivi è u sgiò : a so manera di cuntà (« deci à me / unu à tè ») faci nascia un sintimu maiò d’inghjustizia ma a donna stà zitta quantunqua. Un modu pà u scrittori di tuccà u lettori cù effetti stilistichi misurati. A scena si imponi di una cundizioni sottummissa : essa pagata pocu pà issu travaddonu. L’ultima parti (da u versu 44 à a fini) ci mostra d’una certa manera a rassignazioni di a donna cù a ripitizioni di u verbu « caminaia », è si risenti dinò u pesu di a fatalità in a vita di issa donna. In fin’ di ghjurnata, solu u fattu di ritruvà a so zitidduccia porta un pocu di gioia (u duppiamentu di a parodda « cara »). L’evucazioni di a cugliera di l’alivi pari essa un asempiu frà altri (travaddu di a tarra, travaddu in giru à u granu o u pani…) pà palisà a stratificazioni suciali chì opponi « sgiò » è « paisani ». L’inghjustizia, in fin’ di puesia, hè in fattu quì cundannata è suttu à u versu esteticu di un puema squisitu veni à sprima si una primura di ghjustizia suciali. Issu cuttidianu di straziu si ritrova in a sigonda parti di a puesia (da u versu 8 à 14) : u ritimu di u travaddu hè assai missu in evidenza cù i sprissioni « senza arrestu / cadenza sempri uguali » ; a succissioni di i gesti sempri riprincipiati assicureghjanu a nuzioni di ciculu mai strappatu. Veni à accirtà la dinò u stili di l’autori è l’impurtanza di u ritimu ind’a so scrittura : u ritimu ind’u travaddu di a donna : a parodda « cadenza » è a siquenza « scursali / bacinu / saccu », ma ancu in 26 BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 27 Critica U racontu è a puesia sacra in a literatura isulana : Don Petru de Mari è Tommaso Maria Alfonsi Cavra, perchè i Genovesi non sanno pronunciar Capra, tantosto li metteva a morte. » Geniu Gherardi Elementi storichi Verità o bugia, fattu si stà chì o Brandulaccio – cugnumatu u « Grand Ferré corse » da Lorenzi de Bradi in La Corse inconnue –, era astutu è attempu un gran lettore di a Bibbia per avè trovu una trappula linguistica da ricunosce i suldati genuvesi chì adupravanu a parlata ligure. Si leghje in a Bibbia è più particularmente in u libru di I Ghjudici piazzatu tra u libru di Ghjosuè è quellu di u prufeta Samuele chì un certu Jefté di Gàlaad è u so populu avianu vistigatu u modu novu da sbarazzà si di i nimichi Efraimiti. Impustati chì elli eranu longu à e sponde di u Giurdanu ver’di Efraim, Jeftè di Gàlaad è i so cumpagni ùn mancavanu mai di chere una parolla à i viaghjanti chì s’appruntavanu à varcà u fiume. Eccu ciò chì ellu ramenta u scrittu : Ùn si dicerà mai à bastanza quant’ella pò esse impastata à cristianinu a leteratura nustrale da sempre. Hè l’exemplum prelepatu di tandu, u libru di i libri, vale à dì a Bibbia chì di solitu s’infilza da prototipu in a leteratura in prosa. Aspessu u studiu leterariu oghjincu incagna a robba religiosa in l’anghjone di a ricerca, arrimbendu si solu à u valore esteticu è à l’originalità di u sugettu. Casca tandu l’avvicinenza impedicata chì ella hè fora di l’estru spirituale soiu. Di l’intertestualità, di a diversità di e fonti è di u livellu di realità storica ne deve tene contu quellu chì, attipendu i seculi, incontra à tagliu di ricerca e nostre cronache fundatrici è e vole identificà. Un certu Brandulaccio di Casacconi, gran nimicu di i Genuvesi è chì avia amazzatu in u 1457 à Michele de’ Germani, vescu di Mariana, si leghje in l’anticu De Rebus Corsicis, cronaca impennata in latinu da u sacerdote alisgianincu Pietro Cirneo (1447-1506) è tradotta in talianu da Gian Carlo Gregorj : « E’quandu unu di i fughjitori di Efraim dicia : « Lasciate mi varcà ! » L’omi di Gàlaad li cherianu : « Un sariste micca di Efraim ? » Se quellu rispundia : « Innò, mai chì ella sia ! ». Tandu i Galaaditi li dicianu : « allora mì, dì Scibbolet ». Quellu prununziava Sibbolet, per via chì ellu ùn a ci facia à dì la cum’ellu ci vole. Tandu l’omi di Gàlaad u inguantavanu, è u scannavanu à poca distanza da e rive di u Giurdanu. A issa epica, casconu quaranta dui mila omi d’Efraim ». Ghjudici 12, 5-6. « In questi tempi un tal Brandulaccio oriundo di Casacconi, insieme a quattro compagni, con ladronecci ed imboscate infestava, nel di quà dai monti, le terre, ed arrecava nocumento alle persone, massime ai Genovesi ch’egli, non contento di svaligiare, uccideva. Era stato questo Bradulaccio posto alla tortura per ordine di Michele de’Germani, Genovese, Vescovo di Marana. La quale offesa tanto sdegno aveva addensato nell’animo di lui, contro i Genovesi, che, dovunque in loro veniva ad incontrarsi, li ammazzava. Conscj i Genovesi di tant’odio e travestiti a foggia di Corsi studiandosi puranche imitarne il linguaggio, si davano per Corsi, ma Brandulaccio non ristava, riscontrandoli, dal domandar loro se fossero Genovesi, e ove negassero, soggiungeva : « dunque dì Capra, ond’io mi accerti se tu sei Corso o Genovese ». E ove rispondessero Ramintemu, à l’allera, ciò chì pare più raprisentativu in a literatura religiosa corsa o scritta da Corsi. In Roma esce in u 1570 a Vita di San Gavino della Casa Romana de’Savelli scritta da Giovan Martino Savelli di Curbara. U cleru Angelo Francesco Colonna natu in u Pratu di Ghjuvellina versu u 1600 impenna i Documenti del cristiano cattolico amatore delle eroiche virtu utili a qualunque persona. À listessa epica, u prelatu bastiacciu Giovanni Agostino Gandolfi scrive in latinu classicu De 27 BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 28 Foscu. A legenda dice chì ella hè in a sulitudine di u so piattatoghju chì u pastore averia cumpostu l’innu da ringrazià a Madonna è cantatu per a prima volta in a cappella San Marcu di Corscia. Infatti, u Dio vi salvi Regina hè statu impennatu è forse ancu messu in musica da u ghjesuita san Francesco de Geronimo (1642-1716) in Napuli à u seculu XVII. Ci ampara Antonetti chì l’innu marianu ricevì un’accuglienza maiò, moltu più chì ellu fù stampatu nantu à dece mila fuglietti è spargugliatu in l’Italia sana poi ripigliatu in varie edizioni diucesani di a Dottrina Cristiana. A culunia corsa di u reame napulitanu ci hè statu à l’inforse per qualcosa in a scelta di u cantu. Aghjusteremu chì, à l’epica, issu innu à Maria era cunnisciutu in tutta l’Italia è si cantava à l’epica di e Missioni. A u cummandu di i preti, i zitelli l’amparavanu à mente è u cantavanu in chjesa à l’iniziu di a duttrina. Di sicuru, saria una bona di chere si in modu di capì e cagioni di a permanenza di issu cantu in Corsica quand’ ellu hè cascatu à pocu à pocu in disusu in a penisula. Chì san Leonardo da Porto Maurizio ci fussi statu ancu ellu per qualcosa in a popularità di issu innu à Maria ùn seria da smaraviglià ci. A u seculu XIX, i tema prediletti di a leteratura sacra fermanu sempre belli vivi chì a parte maiò di i pueti è prusatori corsi sia sò sacerdoti sia sò ligati à a Chjesa da a furmazione ricevuta. Per u più, isse fette di leteratura sacra sò scritte in talianu chì u francese ùn hà ancu pigliatu a suprana in fatti di prosa è puesia corsa. E in chjesa chì si pudia sente tandu in Immunitate ecclesiastica, opera preziata assai in corte vaticana. Benedetto Giustiniani d’Aiacciu piglia penna è calamaru dendu ci in u 1631 Il vero modo di ben vivere è servire Dio. Un certu Padre Angelo chì dà in u 1651 una Vita, morte, translazione e riposorio di santo Antonio di Padova. U Calvese Giovan Battista Agnese publicheghja in u Parigi di u 1663 una millaia di versi latini in onore di l’Immaculata Cuncezzione. Addutturatu in Teulugia è in Dirittu canonicu, Grimaldo Grimaldi di Rapaghju d’Orezza publicheghja in Roma in u 1665 Il pargoletto Gesù, rime sacre. Paolo Olivese di a pieve d’Istria face stampà in Lucca i Serafici e cronicali ragguagli della provincia osservante di Corsica in u 1676, opera di oblicu per quellu chì si primureghja di a storia religiosa di l’isula. U duminicanu bunifazincu Tomaso Luccioni cunnisciutu in Milanu per avè ci insegnatu, face esce e so Orazioni in u 1677, La predica di Salomone nel libro dell’Ecclesiaste in 1705. Antonio Mariotti di Felicetu mediteghja De unitate Dei, de scientia Dei, de Deo trino, de Visione, de Ultima fine hominis atque beatitudine esciutu in Lucca in u 1683. Ben chì l’opera sia persa per disgrazia si deve mintuvà à u seculu XVII à Quirino Casanova di a Monacia d’Orezza cù La Caduta di Adamo ed Eva, La Nascita e passione di Gesù Cristo, La Strage degli Innocenti. Casanova era, pare, unu di quelli chì s’affidò à l’Accademia di i Vagabondi creata in u 1659 in Bastia. Altra opera mezu chè persa hè quella di Pietro Morati (16351720 circa) di Muru cù Il martirio di Santa Catalina di Alessandria, tragedia. A u seculu XVIII affacca l’abbate Pietro Matteo Girolami di Muru cù Salomone rè d’Israele, poema sacro-morale publicatu in u 1773. L’esempiu più emblematicu di issa leteratura sacra pare chì ellu stia in l’innu di i Corsi dedicatu à Maria. Loda cummuvente dedicata à a genitrice di u Redentore, parafrasa di u Salve Regina latinu tantu preziatu à l’epica di e Cruciate. Si hè lettu è tramandatu chì issi versi eranu stati cumposti da Salvatore Costa, un pastore curscincu chì campava à l’iniziu di u seculu XVIII. Cundannatu à passà sottu à le forche da i Genuvesi, Costa si ne saria fughjitu di paese pè truvà rifugiu in u piazzile di Ceppu 28 BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 29 Critica fatti di lingua ? Bella capita, u latinu era cunsideratu da signurone. Un passu di u quartu volume di l’Instructions générales en forme de catéchisme (ristampa fatta in Avignone, 1824) di monsignore Berger de Charancy, vescu di Monpellieri, ghjustificheghja issa egemunia di u latinu è mostra chì a diversità linguistica era sempre cunsiderata da a Chjesa cume a cunsequenza di a disgrazia accaduta in a torre di Babele. Scrive monsignore Berger de Charancy : « On ne sauroit prouver qu’on se soit jamais servi en Occident, d’une autre langue que de la latine, dans le service public ». Spiega u vescu chì ellu ùn ci vole à fà entre e lingue vernacule in e prighere publiche : « Dans ces changements continels, il pourroit se glisser insensiblement des changemens essentiels dans les dogmes de la foi, dont on trouve le dépôt dans les prières publiques de l’église. Dans un même royaume, par exemple en France, il faudroit célébrer le service divin dans trois ou quatre langues différentes ; et en chacun de ces pays, faire des changemens à proportion que ces langues changeroient. On sait assez qu’en basse-Bretagne, en Alsace, en Béarn, en plusieurs lieux du Languedoc et de Provence, le français n’est pas entendu par le simple peuple ». Dopu à esse si riferitu à i detti di Paulu Apostule, u vescu di Montpellier pianta a ragiunata nantu à u particulare di a lingua : « On ne peut pas regarder le langage de l’église comme un langage absolument inconnu : la plupart de ceux qui vont à l’église l’entendent, et la grande habitude que les autres ont à réciter et à chanter ces prières publiques dès l’enfance, fait que la plus grande partie du peuple sait ou peut savoir facilement ce qu’elles veulent dire ; et que, quand il répond amen, ce n’est point en l’air qu’il répond ; mais qu’il est instruit, au moins en gros, de ce que le prêtre vient demander à Dieu, au nom de toute l’assemblée, sans parler des traductions et des instructions des pasteurs, dont nous avons déjà dit un mot ailleurs ». Un hè in Corsica chì ellu si puderia sbugiardà u dettu di monsignore Berger de Charancy postu chì u latinu praticatu da a Chjesa hà lasciatu in a vernacula u so marcu cù sbocculi è spressioni. Da mustrà una situazione chì cambia pocu è micca ùn si dice ch’è no simu sempre à sicutera ; quellu chì à a scimesca spula i so danari da sarà chjamatu da sfondacasa o puru da sparghjidominu ; di una persona in puntu di morte o passata « a miglior vita » ùn si dice chì ella hè o chì ellu ghjoca a Jube Domine è chì ellu ci vole à cantà li u Subvenite o e Requie ; ùn mi fà entre in Santu Santoru si dicerà da lascià privede una collera tamanta ; Si n’hè andatu à fulgure è timpesta da amentà una partenza à scatacappiu… Lascieremu da cantu tutte e locuzioni chì si riferiscenu in modu chjaru à l’insegni di a religione tale à « Avè inchjudatu à Cristu », « piglià à Cristu per a barba », « basgià à Cristu è pizzicà a Croce », « manghjà Cristu è cacà Diavuli », « esse Turcu », « esse un Luteranu », « esse l’arca d’iniquità », « esse di i quatru mila signati », « pare santu Ambrosgiu », « fà ne quant’è santu Agustinu » ecc. À cantu à u latinu, stanu u tuscanu è u corsu cunsiderati cume dui livelli di a stessa lingua. Chì ella sia in paese o in cità, i preti chjappavanu in ùn sò quantu libri l’elementi da impastà una predica in Crusca. À i varii catechisimi diucesani – l’ultimu in talianu fù quellu di monsignore Desanti in u 1912 –, bisogna à aghjustà i varii Offizii è a Lira Sacra, varie edizioni di u Compendio della dottrina cristiana schjariti da i cumenti da santi cumè Cirilliu di Gerusaleme, Ghjuvanni Crisostomu, Ambrogiu, Agustinu, Petru Canisiu, Carlu Borromeo o Robertu Bellamino. Mancu ci vuleria à sminticà si di e numerose reedizioni di La Semplice Narrativa dell’Opera di Nostra Salute, Esposta in ottava ma rozza rima a pro di tutti e particolarmente degli 29 BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 30 idioti spargugliata da a tipografia bastiaccia di Cesare Fabiani. « Stava la Madre tutta addolorata /Sotto la Croce del Calvario monte ; /Era dalle sorelle accompagnata/Con Maddalena che le stava a fronte » sò quessi i primi versi di La Semplice Narrativa scritta in una lingua sguarata da u padre Francesco Antonio « minore osservante », frate scunisciutu chì visse in Liguria à u seculu XVIII. Oghjeghjornu, u Ghjovi Santu di fronte à u Sepolcru, issu puemone popularissimu vene cantatu sanu sanu da a cunfraterna di Piana. Issa literatura – chjamemu la ghjisgiulana – si meriteria un studiu fundiu cù à l’iniziu un censu bibliograficu minutu minutu di ogni libru è ogni cartulare cunservatu in e scancerie di e sagristie è nu e nostre librerie. « Fratelli corsi, stu librucciu v’ha permessu, è vi permetterà dinò -si Diu vole- di partecipà à a Messa Nustrale » eccu ciò chì ellu scrivia Anghjulu Giudicelli, vicariu generale di a diocesi d’Aiacciu, in l’ultime pagine di u librettu Messa nustrale, Messa rumana in lingua corsa. Eramu in u 1976. A’monsignore Giudicelli li si parse tandu ora di arradicà a mossa di u riacquistu culturale è linguisticu ancu in a vita aghjurnata di a Chjesa. Puntellatu da e faccende di u sacrosanctum concilium Vaticanu II à prupositu di l’obligu di fà cuppià a liturgia cù a genia di ogni populu è di ogni lingua è cù l’accunsente di u vescu Jean-Charles Thomas chì chjamava sunadori è cantarini à cumpone canti di chjesa in lingua corsa, Anghjulu Giudicelli mette in ballu una cumissione diocesana di traduttori da travaglià nantu à l’inseme di a liturgia. Si dumanderia una volta u travagliu compiu u permessu di l’autorità rumana di manera à pudè dà a messa sana sana in lingua corsa. U librettu turnava à publicà duie lode à a Vergine. U primu puema hè di Tumasgiu Alfonsi, padre duminicanu, tale chì ellu ci hè in i Fior’di mucchju, racolta publicata in u 1931. U segondu scrittu hè statu impennatu da Gregale, prete Filippi, in u libracciolu Fiurella esciutu in u 1972. Un seria forse mancu una eresia di ricurdà è rende una cria d’omagiu à monsignore Jean-Charles Thomas è à u ben di monsignore Giudicelli. Di monsignore Thomas, omu di prufonda umanità, ritenimu vulinteri ciò chì ellu scrisse à u presidente di a Repubblica in u 1975, pochi mesi dopu à l’affari d’Aleria : « La Corse avant d’être un département français est psychologiquement la Corse ». Anghjulu Giudicelli era natu in u 1906 in u paese capicursinu di Pinu. Dopu à avè assicuratu anni è anni a rispunsabilità di e cure di Rusiu è di Cagnanu, fù numinatu vicariu generale di a diocesi d’Aiacciu. Sociu di a squadra literaria « Lingua corsa » creata in Evisa à u mese d’agostu di u 1957, monsignore Giudicelli ebbe sempre a primura di cuncede à issa lingua isulana chì devia esse soiu in pulpitru è à l’altare. In u 1980, fece in Pigna una predica in lingua corsa duve ellu spiegava chì un populu « ùn pò stà sempre a lingua in prestu ». S’ella hè annantu à a Bibbia, Testamentu Anticu è Novu, chì ella tene a fede cristiana, si puderia fà rimarcà chì ellu ci hè vulsutu aspetta da dispone di u Vangelu quadriforma in lingua corsa. I primi sforzi nascenu cù a traduzzione corsa di Il Vangelo di san Matteo, adattatu da Camille Friess-Colonna è publicatu in Londra da u principe Louis-Lucien Bonaparte in u 1861. A dì u veru, issa edizione pare esse più una scumessa linguistica ch’è un attu veru di fede. Ci vole à aspettà u 1923 da vede spuntà una segonda prova cù a traduzzione corsa di U Vangelu di u nostru Signore Ghjesù Cristu secondu san Lucca, faccenda accimata sottu à a rispunsabilità di una missione prutestante inglese è publicata 30 BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 31 Critica da a Sucietà biblica britannica. Infine, in u 1994, esce U Vangelu sicondu Matteu, Marcu, Lucca è Ghjuvanni. Issa edizione ammanita è in furmatu di tasca hè stata accunciata in modu seriu da una squadra interconfessiunale sottu à a rispunsabilità di l’Alleanza biblica universale. Pigliendu in cunsiderazione a rialità è a diversità di a lingua corsa, a traduzzione si hè fatta à parte si ne di u testu originale in lingua greca. Si leghje in l’introitu di U Vangelu « chì certi formuli grechi pudianu passà in corsu tali è quali, inveci chì in francesi o in talianu ci vulia à cambià a struttura di a frasa ». Don Petru de Mari di Tagliu Isciutu da un anticu è nobile ceppu castagnicciaiu, Don Petru De Mari nasce in Tagliu in u 1879. Dopu à studii per currispundenza, u giuvanottu s’avvia in una longa è bella carriera di magistratu. Don Petru ùn serà mai di issi gran signori sempre pronti à rinigà l’isula patria. Mai si serà scurdatu di a filetta. Fendu da pueta è prusatore, scrive versi à palate, à quandu burlachjini cum’è in L’Orecchje di Caccaru, à quandu cumuventi cum’è in A Zia Veturia, zione di u pueta è puntellu di a Casa De Mari. Seranu state forse e strufate di U mio figliolu quant’ellu ne sà ! da rende populare u pueta taglincu. Fora da l’aspettu ridiculu, issu cantu cunisciutu assai saria forse da cunsiderà cum’è a critica più dispettosa per i Corsi impinzutiti chì si ne voltanu in paese, strappendu corsu è francese. Piattendu si aspessu daretu à u fintunome di « Brandone », Don Petru manda scritti à i giurnali è e riviste cum’è Le Petit Bastiais, Corse nouvelle, 31 L’Altagna, L’Annu corsu. Incuriusitu da da ogni aspettu di a cultura è di a storia isulana, u magistratu si era custituitu à pocu à pocu una biblioteca corsa, impurtante è preziosissima. Accadia spessu chì elli venissinu à truvà lu circatori è studienti in chersa di qualchì infurmazione storica o appressu à un indettu bibliograficu. Ghjè in u 1969, dopu à una vita longa è bella, chì ellu si more in Bastia. In U Muntese, Geneviève Moracchini-Mazel truverà e parolle ghjuste da rende un omagiu meritatu à Don Petru De Mari, persunalità stimata è d’alta cultura, omu curtese sempre prontu à brullicà a bibioteca soia da porghje aiutu à quelli chì venianu à truvà lu. « Il aimait incontestablement être entouré de jeunes ; il se plaisait à leur raconter les anecdotes qu’il connaissait et leur faisait part des observations qu’il avait faites au cours de ses lectures. […] Combien d’histoires Don Petru De Mari ne connaissait-il pas ! Il avait tant lu, tant retenu ! Il avait aussi beaucoup écouté et, par tradition orale, il en avait engrangé mille, notamment celles des familles du Nord de l’Ile, dont il connaissait souvent la généalogie, au moins jusqu’à Pascal Paoli ». Hè A maladizzione di a scopa unu di issi stalbatoghji chì u ghjudice De Mari si avia chjappu in a tradizione à bocca è messu per iscrittu. U geniu di u scrittore taglincu stà in issa voglia di ùn assufucà u garbu frescu frescu di l’oralità sottu à u pesu greve è murtiferu di una impennatura troppu incurniciata. A maladizzione di a scopa Avanti u tempu di u Vangelu, a scopa dava u so fruttu anch’ella, e l’erbitru maturava u soiu, ma menu bellu che i so baghi d’avà. Maria Santissima e san Ghjiseppu, c’u nostru Signore, bambinu, scappavanu versu a terra d’Egittu. Funu, durente quellu viaghju, caccighjati ghjornu e notte da i sbirri di BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 32 E da u ‘jornu di quella doppia sentenza chi noi videmu, nantu à l’erbitru di i boschi, un fruttu più splendidu e savuritu che quelli di i nostri gierdini. Ed è da tandu chi i fiori di a scopa si ne vanu in polvera bianca sottu a manu chi i scote senza da stampu di nulla. Si spiega altretantu chi i nostri antichi ci abbianu imparatu à dì : « Tu sie maladettu cume a scopa ! », « La struga’ to sumente cume di a scopa ! », e chi a pasturella di Vallerustie abbia pudutu cantà : u rè Erode. Una mane, s’intendulusi più à stretta che mai, li cunvenne di fassi entre in una machja, sopr’a strada, e di scegliesi un locu à bastanza foltu per teneli nascosti tutt’e tre. Si messenu daretu à duie ceppe d’erbitru e di scopa chi parianu nate una nant’à l’altra e mischiavanu talmente e so radiche e i so gamboni ch’un furmavanu più ch’una ceppa sola : e fronde verdi lustrate di l’erbitru facianu cù i ramicelli fini e zeppi di a scopa un intrecciu chi nisunu ochju umanu pudia passà. Aghjunghjite ch’eramu di veranu e a scopa si truvava, d’altu in bassu, inferinata di fiurucci bianchi Si dissenu, quelli pellegrini, chi u culore di sa infiuratura si puderia, simai, cunfonde c’u biancu di e fasce di u bambinu e di a berba di san Ghjiseppu. E à vedela cusì tutta rivistita d’innucenza, fece ch’elli posenu in da scopa, sopra tuttu, a so sicurtà. In stu mondu, veramente, omu si sbaglia. A scopa si cundusse, imbersu d’elli, cume più terdi ‘Juda. L’erbitru, invece, chi cu i so fiori fatti à pendini e a so virdura luccighente l’avia ricatu poca cunfidenza, il restò sinceru, sin’à fine, e fu quellu chi i salvò. Cum’elli fecenu tremindui è bella semplice : quandu l’omi d’Erode, vennenu à passà nantu a strada, e ch’elli si preparavanu à fidighjà d’a perte di a machja, a scupaccia traditora allargò, di colpu, e so gambunette e scuprì u capu di u nostru Signore chi a Madonna tenia strettu à u pettu. L’erbitru s’abide di a malfatta e, prima chi i sbirri vultassinu l’ochji, si spendicò sopr’à u bambinu e li piettò a faccia cu u so piumacciulu. Cusì pobbe ‘junghje à locu di salbamentu quellu chi duvia more in croce per salvacci à tutti. Ma sentite a fine. Fatti simili un pudianu firmà impuniti pe a scopa, ne per l’erbitru senza ricumpensa. A Madonna levò i diti, pertendu, e disse ste poche parolle : « Tu, pianta senza core, sie maladetta in abeternu, e più mai u to fiore possa granà. » « Tu, erbitru ‘jentile e misericurdiosu, invaghisciti, à l’avenire, d’un fruttu d’oru ; serà dolce à l’acelli di u Cielu e à i bambini di a terra. » E si ne andò. O caru, lu nostru amore Quantu chi pocu è duratu. E cuminciatu d’Aprile, Di maghju s’è terminatu. Ha fattu cume la scopa : E fiuritu e un è granatu. Ricacciatu da l’Annu corsu 1923, p. 147. Tommaso Maria Alfonsi di U Mucale Duminicanu, prufessore di teologia è di filosofia in a cità di Bologna, u padre Tommaso Maria Alfonsi, natu u 21 agostu 1863, lascia zitellu a Corsica è u paese nativu di U Mucale. Sarà unu di issi ultimi ecclesiastichi corsi di prima trinca chì detenu teologhi è prufessori, predicatori è quaresimalisti, veschi è cardinali, beati è santi à a Chjesa rumana. In Italia si era buscu una furmazione bella soda. Entratu in l’Ordine di San Dumenicu in u 1878, Tommaso Maria si buscò in meritu di e so virtù pedagogiche un postu di prufessore di teulugia è di filusufia. Autore di varii studii di caratteru teologicu è di una ampia Storia della Basilica di San Domenico di Bologna, e prediche sempre di altu livellu di padre Alfonsi fecenu d’altronde onore à u cleru 32 BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 33 Critica bolognese è à i so paisani corsi. Un serà micca statu per nunda chì u cardinale Nasalli Rocca, arcivescu di u capilocu di a Romagna li cherse di tramandà a predicazione tramezu à l’onde di a Radio di Bologna da u 1936 à u 1937. A u microfonu, l’accadia di fà l’ochjata à l’isula patria. Ogni dumenica chì Diu fece tandu, ùn smenticava mai di fà mottu à l’ascultatori corsi chì u stavanu à sente « da Calvi a Bonifacio ». Ghjè forse u penseru di perde l’usu di a parlata materna chì li fece pruduce à stonde perse un’opera tamanta di ricerche lessicali, di prose è di puesie in corsu chì ellu firmava aspessu «U Babbuziu ». « Il soggiorno continuo di quasi cinquant’anni in Italia e la necessità di parlar sempre o quasi sempre italiano m’hanno fatto cader di mente chi sa quanti vocaboli propri del mio vernacolo » scrisse cù sincerità in u prifaziu di Il dialetto corso nella parlata balanina, preziosu vucabulariu ancu puru essendu chjuculellu publicatu in Livornu in u 1932. U nipote, l’abate Alfonsu Alfonsi era ellu dinò appassiunatu di lingua nustrale è avia furnitu una bella furnata d’infurmazioni lessicali à u ziu. Senza troppu infangà si in e trappule pulitiche di l’anni 1930, Tommaso Alfonsi fece publicà robba soia in i giurnali è e riviste cume A Muvra o Corsica antica e moderna. Ebbe l’arbitriu di ricoglie una parte maiò di a so opera puetica in Fiori di mucchiu, librettu publicatu in Livornu in u 1931. Hè in u 1947 chì Padre Tommaso Maria Alfonsi morse in un cunventu d’Italia. I Patrinnosti di mamma I tengu à cap’à u lettu e, mane e sera, I basgiu : sò par me riliquia santa. Vi ci sentu un prufumu di prighera E di a so fede pia ch’era tamanta. Ogni ‘ranellu chi u mo labbru tocca Mi rende un basgiu caldu di a so bocca. A notte, tante volte, pianu pianu, Mamma (sia propriu un sonniu ?) s’abbicina ; E ripigliendu a so curona in manu, Attacca à ricità à « Salve Regina ». S’e li dumandu par quale ella l’offre U so rusariu, dice : « Par chi soffre ». Sempre listessa, o mà, chi Diu t’arregni ! Bei cu u to core e lagrime di tutti, E cu i to ochji, dopu, e li ripiegni, Patendu cun chi pate strazii e lutti. Eppò in te di l’afflitti l’angunie E cambii, à so cunfortu, in aimarie. Quant’ella ne ha frustatu cu e so dite, Di patrinnosti, mamma !… U s’ordinariu Sbagu, e u più dolce, in mezu à l’infinite Cure di a casa, ricità u rusariu. E, vechja, ind’i riposi e l’ozii imposti, L’avia sempre tra e dite i patrinnosti. L’ultimi funu i toi, Padre Riccardu. L’ammenti ?… Negri, à catinella forte, Cusì sodi (e tinuti in gran riguardu) Ch’un l’ha pussuti rompe mancu a morte. Mamma, cun elli in manu, ochji ridente, Rindì à u Signore a s’anima innucente. Avà sò mei : carissimu tisoru, Sola ricchezza ind’a mo puvertà. E, propriu, un li daria par tuttu l’oru Di u mondu. L’oru un mi pò cuntintà ; Ma sentu u core’i mamma, e mi risona A so voce, maniendu sta curona. A vogliu tene anch’eiu, à l’ultim’ora, Inde e mo mani fredde, cu a cirtezza Ch’ella falghi da u celu, mamma, allora, A cunfurtammi c’una so carezza Ad aligrammi a morte cu u so risu, E à purtammi cun ella in Paradisu. Ricacciatu da Fiori di mucchiu, p. 14. 33 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:37 Page 34 Sò nati Rivisti è Blogs u literariu (chì si impippa di l’istituzione, a lingua, l’ideulugia è posa nantu à a creatività di unu chì scrive in modu literariu a so bucia in quantu à ellu stessu è l’altri chì li sò in giru) è a literatura (istituzione chì si ghjova di i prudotti di u literariu in una sucetà, un circuitu ideulogicu, mercante è chì prova à tirà ver di u reale ch’ella custruisce). » Dunqua l’ultimu puntu di u barattu finisci propiu comu si devi : « da cuntinuà… » A pian d’Avretu 29 Albiana, dicembri 2007 Eccu u numaru 29 di a rivista culturali di A pian d’avretu. Oramai diretta da l’amicu Paulu Desanti, a rivista pruponi unipochi di parè, critichi o prisentazioni propiu di primura. Intervistatu cù garbu da Desanti, Santu Casta (in cuprendula) arreca i so parè nantu à a pruduzzioni corsa oghjinca è si dà l’occasioni di fà u puntu di u parcursu è di i prughjetti. Frà altri articuli tutti quanti passiunanti, mintuvaremu a seguita scritta di u dibattitu iniziatu quì in Corti da u CCU nantu à u tema « Chì hè a literatura corsa ? ». Paulu Desanti è Marcu Biancarelli ani avutu l’idea bona di vultà, à u scrittu sta volta, nantu à ciò chì ni fù l’inciampu maiò : quiddu di a lingua di sprissioni. In fatta fini, i dui pusturi sò di sicuru pertinenti tramindui. Dici Desanti chì u piriculu hè d’andà finalamenti versu autori chì « vulella o ùn vulella, farani parti… di a literatura francesa ». Iè, ma, dici Biancarelli, issu parè valia di i tempi chì l’autori aviani di pettu à u francesu un raportu « da elevu à maestru », veni à dì da « duminanti à duminatu », ciò chì ùn hè più u casu oghji. Tandu a si prova ancu à dà una difinizioni chì rendi rilativa è astica a quistioni di a lingua : a litaratura corsa « saria una litteratura scritta da drintu, è ch’ùn saria micca – troppu – infideli nè tradittrici di l’imaginariu è di u stintu particulari ‘lla cummunità (è a vicu in un sensu beddu largu) ». Ghjacumu Thiers dici dopu avellu lettu cun interessu chì li « averia di più primuratu ch’elli ci aiutessinu di più à capisce cum’ellu si face u raportu trà A Nazione nu 13 Cultura corsa, Vie nove http://anazione.com / Da misurà u passu francu da a sprissioni artistica in Corsica ùn bastarà di sicuru una rivista. Ma puri, unipochi di vii è di tistimunianzi, u littori incuriusitu da u tema i truvarà quì. Dici GG Talamoni in cap’articulu chì « A redazzione di A Nazione hà vulsutu dà a parolla à certi creatori corsi chì piglianu vie nove. A forma pò piace o dispiace, e tematiche ponu surprende. A penna o u pinnellu si ponu aventurà induve ùn intravanu micca quarant’anni fà, à l’epica di u Riacquistu. » Da filigà senz’altru, almenu nantu à u situ internet duva ci si trova robba altra di l’altri numari. A piazzetta http://www.wmaker.net/apiazzetta Causticità è battarchjati, u partitu presu di u blog hè di parlà di tuttu è in corsu « da Britney Spears à Jean-François Bernardini, da Corsica Sera à Jack 34 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 35 Bauer ». U sguardu nantu à l’attualità si faci fin’à l’internaziunali ma cù u sguardu nustrali. Alè un esempiu quì, par u piacè : Lingue regiunali à l’Assemblea : un dibattitu pè nunda ! 07/05/2008 — 21:05 Prevene Christine Albanel a ministra di a cultura : micca rattificazione di a cartula di e lingue minuritarie, micca obligazione d’insignamentu, micca mudificazione di a Custituzione : u multiculturalisimu hè dunque più faciule à difende à u Tibet ch’è in Parigi… L’unità di a Ripublica hè salva ! à capu di a Corsica chì fù. Ma Thiers precisa : « Ma ch’ellu si abbia da crede chì a literatura ghjovi solu pè un ramentu storicu. Par forza o per amore hè rumanzu veru : a ci saperete dì quand’è vo l’avarete lettu. » Dragut, u cursaru turcu Gian Carlo Tusceri, CCU/Albiana (2007) Propiu un avvinimentu quandu a cultura corsa si metti à publicà robba di i so vicini. A Maddalena, isulottu di i Bucchi di Bonifaziu, faci parti di sti lochi verghi, di sti lochi ponti. Ma ùn l’impidisci d’essa dinò un locu pienu, chjucu chjucu è cù tamanta mimoria. Dragut hè un racontu chì tocca a Corsica in u so spaziu meditarraniu. Tusceri, in a so lingua di matrici corsa, ci arreca u sognu è a legenda partendu da u storicu. U pastori bunifazincu http://puesiacorsa.blogspot.com / Gattivi ochja http://www.gattivi-ochja.blogspot.com Dui blogs di puesia chì mi piaci à assignalà à l’amatori. Dui registri propiu sfarenti ma ugnunu di qualità. U primu di Ghjuvan Federicu Terrazzoni, attalintatu monda à u scrittu ma suprattuttu aghjà ricunnisciutu in u mezu di u chjami è rispondi in Corsica. U sigondu, bislinguu, rettu da l’amicu Stefanu Cesari chì ci faci cunnoscia puisia d’altrò cù a verga magistrali di a so traduzzioni. « Il nuovo libro di Gian Carlo Tusceri, Dragut u cursaru turcu (Albiana / CCU, Aiacciu 2008), da lettore sardo, mi sorprende tre volte : perché narra ai ragazzi la storia dell’ economia corsara nel Mediterraneo occidentale durante l’impero di Carlo V ; perché non lo fa scrivendo nel suo buon italiano, ma nel suo magico « isulanu » ; perché il libro non esce da un editore né sardo né italiano, ma da un editore corso. Eludo la polemica sul perché uno scrittore in limba sarda debba essere costretto a pubblicare « fuori casa », e passo a Dorgut, signore di Tripoli, terribile corsaro al servizio dell’ancora più terribile pirata detto Barbarossa, sceicco di Algeri. Literatura Par forza o par amore Petru Antoni, CCU/Albiana (2007) U ventu in puppa l’hà u rumanzu storicu dapoi qualchì annu. Petru Antoni, rumanzeru è nuvellistu di u Salice ci arreca quì un bellu affrescu chì curri da « a Pax rumana à Ponte Novu » dici Ghj. Thiers chì hà fattu u prifaziu. U mischju trà a storia è a finzioni po divintà scusa pedagogica da dà u piacè di l’avvinimenti corsi à una ghjuventù di più in più 35 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 36 vii di un ecotradizzioni (ùn socu s’e possu avanzà issa parola) chì si difendi di cascà in a nustalgia murtifera par impustassi in una « nustalgia attiva » chì pò fà ostaculu à una mudernità chì « si vesti cù i panni di u rigressu ». Hè una cerca manenti di dignità umana impastata d’idintità corsa chì cunduci u librettu, una dignità trascurata oghji da u pesu di u danaru è l’acculturazioni. L’autori ùn si dici « nè muralistu, nè duttrinariu » è aghjunghji chì « risposti à davvi e ùn aghju » rimandendu i suluzioni versu l’impegnu di u puliticu. Si pò di sicuru essa dubbitosi nantu à l’arrembu à una idintità passata chì ùn sia solu una riprisintazioni, una ricustruzzioni, dunqua una vista parziali. Ma d’accunsentu o micca cù Jureczek, u meritu di u libru hè di sviluppà un parè chì cerca a trapassà u solu sintimu naziunali da circà i vii di u nosciu mudellu di nazioni, o puri di i valori di una sucità corsa. Par stu pocu, schersi sò quiddi chì a l’ani pruvata in veru. Tusceri ce lo presenta prigioniero in una galera della famiglia Doria. Ma benché ai remi, non un anonimo pirata è Dragut – come lo chiamano i cristiani –, e i genovesi stanno trattando il suo riscatto con Barbarossa, ammiraglio della flotta saracena. Questi, evidentemente, considera il suo luogotenente un uomo di grande avvenire, e accetta di pagare un prezzo altissimo : cede ai pegliesi l’isola di Tabarca purché siano loro a pagare il riscatto in solido. Dorgut, tornato libero dopo due anni trascorsi ai remi sotto la frusta cristiana, riprende a navigare più terribile e crudele che mai. Lo troviamo all’assalto di Bonifacio, messa a ferro e a fuoco dai suoi uomini, e ossessionato dal fantomatico tesoro che, secondo una leggenda, è custodito nel monastero benedettino dell’isola di Budelli. Il tesoro non c’è, o almeno non riesce a trovarlo, e la crudeltà di Dragut, ancora una volta, è senza pari. La vita del pirata turco scorre velocemente da una pagina all’altra seguendo il filo dei pensieri, invece che della cronologia. Una tecnica narrativa che Giancarlo Tusceri utilizza con maestria e, ne siamo sicuri, i giovani lettori sapranno apprezzarlo. » U sangue di a passione Ghjuvan Maria Comiti, CCU / Albiana (2008) Antoni Arca Millu, u sicondu giallu (o polar) di Comiti ! U nosciu novu decanu si cappia in casa soia sta volta. U so ispittori Cordilione hà francatu i Bucchi di Bonifaziu cridendu di truvacci paci è vacanzi cù a so ganzara. Un cornu ! Casca in piena Sittimana Santa è tandu sò i morti chì si mettini in prucessiò. À chì spia, à chì si cuntrisci è à chì porta a so cruci. E’ùn hè micca dumani chì hà da nascia u dialogu interrilighjosu cù ambraschi simuli. Com’è sempri cù l’autori a penna hè sfrinata è u scenariu custruitu d’incanti. In più, puri omu di passioni, si sà chì Comiti in literatura, ùn hè farina da fà ostia. U vantu di a puvartà Marceddu Jureczek, Cismonte è Pumonti / Matina latina (2008) Inde u filu di u so maestru Rinatu Coti, Marceddu Jurecsek a si prova à dacci un assaghju. Intornu à l’essezza (Rinatu Coti) in tempu di Riacquistu fù campatu com’è un manifestu chì punì l’idea di l’indiatura. Issu Vantu di a puvertà circa dinò i 36 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 37 Sò nati Altrò Pasquale Ottavi, CCU / Albiana (2007) Vicini Lungoni 2006, unidicesimu cuncursu di poesia in linghi gaddhuresa e cossa Franco Fresi (curadori di a racolta), edes (editrice democratica Sarda) Dopu à i so Rime à dirrimera, si pò dì ch’iddu teni u ritimu l’amicu Pasquale. Una puisia com’è un spatansciu, versi curtissimi sempri chì marcani una Corsica, un mondu à fior di peddi. « In l’ochji soi ùn ci stava più cà l’attesa d’un altrò »…A dici da par iddu l’autori chì a scrittura soia ùn hà più cà « andà à fassi leghja » ! Un accennu à u cuncursu Lungoni (nomu tradiziunali di Santa Teresa di Gallura) u demu sempri inde Bonanova. Sta racolta sustinuta monda da u merri di Santa Teresa, Piero Bardanzello, iddu stessu pueta (ghjà publicatu in a noscia rivista) accoddi quì a fragnata 2006 chì hè l’amicu Natali Valli ad essani statu capiprimiatu. Ralligremuci dinò di u sigondu premiu di Ghjilormu Polverini, merri di Pianottoli : l’omu puliticu cunferma a so leia stretta cù a so lingua materna purghjindu un beddu puema nantu à a manera di cuncipì a Corsica. Aldilà di i merri pueti, ritinimu pà a parti sarda u premiu di Tonino Conti in isulanu (maddaleninu), pueta è linguista aghjà arradicatu è monda attalintatu. A righjina di i banditi Traduttu da Tonì Fogacci, coll. LAghja Cilesta (manga ed. Toki, 2007) Sciuta in virsione originale in lu 1999, a siria « The celestial zone » hè dissignata è scritta da un autore singappurese, Wee Tian Beng, è hà avutu un successu maiò – è miritatu – in Asia, innanzu di tuccà l’Auropa. Eccu sicuramente ciò c’hà mutivatu a so traduzzione in corsu. Hè stata fatta da Tonì Fogacci, è ci prupone in parlatu suttanacciu una lingua à tempu viva è schietta chì cunvene d’incantu à issu mangà (o di manera più pricisa « manruà », genaru chinese chì currisponde à u mangà è chì ne hè vicinu assai) narvincu è energicu. Ùn vale à piattalla : a viulenza ci hè ind’ì issa storia di a lotta trà ghjente di bè è gattivi sughjetti bramosi di cresce u so putere è in cerca di duminazione. Ma à spessu vene mudarata da a dirisione di l’autore è da u carattare aligrachjinu è vulintariosu di l’eroie. Prighemuli u successu, prima par pudè scopre a seguita ma dinò par l’edizione in corsu à via di i giovani in ginerale. Il tardo amore Emilio Coco, LietoColle, Faloppio (Italia) Eccu u trililì di l’età attimpata chì li cresci à l’amicu Emilio Coco (à capu di l’antulugia di i poeti corsi stampata in Italia). In sti casi quì u bilanciu hè sempri appena amaru. Tocca à u pueta di rendalu causticu grazia à a lucidità chì arreca l’autoderisioni. Una vera campa dunqua quantu u ritornu nantu à sè si faci in issu modu salutiferu in un’estetica di u realismu nantu à sè. Ghj. Gaggioli 37 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 38 Sussuri « A calzulaia prodigiosa » di Federico Garcia Lorca (La zapatera prodigiosa) si vene di ride, ci vuleria à pienghje ne. » Una stonda di teatru piacevule ch’ellu seria statu peccatu di mancà. 11u Festivale di u Sinemà spagnolu è latino-americanu. Palazzu di i Cungressi d’Aiacciu. 9 novembre 2007. « In nomine » realizazione di l’insignanti è l’alevi di a 2a bislingua di u Liceu di Balagna. Cù a truppa di u Teatrinu, adatta è messa in scena da Guidu Cimino, issa pezza hè stata ricevuta da un publicu incantatu è di magiuranza giovanu, cum’è una vera riescita. Ùn si ne hà per prova chè e longhe è forte sciaccamanate cascatu u tendone finale. I cummedienti sò stati à paru di ciò chì si pudia aspettà : Marie Ange Geronimi, Corinne Mattei, Guy Cimino, Jean Battì Filippi, Jean Pierre Giudicelli, Jean Louis Graziani, Henri Olmeta, Pierre Laurent Santelli è sopra tuttu Francine Massiani. A versatura corsa, ùn si ne pudia dubità, s’hè apparentata benissimu cù a lingua castigliana di l’immurtale Federico Garcia Lorca. Un cumplimentu chì và cù i so pedi per questa calzatura. Una calzatura chì hà fattu marchjà dinò i giovani di 2a 3a è 4a di Méditerranée in Sartè. Indiati da a so prufessora di spagnolu, Nadine Ettori, chì hà fattu scelta di stratti d’issa pezza, è adestrati da Jean Pierre Giudicelli, i giovani anu datu a misura di e so capacità à interpretà la in trè lingue : talianu, castiglianu è corsu. Una bella prova di pluralità culturale cù a participazione di i prufessori di talianu è di corsu : Camille Canonicci, Dominique Colonna, Nanette Ferrandini, Nady Samarcelli è Marilise Tramoni. Presentazione da u Svegliu Calvese. « U Teatru ». Calvi. 9 dicembre 2007. Da ritene nanzu tuttu chì u benefiziu realizatu cù l’entrata à 5 € era destinatu à u Téléthon. U testu, hè statu scrittu da Laurent Bruna cù a participazione di Niculina Casalonga è di Frederique Orliac. Messa in scena da Orlando Furioso, chì si sà, ùn accore di presentà è nè menu di dì u so talentu, in cullaburazione cù Charlotte Arrighi de Casanova, issa pezza hè cuncepita à l’occasione di u bicentenariu di a morte di Pasquale Paoli. Pezza, ùn cunvene per contu meiu, ci vuleria à dì piuttostu una affresca viva, culurita è dinamica di ciò chì fù issa epuca tremenda di a nostra Storia. Un mumentu di diletta è d’emuzione, cù a simbolica di l’arburatura è per fine, cù u ribombu d’isse voce quandu ellu vene u Salve Regina. Iè, da ringrazià tutta issa giuventù calurosa di core, d’estru è di gestu. « Chjam’è rispondi » Auditoriu è Casa Musicale di Pigna. 29 dicembre 2007. Eccu una sirata chì oramai s’hè arradicata. Ne simu à ùn la sò quantesima edizione ! Moltu più arradicata chì quist’annu ella si sparghjia in cor di dopu meziornu. D’infatti, à 4 ore è mezu, Antone Ciosi ci hà offertu sott’à u domu d’un Auditoriu trapienu una stonda, per dì megliu quasi duie ore sane di puesia, di cantu « a cappella » è d’emuzione. Fate contu : Anton Francescu Filippini, Ghjacumu Fusina, i Fratelli Vincenti diclamati cù talentu è cum’è ùn ammintà à Ghjacumu Santu Versini cù queste scalpellate rime di « Neve » : « I gradaghji fulighjinosi anu e so faldette bianche. E fate chì ùn sò mai stanche l’anu fatti cusì pumposi, i grataghji fulighjinosi. » Una voce unesca, un stintu artisticu, una cummossa vera è tuttu di memoria. Eccu un dipintu troppu miseru per qualificà à Antone Ciosi, moltu più quand’ellu dice : « A videte a donna chì fala per u chjassu cù una capra in « Cesare » di Marcel Pagnol (César) 5 dicembre 2007. Centru culturale di Portivechju. Presentata da a Cumpagnia Unità Teatrale, issa pezza stracunnisciuta, hà fattu a gioia di u publicu. Messa in scena da Jean Pierre Lanfranchi è stata interpretata da François Berlinghi, Natanael Maïni, Christian Ruspini, Chani Sabati, a tecnica essendu assicurata da Jean Marc Colonna d’Istria è Stonde. Una cumunità umana cù a so organizazione, e so ubligazione è e so abitudine chì cerca di piglà si la à a risa mentre chì, di norma, ci seria da mette si in penseri. Nunda da stupisce si, cusì simu noi è isse passate sò sempre d’attualità. Si pò scambià di locu, d’epuca è di lingua chì nunda ùn scumparisce. Ùn dicia cusì Musset, parlendu di Molière : « Ghjà chì 38 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 39 « A zilimbrina d’istatina » di Brian Friel (Danser a Lughnasa) manu ? Quessa hè Mamma !… ». Ié, cummossa è piacè, è per compie u dopu meziornu una manata d’impruvisatori a l’anu zirbata à cuntrastà. Ma a surpresa hè venuta da luntanu, da Bonifaziu è Marignana cù dui giuvanotti : Ghjuvan Federicu Terrazzoni è Stefanu Conca, 19 è 25 anni ! È dopu vinerete à dì mi chì l’arte di l’impruvisata hè faccenda di vechji ! A rilleva hè bella chè assicurata, cridete la puru. A sirata, trà piatti è bichjeri, chjami è risposte, rise è ciarle, s’hè perseguita fendu cena à a Casa Musicale duve s’accugliia più ghjente ch’ella ùn ne pudia cuntene. Eranu presenti i più tercani pueti impruvisatori venuti da tutta a Corsica : Francesu Acquaviva, Olivier Ancey, Carlu Antone Guastaldi, Roccu Mambrini dettu u « Rusignolu di Ziglia », Paulu Moracchini, Carlinu Orsucci, Paulu Pariggi, Francescu Simeoni, Martinu Versini, Luiggi Virgiti, è ùn anu mancatu nè d’estru, nè di rime. Ne ponu esse suddisfatti, d’issa perduranza d’un usu chì tene à core d’ognunu, Toni Casalonga, Nando Acquaviva è Lisandru Bassani, da i quali vene una tenace è passiunata vulintà di mantene lu. Auditoriu di Pigna, u 27 ghjennaghju 2008. Adatta è messa in scena da Charlotte Arrighi de Casanova cù u Théâtre à la Belle Etoile, Festivoce è u Foyer Rural di Pigna. Issa pezza, nant’à u modu bislingu oramai adupratu per a maior parte di e ripresentazione (à quandu una indiatura generalizata da pertuttu in corsu ?), hà pigliatu, per prova, in paese stessu i cummedianti sputicamente amatori, è per ùn esse prufeziunali ùn ne sò stati in dietru à nisunu per u talentu è l’animazione. Dumè Giuntini, Beatrice Habrard-Malaspina, Dumè Prudenti, Laura Sansonetti, Michel Balaguer, Jachy Chilichini è Alain Romano ci anu purtatu in 36 di u seculu passatu per rimette ci in memoria ciò ch’ellu fù un paese è una famiglia cù e so minuzie è i so frastorni, e so sperenze è i so guai, e so ghjente arrughjunate è d’altre spatriate. Senza cumpassione nè malincunia, un ritrattu d’una ghjuventù inforse di stà per nicessità o di fughje in un altrò miticu, intese l’emissione di a TSF, novu modu per seduce. In regia, Pasquale Galeazzi è Ugo Casalonga anu datu una risunanza artistica à issa « zilimbrinata » chì, ben’chè surtita d’invernu ci hà riscaldatu u core cum’è d’istatina. « I quattru Mori » di Ghjacumu Thiers. C.C.U. di l’Università, u 16 ghjennaghju 2008 in u Campus Mariani. « A scusa di Pasquale Paoli » di Ghjacumu Thiers è Guy Cimino Messa in scena da Guidu Cimino cù u Teatrinu è a so tremenda squadra di cumedienti : Stella Guelfucci, Corrine Mattei, Jean Baptiste Filippi, Jean Pierre Giudicelli, Jean Louis Graziani, Coco Orsoni è Pierre Laurent Santelli. Tutta in lingua corsa, issa pezza si svoglie in fine di u XVIu seculu, epuca ricca d’evenimenti artistichi ma dinò di strage trà dui religione chì s’intuppanu à traversu à u Mediterraneu. Quì, un munimentu erettu in l’onore di u Gran’Duca di Tuscana, Ferdinando 1mu, vincidore di i Turchi ripresentati da issi quattru pirati. E u paragone vene facile : a sumiglia cù i issi Corsi rinnigati è partuti à u serviziu di a Sublima Porta… In somma, a sempiterna prublematica di e minurità mustrate cum’è vettore di tutti i difetti è di tutte e malfatte. Altra sumiglia : i ghjorni d’oghje… Nò ? Palais des Congrès d’Aiacciu, u 29 ghjennaghju 2008. Dighjà presentata à u Teatru di Bastia (23/2/2007), cù u successu ch’omu sà, issa pezza messa i scena da Guidu Cimino si merita d’esse scritta à u fruntispice di l’opare drammatiche di l’Annu scorsu. S’hè dettu, da a prima esciuta, ch’ella era un esempiu di l’arte drammaticu per fà risorge u carattare di certi persunagi storichi. D’infatti, trattendu quì di Pasquale Paoli vistu à traversu à un asiliu psichiatricu, l’autori cum’è i cummedienti di u Teatrinu anu riesciutu una scumessa for di norma : umuristica è cianteresca, dolce è emutiva, calma è cunfusa chì ùn lascia u publicu in noia è li dà à riflette. Serà una scusa o ùn serà ? Una cosa hè certa : mancà d’assiste ci ùn merita nisuna scusa. 39 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 40 Scunfini Emilio Coco Hè digià un pezzu chì u nostru amicu Emilio Coco chì ci fece tantu onore è piacè cù a traduzzione taliana di l’antulugia A Filetta1 hà publicatu una racolta puetica intitulata Serodio Amor. Issu libru in versione bislingua spagnolu-talianu, esciutu in Galizia à l’edizione Espiral Maior poesia (2006) hè inseme di puemi – sunetti pè u più – duv’ellu dà larga balia à un estru mezu nustalgicu mezu ironicu à a meditazione in quantu à e misfatte di u tempu nantu à l’energia è l’integrità di u corpu, a vita di u coppiu, l’amore chì frusta è ùn frusta… Mezu rassegnazione è mezu rivolta, senza rimproveru nè mughju à nunda nè à nimu. Cun sintimi forti è dichjarazione d’amore à le volte. Ma quant’elle sò amare certe rise di l’elegia… è Novello Dante Un altru Dante Senza mutande e senza reggiseno, fasciata nel pareo trasparente, t’affaccendi con spirito sereno tra pentole e fornelli. La mia mente Nuda incristu è senza nunda à dossu fasciata in un pareo trasparente ti rimeni mancu stampa cummossa trà pignatte è furnelli. A mo mente si perde disperata dietro a un verso che tarda a precisarsi. Tutto immerso in tanto sforzo sterile non sento la tua voce cercarmi o meglio mento si perde addisperata sottu à un versu chì trica à precisà si. Tuttu summersu in issu sforzu inutile ùn sentu a to voce circà mi o piuttostu mi pentu alle mie stesse orecchie perché offende che un poeta come me sia importunato a ogni istante per stupide faccende di ùn tappà mi l’arechje chì mi offende chì ùn pueta cum’è mè sia castigatu ad ogni stonda per stupide faccende come metti a scolare la bottiglia o vedi se il ragù s’è raffreddato. Sappia che il tuo strillare mi scompiglia le idee. Con quel fare intollerante priverai il mondo di un novello Dante come mette à sguttà a buttiglia o fighjà s’è u tianu si hà ghjalatu. Sappia chì cun mughje è stride mi scumpigli l’idee. Cù issu modu di fà intullerante ai da privà u mondu di un altru Dante. 1. Antologia della poesia corsa d’oggi (a cura di Emilio Coco e Francescu-Micheli Durazzo), Edizioni dell’Orso, San Donanto Milanese (MI), 163 pagine, 15 €, si pò cumandà à l’Associu di Sustegnu CCU) 40 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 41 À pusà Pusati fiancu à fiancu nantu à u divanu ci gudimu a millesima cacciata di Vento di ponente. A to manu in cerca di un appoghju hè sguillata Sul divano Seduti fianco a fianco sul divano ci godiamo l’ennesima puntata di Vento di ponente. La tua mano in cerca di un appoggio è scivolata nantu à u molle puntellu di u mio sessu. In tempu di a nostra bella giuventù S’è tù avissi fattu un gestu cum’è quessu mi accendia i sensi. Avemu a certitù di a ritirata. Figlioli maritati. Ùn avemu nisun rimproveru à fà ci. L’avemu fatti belli, accullucati. sul morbido giaciglio del mio sesso. Ai tempi della nostra giovinezza A vita oghje hè tranquilla, senza affanni. un tuo gesto così m’avrebbe messo In capu nè penseri nè affaracci l’antenna ai sensi. Abbiamo la certezza Ma ancu senza u slanciu di quelli anni. della pensione. 1 figli già sposati. Non possiamo rimproverarci niente. Li abbiamo fatti grandi, sistemati. La vita ora è tranquilla, senza affanni. Senza brutti pensieri per la mente. Ma anche senza lo slancio di quegli anni Carcasse ho strascicato la mia carcassa Giuseppe Ungaretti S’affanna ad inventarsi malattie e si spaventa al minimo sospetto. Frequenta trepidante le corsie, ma è sempre tutto okay ogni verdetto. S’affanna à inventà si malatie è si spaventa à u minimu suspettu. Frequenta l’ospidali cun frenesia ma hè sempre tuttu okay ogni verdettu. Dallo studio del medico entra ed esce ad ogni ora per poi sentirsi dire che sta bene, che è sano come un pesce ma che comunque è meglio prevenire. In cabinettu di u medicu entre è sorte à tutt’ora è dopu si sente dichjarà ch’ellu stà bè è più male ùn si porta ma ch’ellu hè sempre megliu di anticipà. Dorme poco, gli pulsa in gola il cuore, ha i piedi gonfi, la pressione bassa, se non oggi, domani certo muore. Dorme pocu, è li batte in gola u core, i pedi l’hà po gonfii è a tensione bassa, s’ella ùn hè oghje dumane si hà da more. Ed io che allegra e con le labbra mute mi strascino da tempo la carcassa ? Io morirò scoppiando di salute. Ed eo chì alegra è cù e labre mute Mi strascingu da tantu a carcassa ? Eo mi ne aghju da more scuppiendu di salute. 41 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 42 Itxaro Borda A puetessa basca ch’è no avemu scontru cù u numeru 19 di Bonanova hè trà issa ghjente fidata chì ci piace tantu à noi : quelli cun quale si pò cuntinuà à barattà idee, opere, impressione è sperienze aldilà di l’epica di u primu scontru. Itxaro ci hà mandatu unepochi di puemi scritti durante una scappatella fatta in Bizkaia i primi di maghju. Questu quì l’hà scrittu pensendu à u stagnu di Chjurlinu… Pare chì a laguna di Biguglia li rammenta quella di Xoximilko in Mexico ch’ella canta Lila Brown. Argi (I) tsua Laga beach Nondik dator Itsutzen nauen argi hori, Nondik dator haizea, Nondik datoz Malkoak bailiran Begi ezpalak hezetzen Dizkidaten Euri ttanttak ? Lainoak Gris-beltz dira. Nora doa lehian Izaro konkorra ekaitzaren Minean, Nora doa txoria, Nora doazi hondartzan Bakarrik uzten nauten Jendeak oro, Itsutzen gaituen argi hori Noraino doakeen galdezka. Lainoak Gris-beltz dira. Luminusità Laga Beach Da duve Issu lume abbagliulente, È u ventu da duve, È po da duve, Cum’è tante lacrime, Issu candillime di acqua À bagnà mi ne L’ochji. Sò neri è grisgi I nuli. Duve và, cusì in furia À mezu à tempurale Izaro, l’isula torta, L’acellu, duve và, Duve vanu tutti quessi È mi lacanu sola Ad orlu di mare, È mi dumandu Sinu à duve anderà Issu lume Chì abbagliuleghja. Sò neri è grisgi I nuli. 42 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:38 Page 43 José Fernández de la Sota Scunfini Ci hè José Fernandez de la Sota in a cumpagnia di i pueti squisiti chì ci fecenu onore è amicizia accugliendu ci in a so rivista Zurgai è in Bilbao l’annu scorsu. A publicazione di sti dui puemi quì sottu ci permette di ritruvà l’incantu di i baratti ch’è no fecimu tandu sia in Corsica sia in Paese bascu. « Senza a morte, puesia ùn ci ne era » dice spessu José. Parechji critichi baschi si ne sò una cria stupiti in varie occasione è anu ligatu u sensu di isse parolle cù a publicazione di u so libru Cumbre del mar custruitu in giru à l’idea chì a navigazione hè sempre naufragiu. Ci anu dinù vistu una cuncurdenza stretta cù a circustanza un’uperazione chirurgica grave. José Fernández de la Sota rispose chì ùn si tratta solu di a paura individuale di a morte chì tuttognunu porta in sè, qualsiasi a persunalità, u percorsu individuale è u carattaru persunale frizzulu o forte. Trà puesia è morte ci hè cuntiguità di cuscenza. A puesia ùn pò andà senza a so para. L’altra. Cusì pensa u gran pueta cuntempuraneu Antonio Gamoneda : ùn ci era a puesia s’ella ùn ci fussi a morte. È ùn si tratta solu di lamentu, di lagnà si cum’ellu hè cunvenziunale in a tradizione puetica di l’elegia. Hè una cosa alta, prufonda chì tene da una parte à a cundizione stessa di l’omu è da l’altra à a natura sputica di a puesia, fundata nantu à a cuscenza di a murtalità è, per cunsequenza, quant’ella hè frolla a vita. U pueta prupone ch’omu si canta ciò chì si perde è a vita si hà da perde ; tandu cantemu in puesia. José Fernández de la Sota (Bilbao, 1960) hà publicatu i libri di puesie Te tomo la palabra (Ti pigliu à parolla, 1989), La gracia del enano (L’incantu di u nannu, 1994), Esto no es un soneto (Quistu hè un sunettu, 1996), Todos los santos (Tutti i santi, 1998), Material de construcción (Materiale di custruzzione, 2004) è Cumbre del mar (Cima di u mare, 2005). Hè statu inseritu in parechje antulugie è una parte di e so puesie sò state tradutte in talianu, russiu è purtughese. In u 1998 hà ricivutu u Premiu Euskadi di Literatura. Hè membru di u cunsigliu di redazzione di a rivista basca di puesia Zurgai da a fine di l’anni 80 di u seculu scorsu. Trad. D. Verdoni Entiéndeme Capisci mi (Canción) (Canzona) Entiéndeme si me muero lejos de aquí. Que yo quiero desarrimarte del muerto que vive dentro de mi. Capisci mi s’o mi ne morgu luntanu da quì. Chì vogliu spiccicà ti da u mortu chì campa nentru à mè. 43 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 44 Pelusa Un humidor paciente en el estante, un reloj lento, un humo que dibuja un arabesco, una idea que va y otra que viene, un corazón dañado, un fuego dentro. Una enumeración enamorada de seres y de cosas. Diligencia de lágrimas y besos aprehendidos. Un recrecerse en la esperanza y un desvanecerse en el presentimiento. Una scatula di sigari chì aspetta nantu à a scanceria, Ya sé que todo esto es lo que tengo. un arrilogiu losciu, No pretendo otra cosa, un fume chì disegna arabeschi, sé que hilo un’idea chì si ne và è un’antra chì vene, la pelusa del tiempo. un core mucatu, un focu nentru. Pulverizzu Un’infilarata innamurata di persone è di cose. Primura di lacrime è basgi agguantati. Ùn ritirà si in a speranza è un svene si in u presentimentu. Eo a sò chì aghju solu què è basta. Ùn pretendu nunda altru, a sò chì filgu u pulverizzu di u tempu. Para irse Da andà si ne Para irse desnudarse. No llevar la alforja llena. Pesa mucho tanta arena. Darlo todo por perdido. Da andà si ne mette si nudu in Cristu. Ùn purtà si a narpia piena. Pesa assai tanta rena. Tene lu tuttu per persu. Para irse desprenderse. No abandonar la partida. No perderse, desganarse. No querer haberse ido, Da andà si ne staccà si. Ùn dà la vinta. Ùn perde si, slazià si. Ùn vulè esse si ne andatu, sino marcharse, quedarse desnudo, como parido, sin calzado, desvestido. ma parte, fermà nudu, cum’è parturitu, senza scarpi, spugliatu. Y vámonos, vámonos, vámonos al olvido. E aiò, aiò, aiò à u scordu. 44 n BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 45 Las palabras Me dicen que me quieren y yo no desconfío. Vienen a mí descalzas, con las manos por delante, bien abiertas, y los ojos más despiertos que los ríos y más claros. Vienen a mí en silencio, como en ascuas de luz por los afluentes de este río en que revierto. Todo es suyo, nada nuestro. (Todo es de ellas. Nada tuyo. Vas a ciegas de su mano, navegado) Entonces pienso que ellas decidieron mi derrota, mi cauce, mi destino. E parolle Mi dicenu chì mi tenenu caru è mi ne sfidu. (Palabra estremecida por su canto. Mi venenu scalze, à mani Sílaba celebrada por su acento.) davanti, belle aperte, è cun l’ochji più sveghjuli chè i fiumi Sin ellas no tendría primavera, è più lindi. ni temblor, ni esta furia que a veces me acomete como un perro rabioso, me galopa Mi venenu zitte è mute, cum’è in suffina como un corcel de fuego, me golpea di lume per l’affluenti hasta hacerme caer. di stu fiume ch’o scoppiu Tuttu hè soiu, (Y te levantas. Ellas te levantan nunda nostru. en una elevación deletreada hasta la altura exacta de tu llanto.) (Soiu, tuttu hè soiu. Nunda toiu. Y yo quiero olvidarlo todo con vosotras Vai à a cechesca appellamanu, y perderme en vosotras navicatu.) y dejar de ser mío por vosotras. Perderlo todo y con mis propios ojos ver mi canto rodando en vuestro río. Allora pensu chì anu da decide elle a mo scunfitta, u mo ghjargalu, u mo distinu. (Parolla trimulante pè u so cantu. Sillaba celebrata pè u so accentu.) Senza elle ùn avia veranu, nè tremu, nè sta furia chì à e volte mi assalta cum’è un cane arrabiatu, mi galoppa com’è un cavallu di focu, mi mena insinu à fà mi cascà. (È tù ti arrizzi. Elle ti arrizzanu in un’elevazione impinnata insinu à l’altura ghjusta di u to piantu.) Ed eo u vogliu sminticà tuttu cun voi è perde mi in voi è smette di esse meu pè voi altre. Perde lu tuttu è cù i mo ochji vede vultulà a mo cota in u vostru fiume. 45 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 46 Maram al-Masri Quandu ci truvaimu in Lucera à u Festivale « Mediterraneo è cultura » trà parlanti di parechje origine, ognunu parlavava cum’ellu l’intendia è pudia, essendu intesu chì a lingua cumuna praticata da tutti era, cum’è di solitu, quella di u core è di a puesia. L’ospitalità di l’amichi accolti in giru à a presidente Lucia Saccone vense, di sicuru, à schjarisce e poche stonde chì firmavanu, in isse cundizione, pè una cumprensione difficiule. Quantunque, unepochi trà quessi si cunniscianu è eranu avvezzi à una lingua più chè un’altra. Cun Maram chì parla arabu, inglese è francese, per mè u scambiu hè in francese. Lighjendu Il tempo1 a publicazione fatta da l’associu di Lucera, chì accoglie i scritti di ognunu in quantu à issu tema, mi sò stupitu di scopre a so voce per mezu di u talianu, traduzzione ch’ellu fece Carlo Mirenda. Hè cusì chì mi hè venuta di scandaglià u barattu trà talianu è corsu è francese (lingua di redazzione iniziale di u scrittu di Maram, postu in ribombu neutru di ste duie altre lingue quì). Sottu à a voce di e lingue, pare di sente l’altra, delicata quantu mai è cun l’allusingu di l’irunia à pena trista, quand’ella dice di l’amica puetessa siriana. 1. Il tempo : testi di Ibrahim Al Koni, Antonio Pascale, Elisabetta Liguori, Ghjacumu Thiers è Patrizia Gattaceca, Emilio Coco, Maram al-Masri, Francescu Micheli Durazzo, Petros Màrkaris, Claudio Rossi Massimi, Festival della letteratura mediterranea, Lucera, 2007 46 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 47 Scunfini Lontana maternità, Lontana maternità, lontana poesia lontana poesia Luni À chì cunnosce a mo casa, ùn crede ch’ellu ci hè postu per mè. Quand’era chjuca mi ricordu chì babbu avia a so carreia… mamma dinù… caccara… Facianu casu à lacà u so postu à ognunu. U solu postu di meiu, hè u picculu spaziu ch’ellu occupa a mo piccula persona nantu à u lettu. È facciu casu ancu in u mo sonnu più prufondu à rispettà i mo limiti. Oghje aghju decisu di lampà via u mo pudore, di occupà di più spaziu in a camera di l’amichi, duv’ellu ùn ci hè mai nè amichi nè invitati. Ci tenia ch’ella esistissi, per via di un bellu sognu ch’o facciu da quattordeci anni : chì un ghjornu i mei mi venissinu à vede. Veneranu ? Lunedì Chi conosce la mia casa, non crede che non ci sia posto per me. Quando ero piccola, mi ricordo che mio padre aveva la sua propria sedia… mia madre pure… mia nonna… Facevamo attenzione a lasciare a ognuno il proprio posto. Il solo posto che è mio, è il piccolo spazio che occupa il mio piccolo corpo sul letto. E sono attenta anche nel mio sonno profondo a rispettare i miel limiti. Oggi ho deciso di sopprimere il mio pudore, di occupare più spazio nella camera degli amici, doue non ci sono né amici, né invitati. Ci tenevo alla sua esistenza, a causa di un bel sogno che faccio da quattordici anni, che un giorno i miel, mi vengano a trovare. Verranno ? Una tavula bianca micca à bastanza maiò pè u mo disordine, sottu à una finestra chì apre sopra à un carrughju duve passa nisunu. Aghju spapersu e mo prove, testimuniendu l’esistenza di una donna chì scrive ognitantu invece di stirà o di pulì u tempu davanti à a porta di casa, prighendu u Signore di accurdà li una forza magica per pulisce a casa. Ùn sò i scrittori cum’elli urganizeghjanu u so tempu. Trà u travagliu di fora è drentu à a casa, l’educazione di i ciucci, u pesu di u maritu, leghje è scrive. Cumu truvate u tempu ? In u mo casu, ùn sò quale mi hà messu in capu chì a mo missione di primura hè a casa. Ancu s’o ùn sò manesca è facciu danni assai, cumu rompe l’uliera dopu à avè passatu u stracciu in cucina… A pulizia hè bellezza. Dopu à avè compiu di imbellisce a casa, forza ùn ne aghju più di riflette chì e mo duie zichinette voltanu da a scola per frustà u pocu chì mi ferma di forza. Stabilisceraghju un altru prugramma. A casa a pulisceraghju trè volte, micca duie à simana, è l’altri ghjorni chì fermanu i daraghju à leghje è à scrive. Una tavola bianca non abbastanza grande per il mio disordine, sotto una finestra che si apre sopra una strada dove nessuno passa. Ho sparpagliato le mie bozze, attestando l’esistenza di una donna che ogni tanto scrive invece di stirare o di pulire il tempo davanti all’uscio di casa, pregando il Signore di concederle una forza magica per pulire la casa. Non so come gli scrittori organizzino il loro tempo ! Tra il lavoro all’esterno e dentro casa, l’educazione dei bambini, il peso del rnarito, leggere e scrivere. Come trovate il tempo ? Nel mio caso, non so chi mi ha messo in testa che la mia missione principale è la casa. Anche se non sono abile e faccio molti danni, come rompere l’oliera dopo aver passato lo straccio nella cucina… La pulizia è bellezza. Dopo aver terminato di abbellire la casa, non ho plu la forza di riflettere perché le mie due pecorelle rientrano dalla scuola per brucare il poco che mi rimane di forza. Stabilirro un nuovo programma. Pulirò la casa tre volte, non due alla settimana, e dedicherò i giorni rimanenti a leggere e a scrivere. 47 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 48 Marti Da quandu aghju assestatu u mo scrittoghju o ciò ch’o chjamu u mo scagnu, ùn riescu à fà nunda fora di pusà mi ci davanti, cumu s’o avessi a paura di scrive. Una telefunata rapida à un’amica chì dura un’ora, un bagnu caldu chì aiuta l’idee à svapurà. Quandu ch’o mi trovu davanti à a pagina bianca sottumessa à a mo penna, scappu. Allora voltu in daretu, è po ritornu, scrivu una parolla o dissegnu, in un viotu tutale. Cercu idee chì ùn fussinu di nisunu. Mi sò tenuta luntanu da a scrittura ed hè durata troppu. Ùn ne avia bisognu per scrive. A scrittura pè una donna in a mo situazione hè un cunfortu. A parolla ? A feghju cun l’ochji di i ciucci. Ciò chì per l’altri hè evidente è semplice hè per mè una scuperta. Certe parolle anu un effettu particulare, nantu à l’ochju, nant’à l’arechja è nantu à i sentimenti ; tandu a mi ripetu cumu s’o vi ci vulissi ciuttà indrentu, stupita di vede cumu certe lettere messe insieme pruducenu un effettu simule. Martedì Da quando ho messo in ordine il mio scrittoio, o quello che chiamo il mio ufficio, riesco a fare qualunque cosa fuorché sedermici davanti, come se avessi paura di scrivere. Una rapida telefonata a un’amica che dura un’ora ; un bagno caldo che aiuta le idee a evaporare. Fuggo quando mi trovo davanti alla pagina bianca sottomessa alla mia penna. Allora indietreggio, poi ci ritorno, scrivo una parola o disegno, in un vuoto totale. Cerco delle idee che non appartengono a nessuno. La mia lontananza dalla scrittura è durata troppo a lungo. Non ne avevo bisogno per scrivere. La scrittura per una donna nella mia situazione è un conforto. La parola ? La guardo con gli occhi dei bambini. Ciô che per gli altri è evidente e semplice, è per me una scoperta. Certe parole hanno un effetto particolare, sull’occhio, sull’orecchio, e sui sentimenti ; allora la ripeto come se volessi tuffarmi dentro, stupita di vedere come alcune lettere messe insieme, producano un tale effetto. Mercuri Ghjurnata difficiule. U ghjornu di vacanza pè i zitelli. Senza pietà ; cume s’o l’avessi messi à u mondu per castigà mi. Ùn sò perchè i ghjorni chì ci hè a scola ùn si sveglianu mancu à cannunate. Principiu cun l’affezzione è finiscu cù i mughji. Mi ricordu ch’o mi svegliava sola, mi vestia sola è andava à scola sola cù a mo surella. Ùn mi ricordu ch’ella avessi da mughjà a mamma. « Cume mi ne vogliu quandu sentu a mo voce chì abbaghja ». Ma u ghjornu di vacanze si sveglianu soli è tantu più prima di l’ora ch’elli si sveglianu pè a scola. Scendenu e scale pieni di energia è di vitalità è si dirigenu ver’di u televisore. Ùn ci hè altru ghjornu chì si assumigliessi à u mercuri, mancu u sabatu nè a dumenica. Ùn aghju tempu à spechjà mi. Unu l’accumpagnu à u sport… l’altru à u ballò… fà a spesa… preparà a cullaziò è a cena… è po fà a pulizia di casa è Mercoledi Giornata difficile. Il giorno di vacanza dei bambini. Senza pietà ; come se li avessi messi al mondo per punirmi. Non so perché ; nei giorni di scuola non si svegliano neanche a cannonate. Comincio affettuosamente e finisco per gridare. Ricordo che mi svegliavo da sola, mi vestivo da sola e andavo a scuola con mia sorella da sola. Non ricordo che mia madre gridasse. « Come mi detesto quando sento la mia voce abbaiare ». Ma il giorno di vacanza si svegliano da soli e molto più presto dell’ora della loro sveglia scolastica. Scendono le scale pieni di energia e vitalità, e si dirigono verso il televisore. Nessun altro giorno assomiglia al mercoledi, nemmeno sabato e domenica. Non ho tempo per guardarmi allo specchio. Accompagno l’uno allo sport… l’altro al calcio… fare delle compere… preparare il pranzo e la cena… poi fare le pulizie 48 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 49 Scunfini arricoglie i scarpi chì u mo figliolu maiò di solitu lascia senza ch’o sappia perchè, à mezu à u salottu. Cum’ellu mi piaceria à ghjittà li in u mullizzu cum’è una bruttacopia è po rimette li torna in assestu da ch’elli diventessinu bravi è disciplinati ! Tandu li diceria : Siate ! È sò. Ah s’o avessi una mazzetta magica, i tuccheria in capu è si cambierianu in dui anghjulini da tene cari à i mo comudi ! Saria a mamma più beata s’elli facessinu un picculu sforzu da stà mi à sente. Cusì u mo maritu è a mo socera mi ammirerianu è ùn mi accuserianu più di ùn sapè li allevà perchè chì sò orientale ! Quand’ella si calma a timpesta è chì a sera fala di stanchezza sopra à mè, mi sdraiu à cantu à u più giovanu, da ch’ellu si addurmentessi ; li leghju una fuletta, spessu in furia chì a cucina mi aspetta. Pigliu una stonda à u tempu da prufittà ne, è mi rammentu ch’o i tengu cari. In issi mumenti custì u so fratellu maiò mi manca, ellu ch’o ùn aghju micca abbracciatu. Averia vulsutu ch’ellu fussi cun noi, corre li à pressu, ancu s’ellu si rivultava è tirà mi a lingua. Ed eccu a voce di u mo maritu chì riclama a so parte di serviziu. Ùn rispondu micca, prufittendu di a stonda chì à mezu à a casa ci hè pace è calma, è lacu u marosu di u mo sentimentu maternu trasundà è mustrà mi chì meritu… di esse una mamma. di casa e raccogliere le scarpe che mio figlio maggiore suole lasciare senza ch’io sappia perché, nel mezzo del salotto. Come vorrei gettarli come una bozza nella spazzatura e rimetterli di nuovo in ordine affinché diventino buoni e disciplinati ! Direi loro : siate ! E loro sono. Ah ! Se avessi una bacchetta magica, toccherei loro la testa e si trasformerebbero in due angioletti che amerei a mio agio ! Sarei la madre la più felice se facessero un minimo sforzo per ascoltarmi. Cosi mio marito e mia suocera mi ammirerebbero e non mi accuserebbero plu di non saperli educare perché sono orientale ! Quando la tempesta si calma e quando la sera cade di stanchezza su di me, mi sdraio accanto al più giovane, affinché si addormenti ; gli lego una storiella, spesso in fretta perché la cucina mi aspetta. Prendo del tempo al tempo per goderne, e mi rammento che li amo. In questi momenti il loro fratello maggiore mi manca, lui che non ho abbracciato. Avrei voluto che fosse con noi, che potessi corrergli dietro, anche se mi mostrava la lingua ; ribelle. Ed ecco la voce del mio sposo che reclama la sua parte di servizio. Non rispondo, approfittando del momento in cui regnano in casa, la pace e la calma, lasciando la marea del mio sentimento materno straripare per dimostrarmi che merito… di essere madre. Ghjovi Inchieta è stanca. Ùn aghju micca l’idee chjare. Aghju principiatu una puesia è ùn sò cumu finisce la. Di solitu scrivu quandu vecu a puesia digià assestata, ancu s’o ne cambiu qualchì parolla. Giovedi Inquieta e stanca. Le mie idee non sono chiare. Ho cominciato una poesia e non so come terminarla. Abitualmente scrivo quando vedo la poesia già costruita, anche se ne cambio qualche parola. Ancu e puesie più semplice ùn venenu faciule, ùn venenu. Certe volte sentu un dulore fisicu. Ùn pretendu di esse una puetessa. À l’iniziu mi ghjucava cù a puesia, ma oghje hè a mo libertà. Hè viziosa cun mè. A cacceria. Mi resiste, a lacaria da banda è po vultà ci dinù. Anche le poesie le più semplici non vengono facilmente. A volte sente, un dolore fisico. Non pretendo di essere una poetessa. All’inizio giocavo con la poesia, ma adesso è la mia libertà. E’scaltra con me. La cancellerè. Mi resiste, la trascurerè per ritornarci di nuovo. 49 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 50 Venneri Una telefunata à a famiglia, chì aghju bisognu di parlà cun quelli chì mi tenenu cara senza limiti, chì mi cunnoscenu cumu sò, cù tutti i mo difetti è e mo qualità. A voce di u mo fratellu mi sbuccia in core, ellu chì mi avia messu in capu mille sogni idealisti. Mi hà dettu « cara » è mi sò messa à pianghje… di gioia, perchè chì sò sempre cara… è di tristezza per via di issa luntananza ch’o aghju sceltu. Avemu parlatu di tuttu. Ogni tantu guardava e lancette di l’arrilogiu chì galuppavanu insignendu mi chì a cumunicazione era stata longa è chì ùn a ci facia à finì la. Cumu s’è issu filu di telefonu fussi u curdone umbilicale chì mi leia cù a tranquillità. Venerdi Una telefonata alla famiglia, poiché ho bisogno di parlare con chi mi ama senza limiti, con chi mi conosce come sono, con i miei numerosi difetti, e le mie qualità. La voce di mio fratello sboccia nel mio cuore, lui che mi aveva riempito la testa di sogni idealistici. Mi ha detto « cara » e io mi sono messa a piangere… di gioia…, perché sono sempre cara… e di tristezza, a causa di questa lontananza che ho scelto. Abbianlo parlato de1 più e del meno. Ogni tanto guardavo le lancette dell’orologio che galoppavano, indicandomi che la comunicazione era stata lunga, e che io non riuscivo a terminarla. Come se questo filo del telefono fosse il cordone ombelicale che mi collegava alla tranquillità. Sabatu « U Gigante » ‘ hè mortu, mi hà dettu eri u mo fratellu cumu s’ellu sapessi l’effettu di issa nutizia nantu à mè. L’anu trovu ammazzatu in un giardinu vicinu à u mare. Ci sò sempre i giardini quaiò ? Quale hà tombu « U Gigante » ? Oimè Sabato « Il Gigante » ‘ è morto, mi ha detto ieri mio frarello, come se sapesse dell’effetto della notizia su di me. L’hanno visto assassinato in un giardino vicino al mare. Ci sono ancora dei giardini laggiù ? BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 51 Scunfini chì ùn pensava ch’elli ci fussinu l’assassina in a mo brava cità. Segondu mè, l’assassini ùn vivenu in Lattaquié. A statina scorsa sò andata in a mo cità dopu mancatu dece anni. Ùn si assumigliava à a cità duve era ingrandata. U celu hè diventatu chjucu… è ci hè issa mansa di polvera bianca è grisgiu cennera à copre u pocu verde chì sfida a sete è l’abbandonu. I ghjelsumini ch’è no aviamu l’abitudine di assestà in cullane pè i petti di e nostre mamme si arrampicheghjanu losci losci nantu à e muraglie in ruina. Chi ha ucciso « il Gigante » ? Dio mio non pensavo che ci fossero degli assassini nella mia buona città. Secondo me gli assassini non vivono a Lattaquié. L’estate scorsa sono andata nella mia città dopo un’assenza di dieci anni. Non assomiglia alla città dove ero cresciuta. Il cielo è diventato piccolo… e molta polvere bianca e grigio cenere copre il poco verde che sfida la sete e la trascuratezza ! Gelsomini che avevamo l’abitudine di sisremare in collane per i petti delle nostre madri, si arrampicano pigramente sui recinti in rovina. Di colpu i mo ochji eranu stupiti di vede u mullizzu accatamansà si nantu à i tighjali è fiumi esce da i so cadaveri. Ma i mo ochji ùn sò stati tantu à circà i visi. E persone ch’o avia l’abitudine di vede tempi passati passanu sempre pè i stessi carrughji è camminanu longu u corsu « Mechouar » cù a so eleganza sprupusitata è a so sete di vede ed esse visti. Avia vistu « U Gigante », l’omu ch’ellu cantava Farid Al-Atrac purtendu a so bissicletta pè e strade di a cità. Era stupitu è a so ammirazione pè u cantadore avia stinzatu e so labre è l’addulcia da fà ne cum’è quelle di Farid. Di colpo i miei occhi erano sorpresi nel vedere le immondizie ammucchiarsi sui marciapiedi e dei rivoli uscire dai loro cadaveri. Ma i miei occhi hanno rapidamente cercato dei volti. Le persone che avevo l’abitudine di vedere nel passato, passano sempre per le stesse strade, e camminano lungo il corso « Mechouar« con la loro eleganza eccessiva e la loro sete di vedere e essere visti. Avevo visto « il Gigante », quest’uomo che cantava Farid Al-Atrac guidando la sua bicicletta attraverso le vie della città. Era stonato e la sua ammirazione per il cantante aveva allungato le sue labbra addolcendole per diventare come quelle di Farid. Dumenica Aghju fattu u mo duvere cù una suddisfazione meccanica. Aghju da preparà un bombò à a cicculata à casu ch’ella venissi ghjente, è aghju da coglie fiori in u mo giardinu pè a ghjente di a mo casa. A puesia ùn hè cumpletta, a finisceraghju dumane. Sonanu à a porta… mi guardu in u spechju pè assestà mi i capelli. Scendu e scale à passu lestu è impaziente per apre… nisuna visita. I figlioli di i vicini volenu ghjucà cù i mo zitelli. Domenica Ho fatto i miei doveri con meccanica soddisfazione. Preparerè un dolce al cioccolato nell’eventualità dell’arrivo di ospiti, e coglierô dei fiori nel mio giardino per la gente di casa mia. La poesia non è completata, la terminerè domani. Suonano alla porta… mi guardo nello specchio per aggiustare i miei capelli. Scendo le scale a passo veloce e impaziente per aprire… nessun ospite. I figli dei vicini di casa vogliono giocare con i bambini. Traduzione dal francese di Carlo Mirenda 51 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 52 Carles Duarte Trad. G.M. Comiti U centru di u tempu U spechju di u ritornu El mirall del retorn Brama, sognu è scordu è u silenziu chì aspetta. Desig, somni i oblit I el silenci que espera. A to persona pregna di lume è i to ochji duv’ellu mi chjama u mare. El teu cos xop de llum I els teus ulls on la mar em convoca. Cù e mani di u ricordu a notte m’accumpagna. Amb les mans del record, m’acompanya la nit. S’alluntananu e to labre. Els teus llavis s’allunyen. Ci beimu l’attrachju pè infiarà tristezze. Ens bevem el ponent per encendre tristeses. Ind’u spechju di u ritornu, ci sò i grombuli d’infinitu. Al mirall del retorn, hi ha fragments d’infinit. Ricordu U ventu scuzzula l’onde è si sparghje a rena. Ùn s’affanna mai u mare, nè mancu u desertu si stantareghja. È i granelli di u ricordu si sfacenu è si facenu torna senza furia, chì l’ochji si sò sposti da sempre nant’à u sognu, chì si scioglienu i corpi è l’attrachju si spenghje è volta. Accogli l’ogetti di u passatu, rivedi un gestu chì ti scummove in celu. Senti u viotu è l’abbacinu. Casca u lume nant’à l’arburi è si palesanu e pelle. L’aria ti porta u silenziu. Record Mou les ones, el vent, i la sorra s’escampa. No es cansa mai el mar ni s’atura el desert. I els cristalls del record es desfan i es refan sense pressa, perquè els ulls s’han desat des de sempre en el somni, perquè els cossos es fonen i el ponent s’extingeix i retorna. Aplegues els objectes del passat, ressegueixes un gest amb què el cel et commou. Sents el buit i el vertigen. Cau la llum sobre els arbres i les pells es desvetllen. L’aire et porta el silenci. 52 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:39 Page 53 Scunfini Una notte Si sdrughje u lume grisgiu è st’ombra stracciata s’aggrotta ind’u sognu. Aghju persu i sguardi : una gioia trasaltata cum’è un fiume tralucente, una brama impaziente chì mi punta versu qualchì labru, un’angoscia infinita ch’o ùn sò apacià. I disegna u silenziu Cù un frisgiu chì mi ferisce ch’ùn pò guarì, in l’attrachju duve s’incrucca l’aspettu, serenu nant’à un celu cristallinu. Ci lavu i mo ochji invechjati di lacrime turchine. Ci hè una notte chì sò natu. Ci hè una notte chì a to pelle m’amò. Una nit S’esvaneix la llum grisa i aquesta ombra esquinçada s’arrecera en el somni. He perdut les mirades : una joia exaltada com un riu transparent, un desig impacient que m’empeny cap a uns llavis, una angoixa infinita que no sé mitigar. Les dibuixa el silenci amb un traç que em fereix, inguarible, al ponent on s’atura l’espera, serè, sobre un cel de cristall. Hi netejo els meus ulls ja envellits d’unes llàgrimes blaves. Hi ha una nit que vaig néixer. Hi ha una nit que el teu cos va estimar-me. È u scordu assecca pianu pianu a so vistiga. I l’oblit va eixugant el seu rastre. Hè nudu tuttu, for’di tempu, quand’elli s’affaccanu l’astri. Tot és nu, sense temps, quan els astres sorgeixen. 53 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:40 Page 54 L’invitatu mutu. Pongu l’ochji nant’à l’attrachju. Si move u ghjornu. In st’ultimu gestu ci hè u donu tutale di sè. Cercu trà noi sguardi chì si morenu, chì perdenu u Sole per sempre. U spechju brusgia pianu pianu e maghjine. Aghju persu e mani. L’acqua. Un corpu zitellinu abbraccia l’onde. Hè grisgiu u ventu è ascoltu u sbattulime stancu di e cose immobili. Briachi di tempu, festighjemu u ritornu. In carrughju i lampioni schiariscenu e ghjente chì viaghjanu è tremanu. S’hè serrata a porta cum’è un schjaffu. Invitatu mutu, u scordu si mette à tavulinu cù mè. A scena di u sognu L’ochji ritrovanu un frisgiu di mare duv’elli s’accoppianu l’azzuri, e mani s’arreghjenu nant’à a scorza di i platani di u viale chì ci campavamu, e labre cercanu in vanu a funtana duv’elli mi purtavanu i genitori, oghje i mo pedi voltanu in quelli carrughji chì eranu u mo universu È in u parcu duve ci simu basgiati. A cità, a scena d’un sognu chì si more, e pelle si lampanu contrà u sicretu di u tempu. L’hoste silent Deso els ulls al ponent. El dia es mou. Hi ha un lliurament total en aquest gest darrer. Entre nosaltres cerco mirades que agonitzen, que perden el Sol definitivament. El mirall va cremant les imatges. He perdut unes mans. L’aigua. Un cos d’infant s’abraça a les onades. El vent és gris i escolto el batec fatigat dels objectes immòbils. Ebris de temps, celebrem el retorn. Als carrers els fanals il·luminen la gent que camina i tremola. D’un cop sec s’ha tancat una porta. Hoste silent, seu a taula l’oblit. L’escenari del somni Els ulls retroben una llenca de mar on els blaus conflueixen, s’aturen les mans a l’escorça dels plàtans del passeig on vivíem, els llavis enyoren la font on em duien els pares, els peus tornen avui als carrers on cabia el meu món i al parc on ens besàrem. La ciutat, l’escenari d’un somni que agonitza, les pells s’estimben contra el secret del temps. 54 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:40 Page 55 U centru di u tempu Scunfini Inde sta cità s’accoppia tuttu cù a vita di l’omi, l’affaccendanu sana sana i so sogni quandu chì a terra face silenziu. U passatu hè a storia ch’elli scrivenu l’omi, rifacenu u so mondu nentru à ogni parolla. El centre del temps U suchju s’affanna è l’arburu si spenghje. En aquesta ciutat tot té a veure amb la vida dels homes, els seus somnis l’ocupen, mentre la terra calla. Quand’elli piantanu i ghjorni si ricunnoscenu l’ochji. A morte, sempre in puntu ghjustu ind’a to mente t’aspetta. El passat és la història que els homes n’escriuen ; recreen el seu món dins de cada paraula. In i carrughji si ritrovanu i gesti daretu à i muri sculuriti à ricordi S’estronca la saba i l’arbre s’extingeix. Quan s’aturen els dies els ulls es reconeixen. È avà tù, ch’ai amparatu à pienghje, feghji e labre chì si basgianu. La mort, sempre a punt, dins de la ment t’espera. Un ventu di sulitudine ristabulisce a brama, spoglia l’impazienza. Als carrers els gestos es retroben rere els murs destenyits de records. U lume di u dulore si sparghje in tè, versu u centru di u tempu. I ara tu, que has après a plorar, mires llavis que es besen. Un vent de solitud restableix el desig, despulla la impaciència. S’escampa la llum del dolor endins de tu cap al centre del temps. 55 BONANOVA_21_INT.qxd 12/11/2008 22:40 Page 56 I capelli di u dopu meziornu Els cabells de la tarda Mettu a manu ind’i capelli di u dopu meziornu, mastucheghju u gustu di terra amandulina si piantanu stanchi i mo ochji nant’à a Luna in cima à u turchinu. Aldilà di u tempu mi basgi torna. Ci simu immersi Ind’un mare di sognu. Passo la mà pels cabells de la tarda, mastego el gust de terra de l’ametlla, els ulls s’ajeuen cansats sobre la Lluna al capdamunt del blau. Enllà del temps encara tu m’abraces. Ens hem banyat dins una mar de somni. A nustalgia di l’arburu U lume incroscia e cuscogliule i muri chì falanu, spoglia e finestre, brusgia l’ombre, si piatta daretu à a petra è u metallu, apre ochji impazienti. Crescenu i sogni, sanguineghjanu. U mondu foscu. A nustalgia di l’arburu. L’enyor de l’arbre Mulla, la llum, les fulles, les parets que davallen, despulla les finestres, crema ombres s’enfonya darrere de la pedra i del metall, bada uns ulls impacients. Creixen somnis, s’escolen. El món opac. L’enyor de l’arbre. Invernu L’aria si face scarsa, u lume si stinza, si sdilazieghja, è u fretu, a tralucenza, traficcanu l’ochji. Hivern S’aprima l’aire, la llum s’estira i s’emmandreix, et darda els ulls el fred, la transparència. 56