Rivista literaria - Médiathèque Culturelle de la Corse et des Corses

Transcription

Rivista literaria - Médiathèque Culturelle de la Corse et des Corses
BONANOVA_21_COUV:BONANOVA_21_COUV.qxd 12/11/2008 21:58 Page 1
Nu 21
3
Sunta
Cap’articulu
1
G.Benigni
Creazione
2
2
PUESIE
Ghj. Terrazzoni
PUESIE
4
Ghj. Thiers
PUESIE
Commission Européenne
7
F. Santini
Direction Générale XXII
Education, formation et jeunesse
SCRIVITURE
A mostra plastica di u n° 21 di Bonanova accoglie cù
tamantu piacè l’opare di u nostru amicu José Tomasi,
capidipartimentu d’Arte plastiche à l’università di Corsica
Pasquale Paoli.
Rivista
literaria
di l’Associu di
Sustegnu di u CCU
Università di Corsica
8
NOVE
P. M. Filippi
CI
VÒ À LAMPÀ LU
N. Sorba
11
IMPASTUGHJATA
13
G. M. Leca
UN
PARADISU INFERNALE
N. Giovannetti
14
U
CURRIDORE
R. Colonna
16
TEATRU
19
R. Colonna
Critica
« DRAGUT,
U CURSARU TURCU »
22
22
A. Di Meglio
hè stampata duie volte à
l’annu. Omu ci si pò arrugà (pè
dui numeri inviu di un sceccu di
6 euro intestatu à l’Associu di
Sustegnu di u CCU).
Direttore
di a publicazione
Capiredattrice
Dumenica Verdoni
Redazzione
Guidu Benigni
Ghjuvan Maria Comiti
Alanu Di Meglio
Ghjacumu Thiers
Geniu Gherardi
Seguitu tecnicu
Maria Anna Versini
Cummunicazione
Alanu Di Meglio
Ghjuvan Maria Comiti
Sesta
Tonì Casalonga
Messa in pagina
Graphite
Realisazione
ISSN
«U
RACONTU È A PUESIA SACRA
IN A LITERATURA CORSA »
Geniu Gherardi
27
Sò nati
34
A PIAN D’AVRETU 29
A NAZIONE N 13
A PIAZZETTA
U PASTORI BUNIFAZINCU
PAR FORZA O PAR AMORE
DRAGUT, U CURSARU TURCU
U VANTU DI A PUVARTÀ
U SANGUE DI A PASSIONE
ALTRÒ
A RIGHJINA DI I BANDITI
LUNGONI 2006
IL TARDO AMORE
34
34
34
35
35
35
36
36
37
37
37
37
Sussuri
38
38
38
38
38
39
39
39
A CALZULAIA PRODIGIOSA
CESARE
IN NOMINE
CHJAM’È RISPONDI
I QUATTRU MORI
A ZILIMBRINA D’ISTATINA
A SCUSA DI PASQUALE PAOLI
Unificazione ortografica
1291-7036
24
J. Royer
U
Ghjacumu Thiers
Albiana
« CUDDIDORA D’ALIVI. »
Scunfini
BONANOVA
rivista literaria di l’Associu di Sustegnu di u CCU,
Università di Corsica – S.P. 52 - 20 250 Corti
EMILIO COCO
ITXARO BORDA
JOSÉ FERNANDEZ DE
MARAM AL-MASRI
CARLES DUARTE
LA
SOTA
40
40
42
43
46
52
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 1
Cap’articulu
Per u 110u anniversariu di a nascita di Federico Garcia Lorca, in
omagiu à issu gran’pueta chì scivia in prulogu di a so prima
publicazione Impressiones y paisages :
« A puesia esiste in ogni cosa, in lu bellu, in lu goffu, in l’orribile ;
a dificultà eppuru, vene da u sapè scopre la, da u fattu ch’ellu ci vole à sveglià
i lavi prufondi di l’anima. Avè un spiritu maiò, vale à dì riceve una cummossa
è sapè traduce la di varie manere. Ci vole à esse unu è parechji s’omu vole
amparà ogni cosa in le so diverse spressione. Esse religiosu è prufanu.
Adunisce u misticisimu d’una cattedrale gotica à a Grecia pagana. Vede tuttu,
risente tuttu. »
S’omu vole avè una idea di e so capacità creatrice, ci vole à leghje,
non solu e so puesie, ma dinò e so opere teatrale, in prosa è e so
currispundenze è cunferenze, à fin di truvà ci e diverse voce
opposte ch’ellu sprime.
Vivu è affannatu, esuberente è secretu. Ellu si dà à tuttu è pussede
tutte e grazie di l’arte puetica, ma dinò di a musica, di u cantu, di
a festa, di a vita ch’ellu dice assulanate ma trà e quale trema un
core oscuru. Si malfida di a vita, mediteghja di l’irremedievule, di
a presenza di a morte, di a permanenza di e pene è malgradu tutte
isse oscure passate, una risurgenza ver’di una pensata più chjara,
più lucente chì u rimette in bè cun l’esistenza.
Lorca hà, pettu à a morte, una fissazione permanente. È a tenerà
cun ellu tutta a so vita. In piena gloria, in Buenos Aires, dice : « A
morte… Ah ! Ella s’infilza in ogni cosa. In la chietitù, in lu
silenziu, in la serenità. A morte hè dapertuttu. Ella hè a
duminatrice »
Ma Lorca tene una vucazione : a vita. A so opera hè una racolta di
sperienze vitale è per quessa, hè cum’ellu a dice, parlendu di
Pablo Neruda : « più strette à a morte chè à a filusuffia, à a pena
chè à l’inteligenza, à u sangue chè à l’inchjostru. » In issa vitalità,
ellu ci s’hè messu sanu sanu, è e so cuntradizzione ci si sò mutate
in una lotta trà critica è ispirazione, trà vulintà è irraziunale, in una
mezavia duve si creanu i so antagunisimi è duve si rinnova a so
unità, un essare duve a vita s’incarna :
« Vogliu dorme un istante,
un istante, una minuta, un seculu ;
ma chì tutti sapessinu bè chì ùn sò mortu. »
Guidu Benigni
1
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 2
Creazione
Par tè
Ghj. Terrazzoni
Sarru l’ochji un mumentu
È ti ni se digià andatu,
Comu pulvara in u ventu
In u celu se cuddatu,
Senza pinsà un mumentu
À ciò chì ai lasciatu.
U to locu tantu amatu
Accantu à la to ghjenti,
Induva ai suminatu
Tanti stondi è rammenti,
Ricordi di un passatu
Paroli di un prisenti.
Anima mea
Pà tè mi voddu ricurdà
Ciò chì fù la to vita,
U to chjassu u to campà
A to passioni ardita,
Ch’in mè sempri brillarà
Comu un’alba infinita.
Com’in li sogni ch’e facia
Trà sintimu è nustalgia,
Se apparsa nant’u me cori.
Dendu cussì à le me vita
Quissa spiranza infinita
Fatta di gioia è d’ardori.
Anima mea.
Issu focu chì mi faci spirà
In a me menti voli brusgià,
È infiarammi a più pudè.
Chì ogni simplici rammentu
In u me pettu ùn sarà spentu,
Chì s’accindarà solu par tè.
Anima mea.
Anima mea, issa canzona
Nentru di mè sempri risona,
Com’un soli, un albori.
È l’aghju scritta à l’inchjostru
Di un avvena tuttu nostru,
Chì ci farà campà d’amori.
Anghjula
Purtata da u vintuleddu
Chì suffiava in u paradisu,
Se falata com’un aceddu
Illuminendu lu me visu.
Incù u raghju di a vita
M’ai annacquatu d’amori,
In una stonda infinita
Prufumata da middi fiori.
Se a me anghjula in tarra
Chì campa in lu me pinseru,
U tempu di una prighera
È iss’amori si faci veru.
Custudita in u me cori
Comu un priziosu ghjuveddu,
Mi porti u santu calori
Di quissu avvena più beddu.
À l’eternu sarè mea
È sempri mi farè campà,
Incù in capu quiss’idea
Ch’ùn ci pudaremu spiccà.
2
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 3
Ti voddu scriva…
Quandu a notti si pesa
Nantu à lu me pinseru,
È chì l’unica difesa
Hè d’essa sempri sinceru.
Ti voddu scriva…
Quandu si spigni u lumu
Di a fiara di vulintà,
È chì si ni và in fumu
A noscia sola virità.
Ti voddu scriva…
Quand’a camara sicreta
Di la me emuzioni,
D’un colpu si disceta
In centu mila canzoni.
Ti voddu scriva…
Quand’a me vita invechja
Comu si sgranani l’ori,
È ch’in me si rispechja
Una mancanza d’amori.
Ti voddu scriva…
Quandu i me sintimenti
Ùn sò più ch’una lacrima,
È chì tutti i rammenti
M’annacquani l’anima.
Ti voddu scriva…
Citadedda
Mistiriosa citadedda, bianca com’è la calcina
Se l’ultima sintinedda, di pettu à la marina.
Di pettu à la marina è lu mari prufondu
Quandu l’acqua s’avvicina, a l’entra di lu to mondu
A l’entra di u to mondu, da u tempu custuditu
Chì tuttu in lu circondu, pari pà sempri sculpitu.
Pari pà sempri sculpitu da issu ventu chì ti tocca
È chì mai ùn hè sparitu, da l’entra di la to bocca
Da l’entra di la to bocca, purtonu di l’immensità
Sculpitu in quissa rocca, teatru di l’antichità
Teatru di l’antichità, pà tutti l’espluradori
Chì vuliani cunquistà u to elpali di valori.
U to elpali di valori, divintatu casteddu
Chì tutti li signori, t’ani missu l’aneddu
T’ani missu l’aneddu, pà fà di tè una righjina
D’issu mondu cussì beddu, chì strapiomba la marina
Chi strapiomba la marina, sin’à Punta Partusatu
Fighjulend’ogni matina, l’urizonti à lu so latu
L’urizonti à lu so latu, cù lu so riflessu giaddu
Chì mai ùn s’hè scurdatu di Lavezzi é di Cavaddu
Di Lavezzi é di Cavaddu, perruli di issa cullana
Sò li maistosi scoddi di pettu à la sulana
3
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 4
In punta
Ghjacumu Thiers
Ne aghju sempre una in punta
di u core
di quelle l’acelle stanche morte
ghjunte quì à calà si
una cria
u tempu di l’arretta
à lascià si alliscià…
Aeruporti in Atene
I voli di ligne è i viaghji di Ilione
ti anu i so belli incroci
ind’è l’aeruporti
Cassandra incatarrita dice di esse à l’ora
è pianghje in l’altavoce di ùn sente si intesa
da nimu
chì ci corre tempu è vita
ed Ulissi spapersi cercanu a porta ghjusta
da vene in casa soia
dopu tamantu viaghju
tirà si un suspiru
truvà si focu accesu
è pignatta duve bollenu
cun gustu di ramaricu
tutte e sale di l’attesa
in sempiternu sbalancate
Ogni piuma hè sognu
pè a manu chì sà
è po u lindumane
à sapè duve hè chjappa
quandu ch’eo cridia
di avè li messi cappiu
Ne aghju sempre una in punta
di l’idea
è tandu mi prumettu
chì l’altra ùn scapperà
Bilbao
Delfonfalu
Più bella rinfacciata
a mi aghju chjappa in Delfi
dicenu è po ne intreccianu
di u billicu di u mondu.
Eo sò andatu
cù una strinta di core
di unu chì và è pichja
in casa di un parente :
Ego ùn mi ne manca.
Ma quandu ghjuntu à conti
sumiglia ùn ne aghju
nè faccia
nè corpu
nè ancu d’altru restu
cù issu troppu smezatu
un pomu intricciatu
chì ùn sente po di nunda
Tutti issi vechji miti
ùn sò chè patarachje
ùn ci vogliu più crede
Soca ùn si pudia
mette e torre più insù
è ùn fà rascaceli
tristi cum’è antenati ?
Tandu hè venuta a piena
è a vasca si hè colma
è a cità si annega
cun quasi di trè metri
millenovecentu ottantatrè
duve manghju stasera
un baccalà distintu
Plaza de la Incarnació
L’aria stinza i so lagni
di quandu fù minera
Bilbao a metallica
è u Casco Veció
si ne firmò sottu acqua
trà e so
lastre titaniche
Guggenheim si
surpa
a cità
sana sana
Buren hà modu à fà
cù i so lumi acuti
sentite li cullà
issi mughji da quaiò.
4
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 5
p u e s i a
Creazione
Leda
Pettini
U lamentu di Leda
stinza u filu di l’oru
in a curva di l’ala
l’amore si hè azuru
foscu cum’è spaventu
è u cantu si intorchja
in giru à u fusu
tissutu da Lalique
un ghjornu ch’ellu si era
ingutuppatu bè
cù issi fili di eternu
appiccicaticci
In issi tempi custindi
e donne
si infilzavanu
pinzii cum’è chjodi
i pettini
ed in cima
qualchì farfalla
od una filangrocca
vana
quantu un veru puema
privu di ogni ragione
superbu ed inutile
Silenziu eternu
Sarra
È mi anu messu quì
è sò in piena cutrura
u gestu da prichera
à volte dà l’aggrancu
da ùn sapè s’ellu hè
à a manu o a mente
è pò dà si ancu u core
quandu u tempu si affosca
quì in cima à a Sarra
a madonna sò eo
alzata in purgatoriu
sottu à un pannu di nebbia
quandu u tempu hè dolce
quaiò, in giru à Calvi
Daretu e quelle voce
ci parla
l’eternità stantarata
di u silenziu
cavu tronacu
da pone tale è quale
in piena nave
di e vechje catedrale
quand’elle ùn eranu
ma chè paure orrende
scunghjurate
da u cantu di l’omu
l’operata à chjerchju
da fà solu ribombu
è pisà lu intrepidu
gestu santificatu
da l’inutilità
sputica
Sogni
mischini
Trà u frescu di mane
è u calore internu
ci sò eiu
è avanzu sicuru
trà mezu à i penseri di l’alba nascitoghja
ciambuttendu una cria trà a mo pelle
troppu grande
è i mo sogni
mischinelli
5
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 6
Villasor
Ind’è l’ortu apertu
ci crescenu miloni
è pumate è seculi
è ci tira u ventu
caldu d’Africa
eternu di inghjulie lentate
ad ogni sciluccata
è l’artistu almanacca
vite nove
cù l’avanzi di tanti naufragi
lampati nantu à a rena
è zuccati
da u sguardu di l’omu
Zeffari
Forse hè statu u trattu,
è a guazza calata
l’arietta chì si arghia
cù i so carrughji lirichi
cughjosi ma pumposi.
Si beie a picchetta
cù a torta di ceci
i lupini ùn sò più
ma quant’elli custonu
ind’è u castagnacciaiu
Zecche
Trà Ziccuccia è Ziccona
anu intesu sunà
u scogliu di A sirena
è certe volte canta
eo vi ci aghju aspettatu
tantu
ma à sapè
s’è vo sarete ghjunte…
Ùn si ne vanu micca
hè tardi ma l’inghjulia in casa
veghja
à sinu à mezanotte
fora fischjanu zeffari
face più caldu quì
è u rimore hè vita
u veranu hè periculu
à bichjeri inticciati
chì si carca à culori
è piatta a ligna bassa duve cala a vita,
al dilà di u molu
è po sbatte una cria
a persiana sbrembata
chì ùn filtra più l’ochjate
di vechje chì anderanu
à diventà bichine
quand’ella sarà l’ora.
ùn si sà
chì ci hè firmata solu
l’orma umida
di i vostri penseri
antichi
quant’è e fole di l’acque
marin
Sott’à u lettu
È pisceranu arritte
in piena piazza di u mercà
sbrancate sottu à l’acqua
benedetta chì piove
quandu vechje puttane
rifacenu e signore
cù e so smorfie enfatiche
di pidochji rifatti
Sottu à u lettu ci hè
un ghjumellu
di ghjorni
a stonda face pula
un troncu di parolle
è issu ciuffu di sogni
rammentu di carezze
chì andetenu à
inturchjà si
sinusoidalamente
à i lochi lasciati
tali è quali
6
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 7
p u e s i a
Creazione
Francescu Santini di Morusaglia
A pippa di babbone
O la pippa di mio babbone
A vogliu mette in canzone
A mi si aghju in l’agnone
Culà ind’è lu castagnone
Machja corsa
Sempre a t’avia in bocca
Pè la machja o per la bocca
Un’era a to cumpagna
Ma era la to cumpagnia
Da la piaghja à la muntagna
Tracarca di mille prufumi
Si curata da l’altagna
Annacquata da chjampi fiumi
Ti stendi, ti sparghji, si pagna
Inturniendu le campagne
T’accadia una stuccata
Ti cambiava di la pippata
Tand’a sciaccava in bursellu
Vicinu à la to curtella
O quella pippa di l’orezza
U bucchinu hè l’astra pezza
Zuccata ind’è lu cippone
Era la pippa di babbone
Machja corsa cusì fiurita
Principessa imbalsamata
Mai, mai ùn sì erghita
Da la mane à la serata
Tuttu l’acellame invita
A chjuchjulimi è cantata
Di un bellu legnu scupinu
Quellu d’u Pedipartinu
Era un geniu di stu travagliu
Avia l’arte lu pippagliu
Di Corsica sì la regina
Sì di lu più verde palazzu
Chì tanta vita citadina
Di tè nè socu più chè pazzu
O ricchezza cusì bellina
Di un amore mai lazzu
Quandu fieghju sta bella pippa
Tandu sì chì aghju la lippa
Di fammi poi la stuccata
Per risente la to fumata
Annasu per teppa a murza
M’imbriacu di pivarella
Nantu à lu scogliu, a scurza
Nepita prima piantarella
Più in là sambucu chì puzza
Nè u latu, a pinzutella
Vogliu un pugnu d’erba tabacca
Ma l’ort’in valia à la vacca
Sta sera c’aghju nustalgia
Babbon’ùn era qualvogliasia
Vogliu incarcà lu furnellu
Di istu bellu strumentellu
Pè riturnà nè lu passatu
Quellu di lu tempu andatu
Ghjinepparu chì mi zinga
Albitru incù li so bachi
Fieru rustincu nè a pinza
Di lu tangu ind’è e braghe
Caru caru lu mio caccaru
O quantu ti tengu caru
Di la to pippa cusì cara
Salvata hè nè la cantara
Da lu robbiu di a filetta
A la scopa, a malamata
E di lu muchju nè le stretta
Curogliula chì si s’azzeca
La mio selva ùn ai para
Machja corsa ti tengu cara.
7
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 8
P. M. Filippi
Scriviture nove
Galatteu : Erpallone
S’ellu t’accadessi in tale paese capicursinu, entrendu in chjesa, di ùn sente più
ombra di u parlatu nostru nè in le prediche, prighere è canti, ùn ti ghjoverà
d’appende ti à u senatu o di scrive à u papa, chì poca premura ne anu di quessi
i meschini prublemi. Ma incù forza non finta, ti menerai un bellu schiaffu sù
la guancia diritta, è po, segondu a cristiana ricummandazione, un antru sù
quella manca. S’è tù avessi amparatu lu to corpu à cuntorce si in le più umile
posizioni, mena ti puru dinù un paghju di carci. Dopu, rifletterai ch’è tù ùn sì
più indocu nant’à à Terra, nè in casa nè in chjesa, si sente ormai a to lingua
nativa, ùn ne averai bisognu pè entre ti ne in Paradisu. È tandu intonerai i
giocosi canti in la lingua nuvella, è ribomberà la to fiera voce in la chjesa piena
zuffa, solu per tè d’ombre è di suveniri.
Animalerie
Pè i mio amichi cacciadori :
puntu di vista cignalinu
Prumesse
U TOPICIULELLU, impauritu : O damicella
cusì graziosa, vi vogliu purtà lu sirinatu
A MISGIA, cortese : Fate puru. Vi lascieraghju
finì.
Era una dumenica di caccia
Per l’omi di issi cuntorni
Ghjornu di religiosa primura
Mezu à abbaghji è brioni
feritu in li machjoni
un cignale
versu l’altu celu si vultò :
« Diu di a Madre Natura
Hè tutta custì
a to sacrata criatura ? »
L’echeghju di e voce
fù a sola risposta.
In un ultimu assaltu feroce
Zoppighjandu l’animale
dete di stocce
à la Morte nera
incù le so centu bocce
Da qualchì posta
quassù
pigliendu a mira
L’unu o l’altru sparò
U cignale burtulò in terra.
Si sentì luntanu
Cum’è un toccu di campana
Digià sguassatu in l’aria pura.
Imbrogli
A COPPULATA : I mio prublemi principionu
quandu mi messi in capu di cambià di casa.
Vite canine
À l’interru di Filicone, ùn s’hè vistu mancu à
Mozart !
Disprezzu
U LUMACÒ à a lumaca : Casa, ùn n’avete ?
Era una dumenica di caccia
Pè l’omi di issi cuntorni
Ghjornu di religiosa primura
8
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:35
Page 9
p u e s i a
Creazione
Omertà corsa o
« l’acqua in bocca »
I Corsi celebri
Un ghjornu di u 1870, fù lampatu in
la Seine Bernardinu Vincensini, di
Serraghju di Venacu, da ghjente chi
ne vulianu à Napulione III, à u so
prefettu Pietri è, per cunsequenza, à
tutti i Corsi (fattu storicu).
UN TESTIMONIU (in francese) : Oltre
tutti i so difetti, ùn sanu mancu notà !
ANTRU
TESTIMONIU ,
UN
alluntanandusi (in corsu) : A ci anu
messa, l’acqua in bocca. A sputeremu
più tardi.
Cristofanu (dimostrazione)
S’ellu fussi statu corsu Cristofanu
Culombu, li saria senza dubbiu
piaciuta a pulenda. Mi dicerete
ch’ùn si ne trova tanta farina
pisticcina pè a Balagna. Sarà ! Ma
qual’è chì hà vistu nave è battelli in
li porti d’Orezza o d’Alisgiani ?
Invece chì assai vocanu sottu à a
citadella calvese. Hè dunque
raghjunevule di pensà chì u grande
marinaru fubbe nativu di Calvi
piuttostu chè di i Perelli. È nunda ci
impedisce più di crede chì i primi
salvatichi scuparti da u nostru eroe
appiinu intesu da a so bocca : « Mì à
elli ! », parulle pè issa ghjente di
sensu scuru, chì ùn si pò pensà
ch’elli parlessinu digià u corsu.
Quiz culturale
Vince quellu ch’induvina. Pè ogni
dumanda, ci hè un indice. Pè i
zottichi è di simile sterpa, ci hè ancu
un aiutu.
Qual’hè ?
Ghjera nurmale, s’hè spinta…
Don Juan di a Mañara :
Hè vera chì… ?
D. J M : Imbòh !
Aiutu : in Rouen
Quale sò ?
Manescu pè dirascà.
An-ge-lo Ma-ria-ni, ultimu
inventore di u Coca Cola :
Pschittu ! comme on dit de par chez
nous !
Aiutu : Unu o puru Hunu
Quale hè ?
Unu di i dui Aiaccini celebri.
Indice : tchi tchi
Catalogu di ogetti, stuvigli, cose è affari diversi
Campana senza battagliolu pè cristianu sordu
Battagliolu senza campana pè quale ùn ci crede
Nè campana nè battagliolu pè quale ùn ne vole
Pè pastore grande : Pilone. Pè pastore mezanu : Pile più chjuche.
Cerchji, circuli, è altre tondulature guarantite senza viziu.
Pè Cristiani pietosi è fieri : Anzianu è Novu Testamentu di a cullezzione « Trà
di noi » ; ci si trova sguassata ogni referenza à a Palestina è à i Ghjudei. Poche
pagine, pocu testu, ma missaghju chjaru è nettu.
9
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 10
Dicia
Mi piace quì à riportà qualchunu di i so più prufondi
apoftegmi
Dicia : « Un vale à negà la : u libru incù u più personagi
ghjè quantunque u bottin. »
Dicia : « À l’eunuque, suveniri ùn li ne ferma tanti : un
paghju. »
Dicia : « Pè risolve l’affare di a quadratura di u chjerchju,
prima ci volerebbi à fà u giru di u prublema. »
Dicia : « Ghjuntu in Monte Cintu, s’è t’avessi à saltà,
salta piuttostu à falera. »
Dicia : « À bughju, u goffu hè tranquillu è u bellu
cuntrariatu. »
Dicia : « Pè viaghjà più in furia, ùn vale à avè pedoni
s’è i scarpi sò stretti. »
Dicia : « Pè viaghjà più in furia, ùn vale à avè scarponi,
s’è i pedi sò chjuchi. »
Dicia : « In fine di u contu, hè megliu à ùn viaghjà
tantu. »
Dicia : « Pè innacquà i so pomi, ùn basta l’acqua, ci
vole dinù ortu è giardinu. »
Dicia : « Pè avè ortu è giardinu, s’è tù ùn avessi
l’acqua, averia pocu in manu. »
Dicia : « Tuttu hè cumplicatu incù o senza acqua. »
Dicia : « Ci pensate voi à u sordu chì deve leghje
nant’à e labre di u trastagliulu ? »
Dicia : « È à u trastagliulu sordu, chì deve
leghje nant’à e labre di chì ùn
trastagliuleghja, ci pensate ? »
Dicia : « U megliu sarebbi forse chì tutti
quanti trastagliuli, sordi, è noi tutti,
parlessimu pocu è micca. »
Dicia : « A so parulla, u trastagliulu ùn la dà
cusì faciule. »
Dicia : « Soprattuttu à u telefonu. »
Dicia : « À i trastagliuli chì telefoneghjanu, pa-papattoni, pa ! »
Dicia : « L’eternità ghjè cum’è u restu ; quand’è tù
invechji, strettisce. »
10
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 11
Creazione
p r o s a
Ci vò à lampà lu
N. Sorba
Asintiami ghjunghja, a sintiami affaccà
issa leghji. Eccu la, hè dicisa, hè vutata
l’affari hè ufficiali. Ottu ori di sera u
prisidenti pidda a parolla pà annuncià
la à u populu. Un avvinimentu, un
cambiamentu maiori pà a sucità.
L’aspittaiami ma emu sempri crettu
ch’idda ci era una spiranza, una fiara
di lucidità chì facia chì ùn pudia
succeda.
issu seculu faci fà ciò ch’è vo’vuleti, u
pudeti fà cascà quant’è mora o u pudeti
fà pinsà com’idda vi pari. In u mondu
a moda era à l’ochji. Tutti i people
sapiani annuchjà, ci vulia à veda u capu
di u Babbu Natali quand’iddu hà saputu
ch’iddu ùn era più u rè di Natali.
Custaia caru à cunnoscia i incantesimi,
incù a dumanda in crescita i prezza ùn
stetini tantu à cuddà. I ricchi si
campaiani, i povari iddi erani l’annuchjati, imbuscati ùn ci era mezu di sorta
si ni. À chì pruvaia ad ascultà à daretu
à qualchì porta a formula, à chì
andaghjia à braccà i sgiò ch’iddi lintessini issi parullacci. L’ochji hè duvintatu u mezu di puteri u più maiori.
Quiddu chì ùn u sà usà ùn riesci micca
in a vita.
À parta si da oghji hè pruibitu di
annuchjà. Ugni parsona culpita si devi
fà cunnoscia da i parsunali di a sigurità
spicializati in annuchjera. Ugni parsona
chì cunnosci i incantesimi ùn i devi nè
imprudà nè trasmetta li.
Ci hè vulsutu à aspittà u vintiduiesimu
seculu pà veda nascia issa leghji, hà da
cambià tuttu. Si vedini dighjà in istrada
signadori chì si dumandani di chì ani
da campà.
U mezu mondu era annuchjatu. Ma pà
una volta, com’è un aiutu da Diu, chì
ùn si prigaia mancu più, u prisidenti
elettu avia da avè pietà. Hà avutu pietà
pà tutti issi annuchjati. Ci hè vulsutu à
andà lestru, à piddà dicisioni rapidi chì
ci hè sempri u priculu.
Ci vò ch’e vi spiighessi un pocu issu
tempu ancu à vena, chì ùn u cunnisciti
micca. A scenza hà fattu prugressa
tamantoni vi ni dubbittiti. A scuparta a
più maiori pà l’umanità fù truvata in
una isuluchja induva u prisidenti di a
Ripublica vincia sempri parchì tutti
quiddi chì duviani vutà contru, t’aviani
ùn prublema u ghjornu di u votu è ùn
pudiani andà à vutà. L’anni passoni è
i scintifichi matriculaiani sempri di più.
À a fini, tutti vutaiani par iddu è a
diciani beddu nanzi cusì ùn aviani
micca prublema è si pudiani sprima.
Oghji si vedini i ricchi lanceri in carrughju in traccia di dì ch’idda hè una
tuntia issa dicisioni, una uffesa à i soi.
È puri, hè a sola manera di firmà issa
disgrazia chì tocca di più di a mità di
a pupulazioni. Hè difficiuli pà vo’d’imaghjinà tanti aienti carchi à pena in
capu, à nuttati in biancu senza dorma,
à tupizza gonfii.
Ma quandu a mamma di u prisidenti di
l’isuluchja si n’hè morta, tuttu hè
cambiatu è in vichjara u prisidenti
palisò tuttu. A mamma annuchjaia tutti
quiddi chì ùn vutaiani micca par iddu.
Issa nutizia fù sparguddata in u mondu
sanu, ùn ci era un paesi à capu. I scintifichi iddi, erani tutti di accunsenti pà
dichjarà l’annuchjera com’è u mezu di
cumpitenzi u più avanzatu pà fà andà
l’aienti versu un idiali. L’annuchjera di
In fatti, ci sò dui tiurii pà spiigà a risuluzioni presa da u prisidenti. A prima hè
quidda chì tratta di a disgrazia. Ùn a di
facia più à veda tutti issi disgraziati
circhendu una signadori di gratisi chì
ùn si buscaiani mai. A sigonda, hè più
pulitica, saria più riflittuta. Hè quidda
chì dici chì l’alivi t’aviani una malatia.
L’oliu, vindutu dighjà à prezzu di oru,
si facia propiu raru. S’è ùn ci hè più
oliu di alivi hè l’umanità chì hè lecca.
11
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 12
Solu l’oliu di alivi hè capaci à caccià
vi l’ochji.
Pà l’annuchjati a primura, a mutivazioni, ciò chì era impurtanti hè ch’idda
si firmessi. Certi, i tinti, nasciani è
muriani annuchjati, à pena nati t’aviani
l’ochji. À a scola ùn si discurria chè di
stu affari, tutti l’anni ori di « ochji »
ma incantesimi ùn si ni ampara, i
sicreta pà avè li ci vò à pagà. I più ricchi
sò issi parsoni chì cacciani
l’ochji. In fatti, sò menu
numarosi chè quiddi chì
annochjani, i signadori sò più
rari chè i lanceri, l’aienti pensani
di più à fà mali chè à pruteghja
si ed aiutà.
Nunzia hè a bisfiddola di u prisidenti. Da zitedda batti in i falda
di a so minnanna, a mamma di
u prisidenti chì hà presu a
dicisioni. A so minnanna a dicia
sempri : « Hè a prima volta ch’e
vecu st’affari, hè nata
imparata ». À più di trè centu
anni si n’hè morta, u prisidenti,
iddu laca u so postu.
« Eccula hè idda, hè idda chì ti hà da
salvà… » Issi parolli, u maritu ùn i
capia micca ma Nunzia idda hà capitu,
tuccaia à idda, tuccaia à idda. Ni
firmaia una, nata annuchjata, da una
famidda troppa annuchjata chì l’ochji
hè passatu in i ghjena è ni firmaia una,
bisfiddola di a signadori a più famosa,
a mamma di u prisidenti di u mondu,
sappia caccià issa sorti.
Passoni l’annati è mai più a
leghji fù cambiata, era sempri
pruibitu di annuchjà, a parolla
lanceri ùn asistia più in u dizziunariu è po’oghji chì sarà oghji,
nimu cunnosci più i mineri di
annuchjà.
Nunzia dumandò di lacà la sola incù a
malata in cucina. Pò dà si chì ùn vò
muscià com’iddu si faci, pò dà si
ch’idda t’avia un pocu a pappadda,
nimu a sà. Dopu à un paghju di ori si
hè aparta di novu a porta. Un’emuzioni
incridibuli. Era riisciuta Nunzia. Pà a
prima volta di a so vita, issa donna si
sintia com’è quidd’altri, pà a prima
volta ùn era micca alliaciulata. U so
prima sforzu era di dà un calciu à quidda
carrega, tali un sfogu. Nunzia era fiera,
u maritu ùn a di facia à rializà tuttu ma
capia chì a so moglia t’avia un donu.
« Mirè, l’emu puri inviati i capiddi ma
ùn ci n’hè statu unu capaci, sò tutti
latroni. » « Emu trovu in qualchì libru
formuli ma sò più foli chè risani. »
« Seti l’ultima midicina, l’ultima
spiranza : ùn fiascheti ! Hè Diu chì vi
manda, hè Diu chì ci volta dopu à tanti
anni di lascia corra. »
« Scuseti mi ma… ùn l’aghju mai fattu.
Quand’e socu nata, facia dighjà un
pezzu chì l’aienti ùn pudiani più
annuchjà, socu di issa ginirazioni chì
ùn sapemu mancu ciò ch’iddu hè… »
« Aiò par piaceri, pà tutti l’oimè ditti
in issa casa, pà tutti i ghjastimi lanciati,
pà tutti i prigheri fatti : aiuteti ci ! »
Era quasgi bughju. Paria chì u
soli mittissi una eternità à calà. Di
un colpu a vittura, induva ci era a
fiddola di l’ecchisi prisidenti,
mortu da un pezzu, è u so maritu,
si ritrova in un chjassu imbaratu
da tribbia chì facini firmà a vittura.
Scuzzulatu da i petri ma ancu da
u fattu ch’iddi ùn capiscini micca
ciò ch’iddi facini in issu chjassu,
pesani l’ochja è vedini com’è una
carciara. Una parsona si affacca è li
briona ch’idda hè una prupiità privata.
U coppiu spiiga a so stodia, mezu
sturduliti è allivantati ch’iddi erani. A
donna si ferma di briunà è capisci
subbitu. I porta in casa induva un’antra
donna liata à una carrega, senza
capiddi, unghja runzicati battia a morti.
Ci hè stata a paura pà i fiddoli di issa
donna chì era annuchjata nascindu ma
sò avali trè ginirazioni è nimu hè natu
com’è idda. Pensu ch’idda si pò dì chì
l’ochji hè finitu, finiti i lanceri, i signadori. Nunzia t’hà cinqui centu anni, hè
a più vechja in a storia di l’umanità è
pari ch’idda ùn hè pronta à mora…
com’è s’è un certu Diu a facia stà chì…
ùn si sà mai !
12
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 13
Creazione
p r o s a
Impastughjata
Ghjuvan Marcu Leca
franca. A me scappata hè piantata
quandu chì un ghjornu chì n’aghju
vistu dui pronti à mettemi e pastoghje
avia pigliatu à l’inghjò è sempre fendu
falendu mi era incalincata. Tandu
m’avianu salvu a vita ricullendumi cù
una corda è ne avianu prufittatu per
impastughjammi. Liata pedi è mani
m’anu purtatu dicendu chì avia da
raghjunghje u me fratellu. Intruta ch’e
era daretu a quellu fourgon bleu avia
pruvatu à apre a porta ma ùn ci era
niente à fà… è cusì m’anu sciaccatu in
una cellula scura, senza purtellu.
M’anu circatu cinque ghjorni, l’avia
intesi ghjunghje davant’à ind’è mè è
sapia ch’elli venianu per mè. Da ch’elli
anu apartu a porta l’avia puntati à
tramindui è mi n’era scappata per a
machja. Tandu si sò intese e voce, chì
ben intesu ùn eranu micca vinuti cà in
dui, l’ordine era statu lampatu di
parammi cum’ellu si pudia. Ma ùn sò
micca scema è sapia induv’elli s’eranu
impustati per pigliammi è cusì a l’aghju
fumata è sò intruta ind’una corsa scema
trà mezu à i castagni.
U ghjornu inanzu avianu chjappu u me
mezu fratellu, scumbattiamu sempre
inseme, dapoi chjuchi ci semu allivati
inseme. Aviamu paru, era natu
anch’ellu in l’85, quattru ghjorni
inanzu à mè è in a listessa camera !
L’amicizia di e nostre mamme ci avia
subitu avvicinati è quella strage di l’87
quand’elle morsenu tutt’à due hà fattu
chì ùn ci semu mai più spiccati. U
nostru babbu ùn essendu si mai primuratu di a nostra sorte ci tinianu amichi
è parenti chì a so sola primura à ellu
era di fotte. E nostre mamme a sapianu
è u s’eranu spartutu senza alcuna
vergogna.
Quì ci sò stata dui ghjorni, senza
manghjà, guasgi senza beie, senza pudè
sorte, ubbligata à fà ciò chì a crianza
m’impedisce di cità, ind’un scornu di
a cellula. E cellule vicine eranu biote
sin’à a prima sera, ghjè tandu ch’ella
n’hè ghjunta una cù quale aghju
pussutu discorre appena ma micca
tantu chì ella ghjera assai assai stanca :
aspittava famiglia ! ghjè per via di u so
statu chì i guardiani a curavanu un pocu
di più. Ma era ricircata anch’ella è ci
vulia a incarceralla ancu s’ella era
pregna. Avia parturitu a corcia u
ghjornu dopu à a so ghjunta senza
aiutu, in u mullizzu di e cellule ch’ùn
eranu micca nittate da un prighjuneru
à l’altru. Ùn sò s’ella hè campata assai
dopu què è s’ella hè campata a criatura
chì u ghjornu dopu sò ghjunti a
circammi.
Fattu si stà chì i nostri destini si sò
spiccati quand’elli l’anu chjappu. Sò
stata cinque ghjorni è quattru notti in
a machja, micca à piattammi in paese
o ind’è l’amichi chì m’avarianu trovu,
ma in a machja, a vera ! Biia l’acqua
di u fiume o di i ghjargali, magnava
castagne o bachi è basta. Aghju patuta
u fretu è anc’ assai ch’ellu ùn hè micca
piuvitu ! Aghju patutu a sulitidine, è
tutti i ghjorni i sintia ch’elli m’eranu
appressu è cum’elli sò maligni ùn
venianu micca da par elli mandavanu
calchì sbirru à batte in a machja pà
coglie indezii di u me passaghju o ancu
per pigliammi. Ma cunnoscu e so
trappule, cunnoscu e so manere di
travaglià, hè per quessa chì a mi sò
À u capu di dui ghjorni stanca da a
fame, tocca di un principiu di depressione è abbaglita da u minimu ragiu di
sole chì pudia entre quand’elli aprianu
quella porta, ùn mi pudia più difende
è senza alcuna resistenza da a me parte
anu pussutu sciaccammi e pastoghje.
U trasferimentu s’hè fattu in u listessu
fourgon bleu scurtatu da duie vitture.
Ùn sò esattamente induve no semu
piantati ma sapia ch’ellu ci era ghjuntu
u me fratellu chì aghju vistu u so
13
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 14
pindinu (s’era fattu tafunà l’arechja
quand’ellu era giovanu) chì era cascatu
in tarra, prova sicura d’una lotta trà
quelli chì u s’avianu chjappu è ellu.
Vistu ch’è avia què mi sò messa a
briunà è quandu vulia scappà m’era
buscu una mazzata in capu chì m’avia
sturdulita è fatta cascà secca cum’è un
chjodu. Ghjè tandu, prufittendu di a me
debbulezza ch’elli m’anu tombu u 16
di dicembre di l’88. Unu m’avia sciaccatu una stilittata in piena cannella
mentre chì un’altra cuglia u me sangue
ind’un cuncone bulichendulu senza
arrestu. « Ci hà fattu corre quessa a
lofia » disse unu svirsendu acqua
bullita ind’una bagnarola cughjosa.
Un Paradisu infernale
N. Giovannetti
infine da u frundame è Adamu pobbe
vede un cignale, surtì ellu dinù di u so
piattatoghju :
« Mi scusu o sgiò cignale, v’aghju
pigliatu per un mostru ch’ellu m’averebbe mandatu Diu pè castigà mi d’avè
manghjatu u fruttu difesu !
– Ùn vi ne fate, sò avvezzu à isse
reazzione. In quellu paese, sia anu a
paura di mè, sia mi caccighjeghjanu
per manghjà mi. Serebbi statu cuntentu
d’esse un fruttu difesu !
– Ma induve simu ?
– Site in Corsica. Paradisu per l’uni,
infernu per noi altri animali ! Custì a
si piglianu tutti da cacciadori ! Tuttu
ciò ch’elli vedenu move, tiranu e so
frezze o petre, mancu un calacaloce ùn
la si hà franca. A vi dicu s’è vo’ vedite
un omu di u lucale, scappate in furia in
furia, ùn ponu mancu sente i turisti
custì !
– Ma ùn sò un turistu, sò Adamu, u
primu creatu da Diu, u babbu di l’umanità, quellu chì… »
Adamu, u primu omu nantu à a terra,
quellu maritu d’Eve, è chì serebbe u
nostru babbu à tutti, dunque, quellu
Adamu, fù un ghjornu cacciatu da u
Paradisu per avè manghjatu u fruttu
difesu (ghjera colpa d’una donna
cum’è di solitu : Eve per ùn dì u so
nome). U nostru esiliatu, lampatu fora
da l’Edene, ghjunse in Corsica. Dopu
à quellu viaghju assai longu, decise cù
a moglie di visità quelli lochi chì
parianu dinù un’altru paradisu. Vestutu
solu di a famosa fronda di vigna (ghjera
quessa a moda à l’epuca), battia a
machja in cerca di un’anima. À rombu
di calchì minutu, sentì un grugnulime
daretu ad un albitru, ebbe una paura
tremenda postu ch’ùn sapia ciò ch’ella
era, agguantò una frasca (chì pudia fà
paura solu à e mosche ceche) è si messe
in posta : tandu, vide un vermu
immensu cù dui ochji bioti chì muvia
senza tuccà terra :
« Ma induve sò ? Seraghju andatu cusì
luntanu ch’averaghju cambiatu di
pianetta ? »
Eppo’, fighjendu di manera più precisa,
s’avvide chì ghjera un grugnu, un
grugnu ligatu ad un capu cusì pilutu è
maiò ch’ùn vulia mancu imaginà si u
restu di a bestia. L’animalone surtì
14
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 15
p u e s i a
In u frattempu, affaccò una tribù di
nativi ch’avia vestigatu u cignale.
Ghjeranu omi vestuti da pelle d’animale, duve ellu ci era un pezzu di carta
stampatu da un nome stranu : Parks,
archi di legnu cù nomi ridiculi cum’è
Beretta, Winchester, Browning… È
scarpi di pelle marcati da Meindl,
Aigle… À quellu mumentu, Adamu ùn
ebbe u tempu di finì a so infrasata, chì
l’omi tironu petre, frezze è mughji, a
caccighjata pudia principià, u cignale,
mancu u tempu d’un cennulime
d’ochju, pigliò a machja à tronchera u
tempu di dì ame. Adamu, ellu, volse
discorre cù i so figlioli.
« Pè piacè, sò Adamu, sapete u primu
omu di a terra, quellu creatu da Diu…
» Quellu chì ghjera forse u capu di a
tribù, s’avvicinò d’Adamu è l’annasò
cum’elli facenu i cani pè sente a paura
o nò di quellu scunnisciutu :
« Adamu ? Ùn cunnoscu nisun’
Adamu. D’induve sì ? Ùn sì di quella
ghjente chì vene custì pè impatrunisce
si u locu è piglià una cria di sole
estatinu ?
– Nò, vi ghjurgu, sò statu cacciatu da
u paradisu perchè avia fattu calcosa di
difesu !
– Calcosa di difesu ? Allora sì u nostru
amicu. Tutte e persone chì vanu contru
à e lege imposte sò amiche, osinnò e
tumbemu ed e manghjemu !
– Siate ne sicuri, sò un veru ribellu, un
gattivu, fighjate puru i mio denti grr
grr !
– Iè, vecu, ma serra a bocca ch’ai un
pezzu di radice inchjuvatu trà i denti.
Avà, ai da pruvà ch’è tù sì un veru
sgaliottu : aghju vistu ch’ellu ci hè
Creazione
vicinu vicinu, una donna chì viaghja in
christu. Tomba la puru è cusì a purteremu in paese nostru duve feremu un
bellu pranzu !
– Cusì detta ! »
Adamu capì chì ghjera d’Eve chì l’omu
parlò, corse ad u so scontru, pè prevene
la è pè pruvà di fughje di stu locu.
« Psst ! Pssssst ! O Eve ! Induve sì ?
– Sò quì. Ma ùn ti vecu !
– Parla pianu. A ghjente custì ghjè
scema. Volenu ch’o ti tombi, per
manghjà ti arrustita ! Ati dicu, averemu
fattu megliu d’ùn manghjà issa mela !
Partimu quandu n’emu sempre u
tempu, è à passi misgini ! »
Ma i nustrali, ch’ùn ghjeranu omi nati
da l’ultima acquata, capinu subitu chì
l’omu avia quattru facce cum’è i
cantelli, è u chjapponu cù Eve ad a foce
di u fiume :
« L’ai chjappa allora quella donna. Ùn
ti manca più chè à tumbà la !
– Ùn possu. Ghjè un’altru essere
umanu. Diu hà dettu ùn tomberà micca.
– Postu chè t’ùn voli tumbà la, vi
tumberemu tramindui… Ahu ! Ahu ! »
Adamu ed Eve fughjinu cum’è u
cignale prima, attraversu à a machja,
sottu à e petrate, frezzate è meindlate…
« Adamu, Adamu ! »
Adamu si svegliò in un ciambuttime di
quelli :
« Corri Eve, corri !
– Ai fattu un sunniacciu. Mì, sì in
sudore !
– Aghju sunniatu ch’è no’ eramu stati
cacciati da u Paradisu, è ch’è no’eramu
ghjunti in un locu chjamatu Corsica.
– Ùn ti frasturnà. Simu sempre in
Paradisu. Aghju un bisestu avà !
Vulemu manghjà ci calcosa ! È s’è no’
ci manghjavamu u fruttu di l’arburu di
a cunniscenza ? Sò sicura ch’ùn sì
capace ?
– S’è no’manghjemu quella mela,
apreremu l’ochji pè vede a realità di u
mondu ! S’ella hè quella ch’aghju
vistu, preferiscu fà mi un saccu da mani
cù a pelle di quellu serpacciu ! »
15
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:42
Page 16
Rumanu Colonna
U curridore
Ci
sò
tante
disgrazie in issu
mondu chì duvarianu
esse palisate chì à a fine
ùn ne palisate mancu più una.
Hè vera : ci n’hè troppu, è di modu
à pena latru vi ne state muti, lascendu
u sfilà di a vita à l’altri. Ebeh, oghje,
eiu, vogliu palisà ne unu di issi fatti
tarribuli chì si passanu di modu cuttidianu senza chì nimu si n’imprimurghi. Ghjè una passata vera,
cridite mi puru, ancu s’è i fatti
vi parenu troppu sprupusitati pà
esse veri. Lighjite è accunsintarete, ne
sò siguru !
L’affari si stalvanu in un piccula
cuntrata, chjamata Corsappadoce. U
nostru paese si trova in una conca
muntagnola, à u core di l’isula, hè
cugnumatu u « paese di l’orsu ». U
nostru locu hè un paisolu in u paese,
ci hè assai ghjente chì sgobbanu, d’altri
chì a si piglianu à l’asgiu, inghjunu u
so da fà. Sinu à quì, nulla di spiziale !
È nulla chì mirittaria d’esse palisatu
ma issu tarritoriu hè à u crucivia di u
Temodone è di u Stix. In punta ci hè
un curridore chjamatu l’Accherone.
Issu curridore hè à pena diffarente di
l’altri curridori, hè uriginale pà
parechje ragione ma sopra à tuttu hè
spavintosu pà un tintu masciu. Eccu ci
semu, è ascultate bè è par piacè,
accumpagnate mi sinu à a fine di u
curridore, ancu s’è vo’sete pitrificati
da a paura, o da altru affare, sarà più
faciule par mè s’e sentu una prisenzia
à cantu à mè…
rete
parchè
dopu. Face
parte a donna
di u populu di
l’Amazone. Sete aghjà
imprissiunatu, ma colmu
di curagiu ch’è vo’sete tinite
u colpu è di modu siguru è fermu
lampate un « Salute » chì straccia u
silenziu ch’avia impiutu tutta a pezza.
Eccu a vi sete francata, cullate i scalelli
pà ghjunghje à issu curridore, ogni
scala è a prissione colla, ma pruvate à
ùn pinsà ci micca, hè troppu difficule,
u core s’imballa, hè tuttu in sussuru,
si face pianu, rapidu, di più rapidu,
po’pianu, po’rapidu, sbattuleghja in
tutti i sensi, hè una manera par ellu di
dì vi di ùn andà ci micca in
l’Accherone chì ùn ci ne vultarete mai
più. Hè megliu à rinculà è accurdà li
a vittoria, ma ùn pudete micca, a vostra
cuscenza… è cullate è cullate…
Una antra porta da apre, riflittite una
ultima volta, chì dopu sarà troppu
tardi, ùn pudarete più scappà, attenti.
È eccu ci, u trizinime di l’apartura face
sente tutta a so putenza. U pede mancu,
trimulente ch’ellu hè, s’avvanza pianu
pianu, è fate cusì dui passi. À manca
ci hè un iscagnu, a so porta hè aparta !
A vidite, hè quì ! Si sculinneghja frà i
torbidi di a vista, eccu la à Artemisse,
Una voce mi dice : « Andate sinu à a
vostra scatuletta ch’è vo’avete una
lettara impurtante o sgiò Tesee ! ». Ci
vò…
Aprite a porta di u bastimentu, a pima
volta cuntentu cum’è un pichju, a
sigonda volta intimuritu è po’dopu
impauritu à more si ne. Quì vi truvate
chjocca à chjocca cù una donna,
capelli corti, vogliu pricisà la, capiscia-
16
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 17
p r o s a
Creazione
messu u so nome da sottu à u so capu,
e brutte, tale un trufeu di caccia o di
guerra. Sarà stata Meduse à impitrificà lu. U tippu si chjamava Pasquale
Paoli. Trimuleghju, ùn riescu più à
avanzà. Pasquale mi fighjula cum’è pà
dì mi « Alè, vai ci ! Avà tocca à tè ! ».
Ùn vogliu più, ùn possu più, ma quì
certe vampate prufumate mi venenu
in capu. Ghjè una manera di
ingannà vi è di fà vi avanzà, sò
maligne sò ! È avanzate.
Semu sempre à a manca di u
curridore, torna una porta,
torna spalancata, a vidite,
eccu la à Tisiffone, ci hè !
Hà i capelli corti ella
dinò. Hà una fiara in
bocca è vi lampa un
isguardu malefficu.
L’infernu hè vicinu.
Ci hè u caldu, troppu
caldu ! Sorte da
spezie di sciaminè
azzingati à i muri, ci
hè scrittu 30 à
dossu. Hà accesu
una antra brasgia,
l’abbocca, vi fissa, vi
si pare ch’ella a vi hà
da lampà à dossu. I so
capelli sò e fiare di
l’infernu, s’intreccianu
tantu, rughjenu, sò pinzuti !
Ripigliate a suprana una stundarella è
ci hè issu lume chì vi dà un pucarellu
di forza pà avanzà, è avanzate ! Ma vi
tocca à vultà vi prima, è à affruntà una
antra prova, di e più difficiule. À dritta
di l’Accherone ci hè una antra porta è
quì ci hè scrittu una parolla stragna :
« LE DOYEN ». Issa parolla
cummencia à pitrificà vi i membri, u
sangue torna cotru, vulete cascà seccu
in tarra, u sudore vi fala da u capu. A
porta hè meza spalancata, induvinate
un visu, hè quellu di Minerve. Torna
quì una razza di capelli corti, cù e fiare
in capu dinò ella, avete a paura ch’ella
vi muti in ragnu, ùn vi vede postu
ch’ella parla, ma parla sola, cù un
dimoniu à l’arechje, vi tocca subbitu
à move prima ch’ella vi scruchji è
tandu sarete riisciutu à francà lu guasgi
ci hè, chì fate, ùn sapete più. U megliu
saria d’avanzà, è avanzate, è tandu vi
scruchja è vi lancia un « oh ! ùn mi
dici micca bunghjornu oghje ? »,
vidite u so capu cù i so capelli corti,
stà daretu à cinquanta à cartulari
spapersi in la pezza, v’avvicinate è fate
un basgiu sulennu.
Avete passatu duie prove, eccu, ci vole
à avanzà torna è avanzate torna, vidite
da luntanu a fine di u curridore, à
traversu i vetri di l’ultima porta u lume
v’abbagliuleghja. Vi tocca à avanzà, à
impittà vi à a morte. Si vede tutti quelli
chì ùn sò riisciuti à francà lu issu curridore, sò impitrificati à dritta è à manca,
sò bianchi bianchi, cù una faccia trista
è sticchita, u furrore hè corsu. Ci n’hè
unu era cusì impauritu, l’anu ancu
17
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 18
sanu quellu curridore. Ci hè assai
trostu, ci hè l’altra, Tisiffone, chì vi
lampa sempre i so fumi da fà vi perde
u capu, è quì ùn sapete cumu ma
truvate l’energia, o sarà u spiritu di
sopravita umana, pà mette a vostra
cartina davanti à u capu pà pruege vi
è avanzà. È avanzate…
di u curridore, sarà di pettu à u so
statutu pensu. L’altra hè a figliola,
Alecto, a più filenna di tutte. Ùn sò
ancu à esse tagliati i so capelli, chì hè
sempre in iniziazione. Si rivindicheghjanu tutt’à duie di ceppu niulincu,
locu spavintosu di l’isula, à u centru
di a tarra, u più in rinculu di l’umanità.
Sò pochi i viaghjadori à esse si la
francata in issu rughjone. Ancu puru i
più curagiosi sò firmati secchi di pettu
à a ghjente di u lucale.
Eccu ci, ci semu, ci hè, « Maman »
chjappa u filennu in bocca è u vi
scrachja in capu, vi vene u capigiru, u
schisate una prima volta, po’una
sigonda ma a terza volta, Alecto, pà
daretu, u vi lampa issu suchju infernale, ch’è vo’avete schisatu sinu à avà,
u famosu « O Ciù ! ». Ghjè u vilenu
cummunu di issu curridore, vi vene
dirittamente à dossu è quì cascate à u
pede di u lume, avete persu ! Si
mettenu tutte in giru à voi, è vi fighjulanu pusà davanti à elle à l’abeternu è
vi fighjulanu ghjace pianu pianu…
U « LE DOYEN » s’alluntaneghja, vi
si pare d’esse salvu ma torna à manca
una antra pezza. A porta hè aparta, ci
hè, a vidite, ghjè Meduse, una di e
Gorgone, t’hà i capelli neri neri, ma sò
longhi quessi quì. Ella hè troppu
giovana pà avè i capelli corti, ùn hà
ancu passatu i riti di passagiu pà entre
di modu difinitivu in la cuspirazione.
Unu di i riti di passagiu, l’aghju capita
di pocu, hè di fà si taglià i capelli. I so
capelli longhi ùn li caccia micca u
drittu di fà vi a paura, ma pà sta volta
vi laca tranquilla, cum’è pà filicità vi
d’esse ghjuntu sinu à quì, tale a ricumpensa di quellu chì hà da perde da quì
à pocu, vi lascia avanzà, è avanzate…
Tandu u sudore corre longu à u vostru
spinu chì ci hè quattru scalelli da cullà.
Vole dì ch’è no’passemu à un antru
livellu di cumbattu, chì ùn si ghjoca
più quì. A tinsione cresce à misura ch’e
collu, u lume duventa abbagliaccante
pà pudè distingue tuttu bè. Ma sentu e
so prisenzie, sò quì sò ! Sò duie, sò
tarribule, una hè cugnumata
« Maman » da tutte l’altre, in
fatti u nome veru hè
Prosperine, sarà a più
vechja è in segnu di
rispettu
o
di
summissione
a
chjamanu cusì. Iè, ancu
ella t’hà i capelli corti, i più corti
– Alè ! Alè ! O ciù, sparta ti ! Alè !
Arrizza ti ! Chì ai ricivutu una tilifunata da u travagliu, ai una lettara
impurtante in la to scatuletta, ti tocca
à andà à piglià la subbitu subbitu !
- Ariana lascia mi dorme à pena, sò
fiacu, ci andaraghju dopu…
18
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 19
Creazione
t e a t r u
Rumanu Colonna
Prima scena
(Principià cù a canzona di I Muvrini, Inseme)
(Si passa in cucina, ci hè Furtunatu è Petru Santu, approntanu l’azzione
commandò di sta sera, si ne parte Petru Santu tandu affaccanu a mamma, u
babbu)
FURTUNATU. – Ah o Petru Sà, sè aghjà quì !
PETRU SANTU. – O lascia corre, ci eranu l’ingorghi scemi. Ci hà da vulè à pinsà
à fà calcosa contru à issa mirria dinò. È i to parenti ùn ci sò micca hè
sigura ?
FURTUNATU. – Ùn ti ne fà ! Babbu hè cullatu à riparà a tilivisione di a vicina è
mamma hè andata à a messa, semu tranquilli.
PETRU SANTU. – Eccu, aghju purtatu i piani cù mecu, vedi a stretta ? Allora,
emu da esse quattru, ci hè Misgiu chì ci porta in vittura, noi dui saremu
impustati quì, Ghjacaru è Misgiu saranu da l’altra parte pà guattà, aspittemu
ch’elli compinu di magnà. Di regula dopu, vanu à chjinà si à bastanza
prestu, tandu Ghjacaru ci face segnu, noi quì ci andemu, ci tocca à andà à
bastanza in furia, eiu tirgu una raffica (fendu u gestu), è quì Misgiu è
Ghjacaru ci aspettanu in punta à u bastimentu in la vittura, è scappemu
subbitu. Ai capitu ? Ma u più impurtante hè u to rolu.
FURTUNATU. – Ah bon ? È chì facciu eiu ?
PETRU SANTU. – È bè, subbitu ch’aghju tiratu, ti tocca à briunà :
« Giandarmaria fora ! ». Ghjè pà a simbolica. Capisci ?
FURTUNATU. – Sè siguru ? È u briongu in lingua corsa o in lingua francese ?
PETRU SANTU. – Pà a simbolica hè megliu à briunà in lingua corsa.
FURTUNATU. – Iè ma in lingua corsa anu da capisce pocu affare.
PETRU SANTU. – D’apressu à mè, quand’è tù ti pigli una fucilata nantu à a to
finestra capisci in furia a simbolica, ùn hè ?
FURTUNATU. – Eiu pensu quantunque ch’ellu hè megliu à dì la in francese.
PETRU SANTU. – Ùn cummincià o buciartula, ne avemu parlatu centu volte in
Cunsigliu, è avemu dicisu di dì la in corsu !
FURTUNATU. – Iè ma…
PETRU SANTU. – … Ùn ci hè nè « ma », nè altru restu ! Hè capita ? Hè stata
dicisa cusì. In più, avemu amparatu ch’elli pigliavanu corsi di corsu dipoi
calchì mese.
FURTUNATU. – O vai ? Hè vera ?
PETRU SANTU. – S’è a ti dicu ? Misgiu hè riisciutu à chjappà unu di i so currieri
uffiziosi, ghjera una dirittiva chì vinia dirittamente da u guvernu, u ministru
dumandava chì tutti i giandarmi è tutti i pulizzeri di Corsica amparessinu a
lingua corsa pà migliurà e so capacità à arristà ci.
FURTUNATU. – S’è tutti i giandarmi di Corsica amparanu a lingua corsa, tandu
19
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 20
a lingua hè salva, cù tutti i giandarmi chì ci hè quì !
PETRU SANTU. – Vedi ch’è tù poi briunà in lingua nustrale tandu.
FURTUNATU. – Quale chì li face i corsi ?
PETRU SANTU. – Ghjè un cuginu à u terzu di Ghjacaru. Ci hà assiguratu ch’elli
capiscianu, ci hà dettu ch’ellu li facia corsi adatti à i so bisogni, cù u lessicu
di a lotta, i verbi di a lotta, analise fine di parolle cum’è « fora »,
« pinzutu », urigine di u Fronte, ecc…
FURTUNATU. – Quessa po ! Hè pidagogu u tippu.
PETRU SANTU. – Iè, iè, a poi dì. Pare ch’elli anu fattu prugressi tamanti.
Fighjula puru e sciffre : nanzu ci arristavanu dece tippi à mese, avà ci
n’arrestanu vinti. Vedi tandu u pesu di a lingua nostra.
FURTUNATU. – Ai ragiò ! Tandu briunaremu in lingua nostra, è cusì li
mustraremu ch’ella hè sempre nostra a lingua.
PETRU SANTU. – Bon, hè detta, faremu cusì, è ùn sia micca in iritardu. Sò trè
sittimane chì ci travagliu à dossu, è ùn vogliu micca ch’ellu ci sia un
prublema, qualessu sia. U Cunsigliu aspetta assai di issa azzione, hè
impurtantissima. Saremu ghjudicati nantu à a nostra capacità à riesce è à
intraprende. Mi sò impignatu parsunalamente in lu sboccu di l’uparazione,
allora contu nantu à voi quattru. Hè capita ?
FURTUNATU. – Iè, ùn ti ne fà ! Ma pà sta sera cumu mi chjamu eiu aghjà ?
PETRU SANTU. – Attenti ! Micca nomi sta sera ! Micca nomi ! tù ti chjami
Buciartula, l’altri Misgiu è Ghjacaru. Ùn ti ne scurdà !
FURTUNATU. – È tù cumu ti chjami ?
PETRU SANTU. – Eiu sò Altagna !
FURTUNATU. – Ùn sò micca d’accunsentu eiu. Parchè tù saristi Altagna, è eiu
Buciartula ? Quella chì si face magnà da l’Altagna in più !
PETRU SANTU. – Ah ùn cummincià micca ! Hè cusì, sò u capimachja di u
cummandò, tandu mi rivene à mè di piglià u nome u più significativu.
FURTUNATU. – Iè ma bon, Buciartula mi piace pocu à mè. Ùn mi possu micca
chjamà, ùn sò micca eiu, piuttostu Cavallu, o Mufra ?
PETRU SANTU. – È Sumere nò ? Ti cunvinaria megliu pensu ! Aiò, fà la finita
avà ! Ci truvemu sta sera à 8 ore, ind’è mè. Alè à dopu, è ùn sia micca in
iritardu !
(Parte Petru Santu, ghjustu dopu si ne và dinò Furtunatu in la so camara, po
s’affaccanu i parenti l’unu dopu à l’altru)
A
MAMMA.
– Furtunatu ! Furtunatu meiu ! O santu Furtunellu !!! Ma induva
sarà issu malandatu di figliolu ? Ci vole sempre à circà lu o à aspittà lu, da
a mane à a sera. O Cà ! U to figliolu caru face sempre aspittà a so tinta di
mamma, ti n’impippi tù ? hein ? Di tutte manere, dipoi ch’è tù m’ai
infurcatu quellu maladettu ghjornu, l’aspettu ! Ti n’inveni ? Iè eccu, in
quellu hôtel aiaccinu, iè o Cà, u San Carlu ghjustu à puntu ! U ghjornu era
più santu l’hôtel cà u to minchju ! Poca catastrofa quella sera. À Furtunatu
l’aghju aspittatu nove mesi, è l’aspettu sempre d’altronde, è oh, sò stati
straziati quessi i mesi. Mancu una sigaretta ! Mancu una goccia d’alcool à
l’appiritivu cù Ninetta è Birnadetta ! In fine, a sigaretta tantu in tantu a mi
sciaccava quantunque, ma mai più di un pacchettu à ghjornu. Quandu ci
pensu, tuttu ciò ch’aghju fattu pà u me Furtunellu caru. È baullò ch’è tù sè,
mi scurdava, mancu una futtita durante nove mesi, chì Monsieur cridia
ch’ella avia da fà male à u zitellu, ma bon, vistu à lungura di l’affare, ùn
risicavi di batarchjà li u capu, à a limita l’avaristi stuzzicatu a punta di i
pedi, ma micca di più. È tuttu què, pà purtà mi un zitellu losciu losciu. Ùn
sò ciò ch’è tù ai fattu o Cà, ma in tutti casi ti sè sbrugliatu propiu bè. Ah,
20
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 21
Creazione
t e a t r u
Monsieur hè statu forte, à u to figliolu l’ai datu tutti i to difetti. Mi diciarè !
Cumu avaristi pussutu dà li e to qualità ? Ùn ai micca ! Ma i to mendi l’hà
chjappi : ùn futte nulla di e so ghjurnate, ùn m’aiuta mai, lascia i so panni
à pena da par tuttu, sbatte sempre a notte, ùn si sà ciò ch’ellu face, è mi
piantu quì. Invece a to passione pà e donne ùn l’hà micca ricivuta, hà 36
anni avà è hè sempre solu ! Tù, à 36 mesi, eri aghjà cù calchissia. O Diu o
Diu, quandu ci pensu, mi vene l’affannu.
U BABBU. – Baaaaaaaaaaaasta !!! Basta cù i to rimbecchi sampiterni, mi vene à
mè l’affannu sì. Fà la finita avà, ùn ti supportu più, s’è tù l’aspetti da a mane
à a sera à Furtunatu, eiu ti sentu da a mane à a sera, è ùn sò micca ciò chì
hè u più tarribule. È issu simpliciottu di figiolu, s’ellu ùn vole marità si, lacà
lu fà. D’apressu à mè quand’ellu ti fighjola, ùn hà micca brame à marità si.
Poca catastrofa quessa ! Quellu ghjornu ch’è tù mi sè saltata à dossu, bon,
à l’epica ùn ci era issu pesu, ancu assai !
A MAMMA. – Vargogna à tè, ch’ellu ti senti puru Diu ! È chì san Petru ti mandi
ind’è Satanassu, subbitu subbitu !
U BABBU. – Ma laca li à pace à elli dinò, vai l’infernu ùn hè micca solu Quassù,
ci hè dinò in tarra, vai chì, a sò po eiu, a mi facenu pagà u to San Petru è u
to Diu, ùn sò micca ciò chì l’aghju fattu à elli, ma mi ne volenu, quessa hè
sigura.
A MAMMA. – Zittu ! zittu ! U sentu affaccà, è di u nostru matrimoniu ne
riparlaremu più tardi, par avà ciò chì ghjè impurtante hè quellu di
Furtunatu, ai capitu ? Allora ùn pruvà micca à impidisce lu, è aiuta mi più
tostu à incuragisce lu. In più crergu ch’ellu t’hà à calchissia dipoi calchì
sittimane.
FURTUNATU. – Ah sete quì, tutti à dui, và bè ? O mà, scusa mi pà u ritardu, avia
à fà.
A MAMMA. – Ma sè sempre à fà ! Ùn sò micca ciò ch’è tù faci ma faci ! Quessa
po ! Bon, m’ai da purtà ind’è Carulina o a chjamu pà dì li ch’e ùn ci vengu.
FURTUNATU. – Innò, và bè ti portu, o mà.
U BABBU. – Eiu trovu ch’ellu puzza u prufume issu zitellu, è ùn mi sbagliu, què
ghjè un prufume dunnaghju, a vicina quì sopr…, infine bon, sò ciò ch’e
dicu.
A MAMMA (fighjulendu prima in catarochju à Carlu). – Ah è parchè senti u
prufume, o Furtunellu ? Ch’ai fattu pà sente u prufume ? Cumu si chjama ?
Aiò, dì mi, o figliulè !
FURTUNATU. – Ùn cummincià o mà, ùn m’annarbà micca, tutti i ghjorni mi canti
a listessa canzona, n’aghju una techja avà. Mi fatighi ! A sai ? Sò à bastanza
uccupatu in issu mumentu, trà un affare è l’altru.
A MAMMA. – Trà chene è chene, ghjustu à puntu, cù babbitu ci dumandemu, ciò
ch’è tù faci di e to ghjurnate è di e to nuttate. Semu siguri ch’è tù fraquenti
à calchissia. Allora dì ci la, par piacè. Ùn aspittemu cà issa nutizia. Sai chì
in famiglia ùn parlemu più cà di què, tutti i cugini ci dumandanu, è li
trecanu di vene pà u matrimoniu, è noi ogni volta ùn sapemu chì risponde,
allora ti supplicheghju dì mi cum’ella si chjama ! Dì mi !
FURTUNATU. – Maaaaaarrrrrtttttiiiiiiiinnnnna !!!! Si chjama Maaarrttiiina. Eccu,
sete cuntenti avà.
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:36
Page 22
Critica
Dragut, u cursaru
turcu di Gian Carlo Tusceri : un
di u tarritoriu isulanu corsu è francesu
postu chì Dragut faci parti di a
Sardegna, idda stessa di l’Italia.
A cunsiquenza prima di stu
raghjunamentu hè chì si svaculisci
l’accostu tippologicu di i lingui o di i
dialetti. U testu prupostu quì à u
litturatu di lingua corsa hè scrittu in
« isulanu », veni à dì a varietà di l’isula
Maddalena (in i Bucchi di Bonifaziu) di
u Gadduresu. Or bella, u gadduresu hè
cunsidaratu da i linguisti una varietà
vicina à u sartinesu, dunqua corsa. À
tempu, chì u gadduresu o l’isulanu
fussini cunsidarati corsi poni un
prublema chì metti in cunfronti sardità
è cursità. U dibattitu asisti, ùn si scioddi
quì, ma u discursu polinomicu parmetti
una scansa.
In fatti a sardità di l’isulanu nimu a li
voli caccià. Nemmenu si pudaria pinsà
chì l’isulanu ùn possa essa intigratu in
un litturatu corsu scannitu ma
polinomicu. Chì quì ùn si tratta di tirà
versu sè a lingua di una piccula
cummunità chì ghjust’à puntu hà fattu
sbuccià una sprissioni nantu à un
frisgiu trà dui isuli chì u distinu o a
storia hà spiccatu.
In fatta fini, è par ghjunghjini à i fatti,
Gian Carlo Tusceri ci porghji quì
un’opara, rumanzu storicu, chì tocca
Corsica è Miditarraniu è scrittu in una
varietà lighjitoghja da unu chì hà
sviluppatu cumpitenzi in lingua corsa.
L’isulanu hè una varietà propiu
intarissanti postu chì hè di quiddi chì
facini a leia trà Corsica è Sardegna, trà
corsu, sardu è talianu. L’intrecciu
linguisticu adupratu da l’autori ciotta in
issi trè pozzi quì, denduci tutta
l’apartura è fenduci andà à i cimi di i
nosci cumpitenzi di littori pulinomichi.
È quissa hè un veru piacè à tempu à a
missa in anda di un’idea altra di ciò chì
hè una lingua di literatura.
rumanzu in corsu d’in faccia
Alanu Di Meglio
A cumpitenza pulinomica corsa
à u provu literariu
Leghja u corsu inghjenna da poi avà più
di trenta anni una cumpitenza chì svia
parpena da l’accademismu francesu.
Da più à menu, u pocu è tantu di
litturatu corsu chì s’hè vulsutu dà a
pena di leghja a lingua corsa si hè datu
à tempu una cumpitenza pulinomica. À
principiu, issa cumpitenza era stata
pinsata à prò di un’unità da custruì in
rispettu di a diversità di i parlati.
Oghji l’avvinta hè fatta. A lingua corsa
hè cunsiderata una è multiplici. Pianu
pianu, scrittu è urali ani trovu i vii di
una cumunicazioni da tutti
franchendusila da u mudellu
affugatoghju di i grandi lingui
naziunali. U litturatu ùn hè
abbastanza ? Forsa, ma u mudellu
pulinomicu hè postu è a didattica ni faci
pianu pianu u so caminu in i varii lochi
di a furmazioni di la ghjenti.
Ma issa lingua chì devi u so
avvinimentu à a ricunniscenza di a
diversità, induva principia è suprattuttu
induva pianta ? Lascemu reghja l’idea
di u so principiu chì pocu premi quì.
Ma l’idea di fà currisponda a lingua
corsa à i cuntorni ghjusti di l’isula poni
a prublematica di u so tarritoriu è di a
so fruntiera.
À contu meu, una lingua ùn si pò
cuncipì nantu à un mudellu geograficu.
Hè quissa l’idea oghji tricaticcia di i
stati nazioni di u XIXu seculu. Da stu
puntu di vista, a Corsica paulista era
monda più antivista chì ùn cunfundia
strettu strettu lingua è nazioni. Tandu,
s’idda hè capita chì a lingua bandera hè
un criteriu maiò par l’identità corsa, ùn
l’impidisci di cuncipì a so fruntiera
« naturali » com’è un locu frisgiu, una
margini ponti chì parmetti di fraquintà i
culturi è lingui vicini.
Hè cussì chì a pulinumia trova oghji
ch’è oghji un fattività colma in u francà
di i limiti geugrafichi. Andendu aldilà
L’opara literaria
Infini, ùn ci voli quantunqua micca chì
l’aspetti di a lingua piddini a suprana
nantu à l’essenziali : u cuntinutu
literariu chì iddu stessu arreca à a
literatura corsa un rumanzu storicu di
primura.
L’amicu Gian Carlo Tusceri, autori
ricunnisciutu in Sardegna, ci faci quì u
piaceri di una prima publicazioni in
22
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:37
Page 23
Corsica. Attenti, ùn si tratta micca di
l’adattazioni di una publicazioni chì
asisti ghjà in Sardegna. Issu Dragut quì
hè opara urighjinali, ciò chì li arreca
dighjà issu valori di i capacità aparti di
a literatura corsa o almenu, di a so
scummissa.
Aldilà di st’aspetti, ci hè u rumanzu chì
poni un’aghja dighjà visticata in a
cullezziò Arcubalenu da l’amicu Guidu
Benigni o puri Petru Antoni : quidda di
u miditarraniu storicu.
Quì si tratta dunqua di Dragut, piratu
turcu à u serviziu di « Pilirussu »
(Barberousse in francesu), chì feci
monda danni è rapimenti duranti una
vintina d’anni in Corsica à parta da u
1520. A storia idda stessa parti da stu
mumentu quandu Dragut fù
intrappulatu è catturatu da
Zanetino Doria, nipoti di u
grandi Andrea Doria, in
Ghjirulatu.
U filu di u racontu di Tusceri,
chì ferma una finzioni cù tutta a
so verisimilezza storica,
s’arremba nantu à un fantasimu
di cupidità di Dragut : quiddu di
rapì u tisoru di Santa Maria di
Budelli, isulottu di i Bucchi di
Bonifaziu duva ci stà un picculu
cunventu, ritiru di una manata
di frati chì campani di modu
mischinu.
A narratività hè monda vicina di
u racontu di veghja, una storia
chì si sbucina in un filu sanu
sanu senza capituli propiu, incù
infrasati certi volti longhi è
digressivi chì sumenani quì è
culà a minuzia di u cuntestu, a
pricisioni tecnica o l’affurisimu
sputicu. Via, unu scrittu chì
ammaestra l’oralità fendusi à
quandu cuntadori à quandu
teatrinu. L’arti di Tusceri hè di
dà l’impressioni di una fola
mentri chì s’annoda un veru
rumanzu.
U ritrattu manenti di Dragut chì
custituisci l’opara porghji un
eroi carismaticu, crudeli quant’è
megalomanu. À quandu l’omu
hè insirritu in u mondu
intricciatu di i strategii
geopulitichi di l’epica, à quandu
volta à l’intimu runzicatu da
l’ambizioni scema di ricchezza
è di puteri, di putenza à tempu à una
brama d’impona u so cultu stirpendu
l’infideli è i so ghjesgi. Di colpu, issa
duppia maghjina di u tarrori pidda un
versu oghjincu in issu mondu di
dillusera chì trà danaru è rilighjoni si
ferma à dui passi di a barbaria, quandu
ùn ci hà dighjà i dui pedi.
Tusceri travadda cussì nantu à dui
piani. U primu hè quiddu di u
Miditarraniu, mappa duva si poni
sparghja i ghjochi geostrategichi di i
forzi in prisenza trà Spagna di Carulu
V, Francia di François 1er è ripublichi
di Genuva o Venezia. Si misura
l’impurtanza di i lochi, di l’isuli com’è
Corsica, Sardegna è suprattuttu Malta,
vera chjavi strategica duva Dragut sarà
tumbu da una scaglia di petra frumbata.
Sti lochi tornani eroi in
l’evucazioni di sta reta fini di i
toponimi marittimi chì u nosciu
autori n’hè unu spicialistu.
Lochi sempri, di l’avvinimenti
maiò com’è Ghjirulatu, di a
battaglia di Prevesa o di u sediu
di Bonifaziu in 1553 o di
quiddu, fatali in 1565 in Malta.
U sigondu pianu tocca tuttu u
travaddu nantu à u parsunaghju
stranu è torbiu di Dragut. Solu u
rumanzu parmetti un accostu
simuli da dà forza à a Storia puri
s’idda ferma finzioni. Hè vera
chì Tusceri ùn ci rendi micca
l’omu simpaticu, ùn si tarocca.
Ma l’evucazioni di una
zitiddina fracica, fatta di
viulenza o a missa in lumu di un
seculu propiu duru trà Livanti è
Punenti (à quandu mai !)
arrecani spiecazioni à a crudeltà
scema di l’eroi. Aldilà, mi pari
suprattuttu l’alleguria di a
scimizia di u puteri è di
l’ambizioni chì premi quì. Chì
Dragut mori à tempu da una
ghjastima è da una scaglia di
petra. I dui u menani in capu,
locu di u so fumu chì l’affosca
tutta a simbolica di i Bucchi di
Bonifaziu, incruciatoghju
duvintatu cruci postu chì ci hà
picciatu focu è fattu un
maceddu. Fendu cussì Dragut
cummetti u piccatu murtali in
qualsiasi riligioni : quiddu di
strughja una strada di l’omini.
23
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:37
Page 24
Cuddidora d’Alivi
Cuglitora d’alive in u cantonu d’Istria
Comme una nnanarella gobba
piegata in due a donna
frà e muchje è machjone
cuglia a donna l’alive.
È a donna cusì incruccata
senza pudè alzà u capu
cuglia l’alive, cugliva.
I so mane sema arrestu
à cadenza sempre uguale
impiianu u scussale
è u scussale impiia u bacinu
è u bacinu impiia u saccu.
È a donna sempre calata
cugliva cugliva l’alive
è quelle dite belle
ballavanu senza stancà
frà le carde è lamaghjone.
È scussale impiia u bacinu
è u bacinu impiia u saccu
è quelle dite nere
ballavanu ballavanu
è à rombu di ballà
di poi l’alba chjara
stancavanu stancavanu
è u scussale impiia u bacinu
è u bacinu impiia u saccu.
È à rombu di stancà
Truncavanu, truncavanu,
È à rombu di stancà
Cascavanu, cascavanu ;
È u scussale impiia u bacinu
È u bacinu impiia u saccu.
Quandu a notte affaccava
a cuglidora spustava
ci sò, ci sò, era ora !
A Signora cuntava
è u sgiò calculava,
calculava cusì bè
deci à mè unu à tè
Umbeh ! Pensava a donna
mancu una stampa d’oliu
da empia una vigliosa
pà pudè vighjà un mortu.
È a donna si ne andava,
caminava caminava
quà a zitellina aspettava
a so cara cara mamma.
Cumentu socioliterariu di Julie Royer
A puesia Cuddidora d’alivi, scritta da
Ghjacuminu di Macà hè stata publicata a prima volta in a rivista di l’anni
1970, Rigiru. Era u numaru 13 è u
titulu era tandu « Cuglitora d’alive in
u cantonu d’Istria ». A redazzione di a
rivista non solu avia cambiatu u titulu,
ma ancu u puema chì venia
« tradottu » in cismuntincu ! Julie
Royer si hè stupita di issu modu di fà è
hà mossu una discussione di qualità
arrimbata nantu à i raporti trà estru
pueticu è forma linguistica. Si sò
pussuti ammintà cusì esempii di issa
precipitazione « nurmalizatrice » chì
agisce da Cismonte à Pumonti è da
Pumonti à Cismonte, à dispettu di
l’interessu generale è di l’identità di a
creazione. L’analisi di Julie Royer face
vede quantu l’estru pueticu hè ligatu
cù a forma di a varietà linguistica.
Pà parlà di l’autori ùn aghju truvatu
nudda nant’à l’antulugii ma aghju avutu
u piacè di scuntrà lu à posta pà stu studiu.
U so veru nomi hè Jacky Calistri è campa
in Macà Croci (hè a raghjoni di u so
pseudonimu).
Ghjacuminu di Macà,
Rigiru nu 13
24
1
5
10
15
20
25
30
35
40
45
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:37
Page 25
Critica
Cuddidora d’alivi
1
5
10
15
20
25
30
35
40
45
Hè statu fora di Corsica anni fà è
quand’ell’era quallà i paroddi corsi li
scappaiani. Pà ùn sminticà tuttu, ti avia
un librettu è scrivia i paroddi chì li
riviniani di quandu in quandu. In fattu,
t’avia u sintimu di perda a so cultura, a
so identità.
Hà lasciatu u so travaddu in cuntinenti è
hè vultatu in Corsica : u so primu mistieru
truvatu quì era gardianu ind’ un fanali. À
parte si da issu mumentu dici chì tuttu li
hè rivenutu in capu è si hè missu à scriva
puesii. Ùn hà micca furmazioni classica
pà scriva, in fattu veni cusì, simpliciamenti. A scrittura in puesia li veni naturali.
Pà ciò chì cuncerna u puema « Cuddidora
d’alivi », hè in fattu a storia è a vita di a
so minnanna chì falava da Macà sin’à
Ulmetu. Issu travaddu era pà pudè campà
cù i so trè ziteddi : facia u travaddu casanu
è u travaddu di fora à tempu, chì u maritu
era un disertori di a guerra di u 14.
Pà ciò chì cuncerna l’« attualità » di
Ghjacuminu, si pò dì ch’hà da publicà
una racolta di i so puemi. Issa puesia quì,
« Cuddidora d’alivi », hè stata missa in
musica è hè cantata da Diana di l’Alba.
Com’una nannaredda gobba,
Piicata in dui a donna
Frà i muchji è i machjoni
Cuddia a donna l’alivi.
È a donna cusì incruccata
Senza pudè alzà u capu
Cuddia l’alivi, cuddia.
I so mani senza arrestu
A cadenza sempri uguali
Impiiani u scursali ;
È u scursali impiia u bacinu
È u bacinu impiia u saccu.
È a donna sempri calata
Cuddia, cuddia l’alivi ;
È quiddi diti beddi
Baddaiani senza stancà,
Frà i cardi è lamahjoni.
È u scursali impiia u bacinu
È u bacinu impiia u saccu ;
È quiddi diti neri
Baddaiani, baddaiani ;
È à rombu di baddà
Dipoi l’alba chjara
Stancaiani, stancaiani.
È u scursali impiia u bacinu,
È u bacinu impiia u saccu,
È à rombu di stancà
Truncaiani, truncaiani,
È à rombu di stancà
Cascaiani, cascaiani ;
È u scursali impiia u bacinu
È u bacinu impiia u saccu.
Quandu a notti affacaia
A cuddidora spustaia :
Ci sò, ci sò, era ora !
A signora cuntaia
È u sgiò calculaia,
Calculaia cusì bè :
Deci à mè è unu à tè.
Umbeh ! pinsaia a donna
Mancu una stampa d’oliu
Da empia una vigliosa
Pà pudè vighjà un mortu.
È a donna si n’andaia
Caminaia, caminaia,
Ch’a zitidduchja aspittaia
A so cara cara mamma.
L’unità di misura mintuvata ind’u testu,
u bacinu, ghjuvava à misurà l’alivi, u
granu, a biada o i castagni. Currispondi
trà 7 è 10 litri sigondu u locu : in Aiacciu,
par asempiu, currispondi à 9 litri.
Pà st’analisi circaremu di veda a forma
di u testu cù a lingua, u genaru è u righjistru ; è strada facendu suvitaremu a
dinamica di u testu studiendu u lucutori,
u locu, u tempu è a sucetà ammintata.
A lingua aduprata hè u corsu di Corsica
suttana cù l’impiegu di a doppia « d » –
« cuddidora, nannaredda » –, è dinò i
verbi à l’imparfettu in « -ia » – « cuddia,
baddaiani, calculaia » – chì facini parti
di i caratteristichi chì si ritrovani ind’a
parlata suttanaccia.
Parlendu di u genaru di issa puesia, si pò
dì ch’ell’hè una puesia abbastanza
classica, cù rimi in alternanza : rimi siguitati, rimi incruciati, rimi abbasgiati.
Pà u righjistru di lingua usatu hè quiddu
currenti.
Hè prisintatu u parsunaghju è a so attività
in a prima parti di u scrittu (da u versu 1
à 7) : hè una donna chì coddi l’alivi ; issa
prisintazioni hè fatta da un narratori
for’di storia (dici « a donna », dà una
25
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:37
Page 26
descrizzioni di a so attitudina : « piicata
in dui, incruccata » è di i diversi azzioni :
« cuddia, impiia »). In fattu, hè guasgi
spettatori è testimoniu di a scena.
Ind’i maghjini di a so manera di tena si
si pò veda, in un sensu più figuratu, u so
statutu suciali (a sprissioni « senza pudè
alzà u capu » par asempiu) : apparteni à
a classa suciali bassa ; quì hè dunqua datu
u tempu : hè un tempu assai landanu cù
una ierarchia suciali anziana. Ci hè u
cuntrastu forti trà a cuddidora (voli dì a
travagliadora, a paisana) è u sgiò : una
vera spluttazioni di l’aienti povara.
Si vedi chì si tratta di a sucetà tradiziunali, quandu a cugliera di l’alivi avia u
scopu di nutriscimentu più cà di
cummerciu largu. Un’ attività casana,
sfarenti da a logica eccunomica cummirciali attuali.
U tempu mintuvatu dinò hè quiddu di a
cugliera di l’alivi : da dicembri sin’à
maghju.
À parte si da issi primi filari, si capisci
chì no semu in u mondu maritarraniu cù
un’ attività assai cunnisciuta indè issi
lochi, u travaddu in tornu à l’alivi.
À traversu a storia individuali di issa
donna si vedi a storia di tutti i donni di
l’isula chì travaddaiani in casa è fora dinò.
Hè l’evucazioni d’un distinu, d’un cuttidianu individuali è à tempu cullettivu.
i paroddi stessi cù i fenomeni di l’assunanzi : a ripetizioni di i soni « ia » pà i
verbi ; è di l’allitterazioni cù a doppia
« d » chì riveni assai.
In a terza parti (da u versu 15 à 32), u
travaddu hè mintuvatu di modu esteticu
è guasgi artisticu cù i sprissioni « ditti
beddi / baddaiani ». In fattu si ritrova quì
a femminità di a donna cù a so finezza ;
tuttu veni in opposizioni cù « ditti neri /
à rombu di… », chì sò sprissioni chì
mettini in risaltu u sforzu fisicu : hè a
rialtà di u fattu, un travaddu più cà duru.
L’effettu hè rinfurzatu cù a siquenza
« scursali / bacinu / saccu ».
A quarta parti (da u versu 33 à 43) metti
in cunfrontu a cuddidora d’alivi è u sgiò :
a so manera di cuntà (« deci à me / unu
à tè ») faci nascia un sintimu maiò
d’inghjustizia ma a donna stà zitta
quantunqua. Un modu pà u scrittori di
tuccà u lettori cù effetti stilistichi
misurati. A scena si imponi di una cundizioni sottummissa : essa pagata pocu pà
issu travaddonu.
L’ultima parti (da u versu 44 à a fini) ci
mostra d’una certa manera a rassignazioni di a donna cù a ripitizioni di u verbu
« caminaia », è si risenti dinò u pesu di
a fatalità in a vita di issa donna. In fin’
di ghjurnata, solu u fattu di ritruvà a so
zitidduccia porta un pocu di gioia (u
duppiamentu di a parodda « cara »).
L’evucazioni di a cugliera di l’alivi pari
essa un asempiu frà altri (travaddu di a
tarra, travaddu in giru à u granu o u
pani…) pà palisà a stratificazioni suciali
chì opponi « sgiò » è « paisani ».
L’inghjustizia, in fin’ di puesia, hè in
fattu quì cundannata è suttu à u versu
esteticu di un puema squisitu veni à
sprima si una primura di ghjustizia
suciali.
Issu cuttidianu di straziu si ritrova in a
sigonda parti di a puesia (da u versu 8 à
14) : u ritimu di u travaddu hè assai missu
in evidenza cù i sprissioni « senza arrestu
/ cadenza sempri uguali » ; a succissioni
di i gesti sempri riprincipiati assicureghjanu a nuzioni di ciculu mai strappatu.
Veni à accirtà la dinò u stili di l’autori è
l’impurtanza di u ritimu ind’a so scrittura : u ritimu ind’u travaddu di a donna :
a parodda « cadenza » è a siquenza
« scursali / bacinu / saccu », ma ancu in
26
BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 27
Critica
U racontu è a puesia sacra in a literatura isulana :
Don Petru de Mari
è Tommaso Maria Alfonsi
Cavra, perchè i Genovesi non sanno
pronunciar Capra, tantosto li metteva a
morte. »
Geniu Gherardi
Elementi storichi
Verità o bugia, fattu si stà chì o
Brandulaccio – cugnumatu u « Grand
Ferré corse » da Lorenzi de Bradi in La
Corse inconnue –, era astutu è attempu
un gran lettore di a Bibbia per avè trovu
una trappula linguistica da ricunosce i
suldati genuvesi chì adupravanu a parlata
ligure. Si leghje in a Bibbia è più particularmente in u libru di I Ghjudici
piazzatu tra u libru di Ghjosuè è quellu
di u prufeta Samuele chì un certu Jefté
di Gàlaad è u so populu avianu vistigatu
u modu novu da sbarazzà si di i nimichi
Efraimiti. Impustati chì elli eranu longu
à e sponde di u Giurdanu ver’di Efraim,
Jeftè di Gàlaad è i so cumpagni ùn
mancavanu mai di chere una parolla à i
viaghjanti chì s’appruntavanu à varcà u
fiume. Eccu ciò chì ellu ramenta u
scrittu :
Ùn si dicerà mai à bastanza quant’ella
pò esse impastata à cristianinu a leteratura nustrale da sempre. Hè l’exemplum
prelepatu di tandu, u libru di i libri, vale
à dì a Bibbia chì di solitu s’infilza da
prototipu in a leteratura in prosa. Aspessu
u studiu leterariu oghjincu incagna a
robba religiosa in l’anghjone di a ricerca,
arrimbendu si solu à u valore esteticu è
à l’originalità di u sugettu. Casca tandu
l’avvicinenza impedicata chì ella hè fora
di l’estru spirituale soiu. Di l’intertestualità, di a diversità di e fonti è di u
livellu di realità storica ne deve tene
contu quellu chì, attipendu i seculi,
incontra à tagliu di ricerca e nostre
cronache fundatrici è e vole identificà.
Un certu Brandulaccio di Casacconi,
gran nimicu di i Genuvesi è chì avia
amazzatu in u 1457 à Michele de’
Germani, vescu di Mariana, si leghje in
l’anticu De Rebus Corsicis, cronaca
impennata in latinu da u sacerdote
alisgianincu Pietro Cirneo (1447-1506)
è tradotta in talianu da Gian Carlo
Gregorj :
« E’quandu unu di i fughjitori di Efraim
dicia : « Lasciate mi varcà ! » L’omi di
Gàlaad li cherianu : « Un sariste micca
di Efraim ? » Se quellu rispundia : « Innò,
mai chì ella sia ! ». Tandu i Galaaditi li
dicianu : « allora mì, dì Scibbolet ».
Quellu prununziava Sibbolet, per via chì
ellu ùn a ci facia à dì la cum’ellu ci vole.
Tandu l’omi di Gàlaad u inguantavanu,
è u scannavanu à poca distanza da e rive
di u Giurdanu. A issa epica, casconu
quaranta dui mila omi d’Efraim ».
Ghjudici 12, 5-6.
« In questi tempi un tal Brandulaccio
oriundo di Casacconi, insieme a quattro
compagni, con ladronecci ed imboscate
infestava, nel di quà dai monti, le terre,
ed arrecava nocumento alle persone,
massime ai Genovesi ch’egli, non
contento di svaligiare, uccideva. Era stato
questo Bradulaccio posto alla tortura per
ordine di Michele de’Germani,
Genovese, Vescovo di Marana. La quale
offesa tanto sdegno aveva addensato
nell’animo di lui, contro i Genovesi, che,
dovunque in loro veniva ad incontrarsi,
li ammazzava. Conscj i Genovesi di
tant’odio e travestiti a foggia di Corsi
studiandosi puranche imitarne il
linguaggio, si davano per Corsi, ma
Brandulaccio non ristava, riscontrandoli,
dal domandar loro se fossero Genovesi,
e ove negassero, soggiungeva : « dunque
dì Capra, ond’io mi accerti se tu sei Corso
o Genovese ». E ove rispondessero
Ramintemu, à l’allera, ciò chì pare più
raprisentativu in a literatura religiosa
corsa o scritta da Corsi. In Roma esce in
u 1570 a Vita di San Gavino della Casa
Romana de’Savelli scritta da Giovan
Martino Savelli di Curbara. U cleru
Angelo Francesco Colonna natu in u
Pratu di Ghjuvellina versu u 1600
impenna i Documenti del cristiano cattolico amatore delle eroiche virtu utili a
qualunque persona. À listessa epica, u
prelatu bastiacciu Giovanni Agostino
Gandolfi scrive in latinu classicu De
27
BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 28
Foscu. A legenda dice chì ella hè in
a sulitudine di u so piattatoghju chì
u pastore averia cumpostu l’innu
da ringrazià a Madonna è cantatu
per a prima volta in a cappella
San Marcu di Corscia.
Infatti, u Dio vi salvi Regina hè
statu impennatu è forse ancu
messu in musica da u
ghjesuita san Francesco de
Geronimo (1642-1716) in
Napuli à u seculu XVII. Ci
ampara Antonetti chì l’innu
marianu ricevì un’accuglienza maiò, moltu più chì
ellu fù stampatu nantu à
dece mila fuglietti è
spargugliatu in l’Italia
sana poi ripigliatu in varie
edizioni diucesani di a
Dottrina Cristiana. A
culunia corsa di u reame
napulitanu ci hè statu à
l’inforse per qualcosa in
a scelta di u cantu.
Aghjusteremu chì, à
l’epica, issu innu à Maria
era cunnisciutu in tutta
l’Italia è si cantava à
l’epica di e Missioni. A
u cummandu di i preti, i
zitelli l’amparavanu à
mente è u cantavanu in
chjesa à l’iniziu di a
duttrina. Di sicuru, saria
una bona di chere si in
modu di capì e cagioni di
a permanenza di issu
cantu in Corsica quand’
ellu hè cascatu à pocu à
pocu in disusu in a
penisula. Chì san Leonardo
da Porto Maurizio ci fussi
statu ancu ellu per qualcosa
in a popularità di issu innu à
Maria ùn seria da smaraviglià ci.
A u seculu XIX, i tema prediletti di a leteratura sacra
fermanu sempre belli vivi chì a
parte maiò di i pueti è prusatori
corsi sia sò sacerdoti sia sò ligati
à a Chjesa da a furmazione
ricevuta. Per u più, isse fette di
leteratura sacra sò scritte in talianu
chì u francese ùn hà ancu pigliatu a
suprana in fatti di prosa è puesia corsa.
E in chjesa chì si pudia sente tandu in
Immunitate ecclesiastica, opera preziata
assai in corte vaticana. Benedetto
Giustiniani d’Aiacciu piglia penna è
calamaru dendu ci in u 1631 Il vero modo
di ben vivere è servire Dio. Un certu
Padre Angelo chì dà in u 1651 una Vita,
morte, translazione e riposorio di santo
Antonio di Padova. U Calvese Giovan
Battista Agnese publicheghja in u Parigi
di u 1663 una millaia di versi latini in
onore di l’Immaculata Cuncezzione.
Addutturatu in Teulugia è in Dirittu
canonicu, Grimaldo Grimaldi di
Rapaghju d’Orezza publicheghja in
Roma in u 1665 Il pargoletto Gesù, rime
sacre. Paolo Olivese di a pieve d’Istria
face stampà in Lucca i Serafici e cronicali ragguagli della provincia osservante
di Corsica in u 1676, opera di oblicu per
quellu chì si primureghja di a storia
religiosa di l’isula. U duminicanu bunifazincu Tomaso Luccioni cunnisciutu in
Milanu per avè ci insegnatu, face esce e
so Orazioni in u 1677, La predica di
Salomone nel libro dell’Ecclesiaste in
1705. Antonio Mariotti di Felicetu
mediteghja De unitate Dei, de scientia
Dei, de Deo trino, de Visione, de Ultima
fine hominis atque beatitudine esciutu in
Lucca in u 1683. Ben chì l’opera sia persa
per disgrazia si deve mintuvà à u seculu
XVII à Quirino Casanova di a Monacia
d’Orezza cù La Caduta di Adamo ed Eva,
La Nascita e passione di Gesù Cristo, La
Strage degli Innocenti. Casanova era,
pare, unu di quelli chì s’affidò à
l’Accademia di i Vagabondi creata in u
1659 in Bastia. Altra opera mezu chè
persa hè quella di Pietro Morati (16351720 circa) di Muru cù Il martirio di
Santa Catalina di Alessandria, tragedia.
A u seculu XVIII affacca l’abbate Pietro
Matteo Girolami di Muru cù Salomone
rè d’Israele, poema sacro-morale publicatu in u 1773.
L’esempiu più emblematicu di issa
leteratura sacra pare chì ellu stia in l’innu
di i Corsi dedicatu à Maria. Loda cummuvente dedicata à a genitrice di u
Redentore, parafrasa di u Salve Regina
latinu tantu preziatu à l’epica di e
Cruciate. Si hè lettu è tramandatu chì issi
versi eranu stati cumposti da Salvatore
Costa, un pastore curscincu chì campava
à l’iniziu di u seculu XVIII. Cundannatu
à passà sottu à le forche da i Genuvesi,
Costa si ne saria fughjitu di paese pè
truvà rifugiu in u piazzile di Ceppu
28
BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 29
Critica
fatti di lingua ? Bella capita, u latinu
era cunsideratu da signurone. Un
passu di u quartu volume di
l’Instructions générales en forme
de catéchisme (ristampa fatta in
Avignone, 1824) di monsignore
Berger de Charancy, vescu di
Monpellieri, ghjustificheghja
issa egemunia di u latinu è
mostra chì a diversità linguistica era sempre cunsiderata
da a Chjesa cume a cunsequenza di a disgrazia
accaduta in a torre di
Babele. Scrive monsignore
Berger de Charancy : « On
ne sauroit prouver qu’on
se soit jamais servi en
Occident, d’une autre
langue que de la latine,
dans le service public ».
Spiega u vescu chì ellu ùn
ci vole à fà entre e lingue
vernacule in e prighere
publiche : « Dans ces
changements continels, il
pourroit se glisser insensiblement des changemens essentiels dans les
dogmes de la foi, dont on
trouve le dépôt dans les
prières publiques de
l’église. Dans un même
royaume, par exemple en
France, il faudroit
célébrer le service divin
dans trois ou quatre
langues différentes ; et en
chacun de ces pays, faire
des changemens à proportion que ces langues
changeroient. On sait assez
qu’en basse-Bretagne, en
Alsace, en Béarn, en
plusieurs lieux du Languedoc
et de Provence, le français
n’est pas entendu par le
simple peuple ». Dopu à esse
si riferitu à i detti di Paulu
Apostule, u vescu di
Montpellier pianta a ragiunata
nantu à u particulare di a lingua :
« On ne peut pas regarder le
langage de l’église comme un
langage absolument inconnu : la
plupart de ceux qui vont à l’église
l’entendent, et la grande habitude que
les autres ont à réciter et à chanter ces
prières publiques dès l’enfance, fait que
la plus grande partie du peuple sait ou
peut savoir facilement ce qu’elles veulent
dire ; et que, quand il répond amen, ce
n’est point en l’air qu’il répond ; mais
qu’il est instruit, au moins en gros, de ce
que le prêtre vient demander à Dieu, au
nom de toute l’assemblée, sans parler
des traductions et des instructions des
pasteurs, dont nous avons déjà dit un mot
ailleurs ». Un hè in Corsica chì ellu si
puderia sbugiardà u dettu di monsignore
Berger de Charancy postu chì u latinu
praticatu da a Chjesa hà lasciatu in a
vernacula u so marcu cù sbocculi è spressioni. Da mustrà una situazione chì
cambia pocu è micca ùn si dice ch’è no
simu sempre à sicutera ; quellu chì à a
scimesca spula i so danari da sarà
chjamatu da sfondacasa o puru da
sparghjidominu ; di una persona in puntu
di morte o passata « a miglior vita » ùn
si dice chì ella hè o chì ellu ghjoca a Jube
Domine è chì ellu ci vole à cantà li u
Subvenite o e Requie ; ùn mi fà entre in
Santu Santoru si dicerà da lascià privede
una collera tamanta ; Si n’hè andatu à
fulgure è timpesta da amentà una
partenza à scatacappiu… Lascieremu da
cantu tutte e locuzioni chì si riferiscenu
in modu chjaru à l’insegni di a religione
tale à « Avè inchjudatu à Cristu »,
« piglià à Cristu per a barba », « basgià
à Cristu è pizzicà a Croce », « manghjà
Cristu è cacà Diavuli », « esse Turcu »,
« esse un Luteranu », « esse l’arca d’iniquità », « esse di i quatru mila signati »,
« pare santu Ambrosgiu », « fà ne
quant’è santu Agustinu » ecc. À cantu à
u latinu, stanu u tuscanu è u corsu cunsiderati cume dui livelli di a stessa lingua.
Chì ella sia in paese o in cità, i preti chjappavanu in ùn sò quantu libri l’elementi
da impastà una predica in Crusca. À i
varii catechisimi diucesani – l’ultimu in
talianu fù quellu di monsignore Desanti
in u 1912 –, bisogna à aghjustà i varii
Offizii è a Lira Sacra, varie edizioni di u
Compendio della dottrina cristiana
schjariti da i cumenti da santi cumè
Cirilliu di Gerusaleme, Ghjuvanni
Crisostomu, Ambrogiu, Agustinu, Petru
Canisiu, Carlu Borromeo o Robertu
Bellamino. Mancu ci vuleria à sminticà
si di e numerose reedizioni di La
Semplice Narrativa dell’Opera di Nostra
Salute, Esposta in ottava ma rozza rima
a pro di tutti e particolarmente degli
29
BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 30
idioti spargugliata da a tipografia
bastiaccia di Cesare Fabiani.
« Stava la Madre tutta addolorata
/Sotto la Croce del Calvario
monte ; /Era dalle sorelle accompagnata/Con Maddalena che le
stava a fronte » sò quessi i primi
versi di La Semplice Narrativa
scritta in una lingua sguarata da u
padre
Francesco
Antonio
« minore osservante », frate
scunisciutu chì visse in Liguria à
u seculu XVIII. Oghjeghjornu, u
Ghjovi Santu di fronte à u
Sepolcru, issu puemone popularissimu vene cantatu sanu sanu da
a cunfraterna di Piana. Issa literatura – chjamemu la ghjisgiulana
– si meriteria un studiu fundiu cù
à l’iniziu un censu bibliograficu
minutu minutu di ogni libru è ogni
cartulare cunservatu in e scancerie
di e sagristie è nu e nostre librerie.
« Fratelli corsi, stu librucciu v’ha
permessu, è vi permetterà dinò -si
Diu vole- di partecipà à a Messa
Nustrale » eccu ciò chì ellu scrivia
Anghjulu Giudicelli, vicariu
generale di a diocesi d’Aiacciu, in
l’ultime pagine di u librettu Messa
nustrale, Messa rumana in lingua
corsa. Eramu in u 1976. A’monsignore
Giudicelli li si parse tandu ora di
arradicà a mossa di u riacquistu culturale è linguisticu ancu in a vita aghjurnata di a Chjesa. Puntellatu da e faccende
di u sacrosanctum concilium Vaticanu II
à prupositu di l’obligu di fà cuppià a
liturgia cù a genia di ogni populu è di
ogni lingua è cù l’accunsente di u vescu
Jean-Charles Thomas chì chjamava
sunadori è cantarini à cumpone canti di
chjesa in lingua corsa, Anghjulu
Giudicelli mette in ballu una cumissione
diocesana di traduttori da travaglià nantu
à l’inseme di a liturgia. Si dumanderia
una volta u travagliu compiu u permessu
di l’autorità rumana di manera à pudè dà
a messa sana sana in lingua corsa. U
librettu turnava à publicà duie lode à a
Vergine. U primu puema hè di Tumasgiu
Alfonsi, padre duminicanu, tale chì ellu
ci hè in i Fior’di mucchju, racolta publicata in u 1931. U segondu scrittu hè statu
impennatu da Gregale, prete Filippi, in
u libracciolu Fiurella esciutu in u 1972.
Un seria forse mancu una eresia di
ricurdà è rende una cria d’omagiu à
monsignore Jean-Charles Thomas è à u
ben di monsignore Giudicelli. Di
monsignore Thomas, omu di
prufonda umanità, ritenimu vulinteri ciò chì ellu scrisse à u presidente di a Repubblica in u 1975,
pochi mesi dopu à l’affari
d’Aleria : « La Corse avant
d’être un département français
est psychologiquement la
Corse ». Anghjulu Giudicelli
era natu in u 1906 in u paese
capicursinu di Pinu. Dopu à
avè assicuratu anni è anni a
rispunsabilità di e cure di
Rusiu è di Cagnanu, fù
numinatu vicariu generale
di a diocesi d’Aiacciu.
Sociu di a squadra literaria
« Lingua corsa » creata in
Evisa à u mese d’agostu di
u 1957, monsignore
Giudicelli ebbe sempre a
primura di cuncede à issa
lingua isulana chì devia
esse soiu in pulpitru è à
l’altare. In u 1980, fece in
Pigna una predica in
lingua corsa duve ellu
spiegava chì un populu
« ùn pò stà sempre a
lingua in prestu ».
S’ella hè annantu à a
Bibbia,
Testamentu
Anticu è Novu, chì ella
tene a fede cristiana, si
puderia fà rimarcà chì ellu
ci hè vulsutu aspetta da
dispone di u Vangelu
quadriforma in lingua
corsa. I primi sforzi
nascenu cù a traduzzione
corsa di Il Vangelo di san
Matteo, adattatu da Camille
Friess-Colonna è publicatu
in Londra da u principe
Louis-Lucien Bonaparte in u
1861. A dì u veru, issa
edizione pare esse più una
scumessa linguistica ch’è un
attu veru di fede. Ci vole à
aspettà u 1923 da vede spuntà
una segonda prova cù a traduzzione corsa di U Vangelu di u
nostru Signore Ghjesù Cristu
secondu san Lucca, faccenda
accimata sottu à a rispunsabilità di una
missione prutestante inglese è publicata
30
BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 31
Critica
da a Sucietà biblica britannica. Infine, in
u 1994, esce U Vangelu sicondu Matteu,
Marcu, Lucca è Ghjuvanni. Issa
edizione ammanita è in furmatu di
tasca hè stata accunciata in modu
seriu da una squadra interconfessiunale sottu à a rispunsabilità di
l’Alleanza biblica universale.
Pigliendu in cunsiderazione a
rialità è a diversità di a lingua
corsa, a traduzzione si hè fatta à
parte si ne di u testu originale in
lingua greca. Si leghje in
l’introitu di U Vangelu « chì
certi formuli grechi pudianu
passà in corsu tali è quali,
inveci chì in francesi o in
talianu ci vulia à cambià a
struttura di a frasa ».
Don Petru de
Mari di Tagliu
Isciutu da un anticu è nobile
ceppu castagnicciaiu, Don
Petru De Mari nasce in
Tagliu in u 1879. Dopu à
studii per currispundenza, u
giuvanottu s’avvia in una
longa è bella carriera di
magistratu. Don Petru ùn
serà mai di issi gran signori
sempre pronti à rinigà l’isula
patria. Mai si serà scurdatu di
a filetta. Fendu da pueta è
prusatore, scrive versi à
palate, à quandu burlachjini
cum’è in L’Orecchje di
Caccaru, à quandu cumuventi
cum’è in A Zia Veturia, zione
di u pueta è puntellu di a Casa
De Mari. Seranu state forse e
strufate di U mio figliolu
quant’ellu ne sà ! da rende
populare u pueta taglincu. Fora
da l’aspettu ridiculu, issu cantu
cunisciutu assai saria forse da
cunsiderà cum’è a critica più dispettosa per i Corsi impinzutiti chì si ne
voltanu in paese, strappendu corsu è
francese. Piattendu si aspessu daretu
à u fintunome di « Brandone », Don
Petru manda scritti à i giurnali è e riviste
cum’è Le Petit Bastiais, Corse nouvelle,
31
L’Altagna, L’Annu corsu. Incuriusitu da
da ogni aspettu di a cultura è di a storia
isulana, u magistratu si era custituitu à
pocu à pocu una biblioteca corsa, impurtante è preziosissima. Accadia spessu chì
elli venissinu à truvà lu circatori è
studienti in chersa di qualchì infurmazione storica o appressu à un indettu
bibliograficu. Ghjè in u 1969, dopu à una
vita longa è bella, chì ellu si more in
Bastia. In U Muntese, Geneviève
Moracchini-Mazel truverà e parolle
ghjuste da rende un omagiu meritatu à
Don Petru De Mari, persunalità
stimata è d’alta cultura, omu curtese
sempre prontu à brullicà a bibioteca
soia da porghje aiutu à quelli chì
venianu à truvà lu. « Il aimait
incontestablement être entouré de
jeunes ; il se plaisait à leur
raconter les anecdotes qu’il
connaissait et leur faisait part des
observations qu’il avait faites au
cours de ses lectures. […]
Combien d’histoires Don Petru
De Mari ne connaissait-il pas !
Il avait tant lu, tant retenu ! Il
avait aussi beaucoup écouté et,
par tradition orale, il en avait
engrangé mille, notamment
celles des familles du Nord de
l’Ile, dont il connaissait
souvent la généalogie, au
moins jusqu’à Pascal Paoli ».
Hè A maladizzione di a scopa
unu di issi stalbatoghji chì u
ghjudice De Mari si avia
chjappu in a tradizione à
bocca è messu per iscrittu. U
geniu di u scrittore taglincu
stà in issa voglia di ùn
assufucà u garbu frescu frescu
di l’oralità sottu à u pesu greve
è murtiferu di una impennatura troppu incurniciata.
A maladizzione di a scopa
Avanti u tempu di u Vangelu,
a scopa dava u so fruttu
anch’ella, e l’erbitru maturava
u soiu, ma menu bellu che i so
baghi d’avà.
Maria Santissima e san Ghjiseppu,
c’u nostru Signore, bambinu,
scappavanu versu a terra d’Egittu.
Funu, durente quellu viaghju, caccighjati ghjornu e notte da i sbirri di
BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 32
E da u ‘jornu di quella doppia sentenza
chi noi videmu, nantu à l’erbitru di i
boschi, un fruttu più splendidu e savuritu
che quelli di i nostri gierdini. Ed è da
tandu chi i fiori di a scopa si ne vanu in
polvera bianca sottu a manu chi i scote
senza da stampu di nulla.
Si spiega altretantu chi i nostri antichi
ci abbianu imparatu à dì :
« Tu sie maladettu cume a
scopa ! », « La struga’ to sumente
cume di a scopa ! », e chi a pasturella di Vallerustie abbia pudutu
cantà :
u rè Erode. Una mane, s’intendulusi più
à stretta che mai, li cunvenne di fassi entre
in una machja, sopr’a strada, e di scegliesi
un locu à bastanza foltu per teneli nascosti
tutt’e tre.
Si messenu daretu à duie ceppe d’erbitru
e di scopa chi parianu nate una nant’à
l’altra e mischiavanu talmente e so
radiche e i so gamboni ch’un furmavanu
più ch’una ceppa sola : e fronde verdi
lustrate di l’erbitru facianu cù i ramicelli
fini e zeppi di a scopa un intrecciu chi
nisunu ochju umanu pudia passà.
Aghjunghjite ch’eramu di veranu e a
scopa si truvava, d’altu in bassu, inferinata di fiurucci bianchi
Si dissenu, quelli pellegrini, chi u culore
di sa infiuratura si puderia, simai,
cunfonde c’u biancu di e fasce di u
bambinu e di a berba di san Ghjiseppu.
E à vedela cusì tutta rivistita d’innucenza,
fece ch’elli posenu in da scopa, sopra
tuttu, a so sicurtà.
In stu mondu, veramente, omu si sbaglia.
A scopa si cundusse, imbersu d’elli,
cume più terdi ‘Juda. L’erbitru, invece,
chi cu i so fiori fatti à pendini e a so
virdura luccighente l’avia ricatu poca
cunfidenza, il restò sinceru, sin’à fine, e
fu quellu chi i salvò.
Cum’elli fecenu tremindui è bella
semplice : quandu l’omi d’Erode,
vennenu à passà nantu a strada, e ch’elli
si preparavanu à fidighjà d’a perte di a
machja, a scupaccia traditora allargò, di
colpu, e so gambunette e scuprì u capu
di u nostru Signore chi a Madonna tenia
strettu à u pettu. L’erbitru s’abide di a
malfatta e, prima chi i sbirri vultassinu
l’ochji, si spendicò sopr’à u bambinu e
li piettò a faccia cu u so piumacciulu.
Cusì pobbe ‘junghje à locu di salbamentu
quellu chi duvia more in croce per
salvacci à tutti.
Ma sentite a fine.
Fatti simili un pudianu firmà impuniti pe
a scopa, ne per l’erbitru senza ricumpensa.
A Madonna levò i diti, pertendu, e disse
ste poche parolle :
« Tu, pianta senza core, sie maladetta in
abeternu, e più mai u to fiore possa
granà. »
« Tu, erbitru ‘jentile e misericurdiosu,
invaghisciti, à l’avenire, d’un fruttu
d’oru ; serà dolce à l’acelli di u Cielu e
à i bambini di a terra. »
E si ne andò.
O caru, lu nostru amore
Quantu chi pocu è duratu.
E cuminciatu d’Aprile,
Di maghju s’è terminatu.
Ha fattu cume la scopa :
E fiuritu e un è granatu.
Ricacciatu da l’Annu corsu
1923, p. 147.
Tommaso
Maria Alfonsi
di U Mucale
Duminicanu, prufessore di
teologia è di filosofia in a
cità di Bologna, u padre
Tommaso Maria Alfonsi,
natu u 21 agostu 1863,
lascia zitellu a Corsica è u
paese nativu di U Mucale.
Sarà unu di issi ultimi ecclesiastichi corsi di prima trinca
chì detenu teologhi è prufessori, predicatori è quaresimalisti, veschi è cardinali,
beati è santi à a Chjesa
rumana. In Italia si era buscu
una furmazione bella soda.
Entratu in l’Ordine di San
Dumenicu in u 1878, Tommaso
Maria si buscò in meritu di e so
virtù pedagogiche un postu di
prufessore di teulugia è di filusufia.
Autore di varii studii di caratteru
teologicu è di una ampia Storia della
Basilica di San Domenico di Bologna,
e prediche sempre di altu livellu di padre
Alfonsi fecenu d’altronde onore à u cleru
32
BONANOVA_21_INT:BONANOVA_21_INT.qxd 19/11/2008 14:50 Page 33
Critica
bolognese è à i so paisani corsi. Un serà
micca statu per nunda chì u cardinale
Nasalli Rocca, arcivescu di u capilocu di
a Romagna li cherse di tramandà a predicazione tramezu à l’onde di a Radio di
Bologna da u 1936 à u 1937. A u microfonu, l’accadia di fà l’ochjata à l’isula
patria. Ogni dumenica chì Diu fece
tandu, ùn smenticava mai di fà mottu
à l’ascultatori corsi chì u stavanu à
sente « da Calvi a Bonifacio ».
Ghjè forse u penseru di perde
l’usu di a parlata materna chì li
fece pruduce à stonde perse
un’opera tamanta di ricerche
lessicali, di prose è di puesie in
corsu chì ellu firmava aspessu
«U
Babbuziu ».
« Il
soggiorno continuo di quasi
cinquant’anni in Italia e la
necessità di parlar sempre o
quasi sempre italiano
m’hanno fatto cader di
mente chi sa quanti
vocaboli propri del mio
vernacolo » scrisse cù
sincerità in u prifaziu di Il
dialetto corso nella parlata
balanina, preziosu vucabulariu ancu puru essendu
chjuculellu publicatu in
Livornu in u 1932. U
nipote, l’abate Alfonsu
Alfonsi era ellu dinò
appassiunatu di lingua
nustrale è avia furnitu una
bella furnata d’infurmazioni lessicali à u ziu. Senza
troppu infangà si in e
trappule pulitiche di l’anni
1930, Tommaso Alfonsi
fece publicà robba soia in i
giurnali è e riviste cume A
Muvra o Corsica antica e
moderna. Ebbe l’arbitriu di
ricoglie una parte maiò di a so
opera puetica in Fiori di
mucchiu, librettu publicatu in
Livornu in u 1931.
Hè in u 1947 chì Padre
Tommaso Maria Alfonsi morse
in un cunventu d’Italia.
I Patrinnosti di mamma
I tengu à cap’à u lettu e, mane e sera,
I basgiu : sò par me riliquia santa.
Vi ci sentu un prufumu di prighera
E di a so fede pia ch’era tamanta.
Ogni ‘ranellu chi u mo labbru tocca
Mi rende un basgiu caldu di a so bocca.
A notte, tante volte, pianu pianu,
Mamma (sia propriu un sonniu ?)
s’abbicina ;
E ripigliendu a so curona in manu,
Attacca à ricità à « Salve Regina ».
S’e li dumandu par quale ella l’offre
U so rusariu, dice : « Par chi soffre ».
Sempre listessa, o mà, chi Diu
t’arregni !
Bei cu u to core e lagrime di tutti,
E cu i to ochji, dopu, e li ripiegni,
Patendu cun chi pate strazii e lutti.
Eppò in te di l’afflitti l’angunie
E cambii, à so cunfortu, in aimarie.
Quant’ella ne ha frustatu cu e so dite,
Di patrinnosti, mamma !… U
s’ordinariu
Sbagu, e u più dolce, in mezu à
l’infinite
Cure di a casa, ricità u rusariu.
E, vechja, ind’i riposi e l’ozii imposti,
L’avia sempre tra e dite i patrinnosti.
L’ultimi funu i toi, Padre Riccardu.
L’ammenti ?… Negri, à catinella forte,
Cusì sodi (e tinuti in gran riguardu)
Ch’un l’ha pussuti rompe mancu a
morte.
Mamma, cun elli in manu, ochji
ridente,
Rindì à u Signore a s’anima innucente.
Avà sò mei : carissimu tisoru,
Sola ricchezza ind’a mo puvertà.
E, propriu, un li daria par tuttu l’oru
Di u mondu. L’oru un mi pò cuntintà ;
Ma sentu u core’i mamma, e mi risona
A so voce, maniendu sta curona.
A vogliu tene anch’eiu, à l’ultim’ora,
Inde e mo mani fredde, cu a cirtezza
Ch’ella falghi da u celu, mamma,
allora,
A cunfurtammi c’una so carezza
Ad aligrammi a morte cu u so risu,
E à purtammi cun ella in Paradisu.
Ricacciatu da Fiori di mucchiu, p. 14.
33
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:37
Page 34
Sò nati
Rivisti è Blogs
u literariu (chì si
impippa di l’istituzione, a lingua,
l’ideulugia è posa
nantu à a creatività
di unu chì scrive in
modu literariu a so
bucia in quantu à ellu
stessu è l’altri chì li
sò in giru) è a literatura (istituzione chì si
ghjova di i prudotti di
u literariu in una
sucetà, un circuitu
ideulogicu, mercante è
chì prova à tirà ver di u
reale
ch’ella
custruisce). » Dunqua
l’ultimu puntu di u
barattu finisci propiu
comu si devi : « da
cuntinuà… »
A pian d’Avretu 29
Albiana, dicembri 2007
Eccu u numaru 29 di a
rivista culturali di A pian
d’avretu. Oramai diretta da
l’amicu Paulu Desanti, a
rivista pruponi unipochi di
parè, critichi o prisentazioni propiu di primura.
Intervistatu cù garbu da
Desanti, Santu Casta (in
cuprendula) arreca i so
parè nantu à a pruduzzioni
corsa oghjinca è si dà
l’occasioni di fà u puntu di
u parcursu è di i prughjetti.
Frà altri articuli tutti quanti
passiunanti, mintuvaremu
a seguita scritta di u dibattitu iniziatu quì in Corti da
u CCU nantu à u tema « Chì
hè a literatura corsa ? ».
Paulu Desanti è Marcu
Biancarelli ani avutu l’idea bona di
vultà, à u scrittu sta volta, nantu à ciò
chì ni fù l’inciampu maiò : quiddu di
a lingua di sprissioni. In fatta fini, i dui
pusturi sò di sicuru pertinenti
tramindui. Dici Desanti chì u piriculu
hè d’andà finalamenti versu autori chì
« vulella o ùn vulella, farani parti… di
a literatura francesa ». Iè, ma, dici
Biancarelli, issu parè valia di i tempi
chì l’autori aviani di pettu à u francesu
un raportu « da elevu à maestru », veni
à dì da « duminanti à duminatu », ciò
chì ùn hè più u casu oghji. Tandu a si
prova ancu à dà una difinizioni chì
rendi rilativa è astica a quistioni di a
lingua : a litaratura corsa « saria una
litteratura scritta da drintu, è ch’ùn saria
micca – troppu – infideli nè tradittrici
di l’imaginariu è di u stintu particulari
‘lla cummunità (è a vicu in un sensu
beddu largu) ».
Ghjacumu Thiers dici dopu avellu lettu
cun interessu chì li « averia di più
primuratu ch’elli ci aiutessinu di più à
capisce cum’ellu si face u raportu trà
A Nazione nu 13
Cultura corsa, Vie
nove
http://anazione.com /
Da misurà u passu francu da a sprissioni artistica in Corsica ùn bastarà di
sicuru una rivista. Ma puri, unipochi
di vii è di tistimunianzi, u littori
incuriusitu da u tema i truvarà quì. Dici
GG Talamoni in cap’articulu chì « A
redazzione di A Nazione hà vulsutu dà
a parolla à certi creatori corsi chì
piglianu vie nove. A forma pò piace o
dispiace, e tematiche ponu surprende.
A penna o u pinnellu si ponu aventurà
induve
ùn
intravanu
micca
quarant’anni fà, à l’epica di u
Riacquistu. » Da filigà senz’altru,
almenu nantu à u situ internet duva ci
si trova robba altra di l’altri numari.
A piazzetta
http://www.wmaker.net/apiazzetta
Causticità è battarchjati, u partitu presu
di u blog hè di parlà di tuttu è in corsu
« da Britney Spears à Jean-François
Bernardini, da Corsica Sera à Jack
34
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 35
Bauer ». U sguardu nantu à l’attualità
si faci fin’à l’internaziunali ma cù u
sguardu nustrali. Alè un esempiu quì,
par u piacè :
Lingue regiunali à l’Assemblea : un
dibattitu pè nunda ! 07/05/2008 —
21:05 Prevene Christine Albanel a
ministra di a cultura : micca rattificazione di a cartula di e lingue minuritarie,
micca
obligazione
d’insignamentu, micca mudificazione
di a Custituzione : u multiculturalisimu
hè dunque più faciule à difende à u
Tibet ch’è in Parigi… L’unità di a
Ripublica hè salva !
à capu di a Corsica chì fù. Ma Thiers
precisa : « Ma ch’ellu si abbia da crede
chì a literatura ghjovi solu pè un
ramentu storicu. Par forza o per amore
hè rumanzu veru : a ci saperete dì
quand’è vo l’avarete lettu. »
Dragut, u cursaru turcu
Gian Carlo Tusceri, CCU/Albiana
(2007)
Propiu un avvinimentu quandu a
cultura corsa si metti à publicà robba
di i so vicini. A Maddalena, isulottu di
i Bucchi di Bonifaziu, faci parti di sti
lochi verghi, di sti lochi ponti. Ma ùn
l’impidisci d’essa dinò un locu pienu,
chjucu chjucu è cù tamanta mimoria.
Dragut hè un racontu chì tocca a
Corsica in u so spaziu meditarraniu.
Tusceri, in a so lingua di matrici corsa,
ci arreca u sognu è a legenda partendu
da u storicu.
U pastori bunifazincu
http://puesiacorsa.blogspot.com /
Gattivi ochja
http://www.gattivi-ochja.blogspot.com
Dui blogs di puesia chì mi piaci à
assignalà à l’amatori. Dui registri
propiu sfarenti ma ugnunu di qualità.
U primu di Ghjuvan Federicu
Terrazzoni, attalintatu monda à u scrittu
ma suprattuttu aghjà ricunnisciutu in u
mezu di u chjami è rispondi in Corsica.
U sigondu, bislinguu, rettu da l’amicu
Stefanu Cesari chì ci faci cunnoscia
puisia d’altrò cù a verga magistrali di
a so traduzzioni.
« Il nuovo libro di Gian Carlo Tusceri,
Dragut u cursaru turcu (Albiana / CCU,
Aiacciu 2008), da lettore sardo, mi
sorprende tre volte : perché narra ai
ragazzi la storia dell’ economia corsara
nel Mediterraneo occidentale durante
l’impero di Carlo V ; perché non lo fa
scrivendo nel suo buon italiano, ma nel
suo magico « isulanu » ; perché il libro
non esce da un editore né sardo né
italiano, ma da un editore corso.
Eludo la polemica sul perché uno scrittore in limba sarda debba essere costretto
a pubblicare « fuori casa », e passo a
Dorgut, signore di Tripoli, terribile
corsaro al servizio dell’ancora più terribile pirata detto Barbarossa, sceicco di
Algeri.
Literatura
Par forza o par amore
Petru Antoni, CCU/Albiana (2007)
U ventu in puppa l’hà u rumanzu
storicu dapoi qualchì annu. Petru
Antoni, rumanzeru è
nuvellistu di u Salice ci
arreca quì un bellu
affrescu chì curri da « a
Pax rumana à Ponte
Novu » dici Ghj. Thiers
chì hà fattu u prifaziu. U
mischju trà a storia è a
finzioni po divintà scusa
pedagogica da dà u piacè
di l’avvinimenti corsi à
una ghjuventù di più in più
35
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 36
vii di un ecotradizzioni (ùn socu s’e
possu avanzà issa parola) chì si difendi
di cascà in a nustalgia murtifera par
impustassi in una « nustalgia attiva »
chì pò fà ostaculu à una mudernità chì
« si vesti cù i panni di u rigressu ». Hè
una cerca manenti di dignità umana
impastata d’idintità corsa chì cunduci
u librettu, una dignità trascurata oghji
da u pesu di u danaru è l’acculturazioni.
L’autori ùn si dici « nè muralistu, nè
duttrinariu » è aghjunghji chì « risposti
à davvi e ùn aghju » rimandendu i
suluzioni versu l’impegnu di u puliticu.
Si pò di sicuru essa dubbitosi nantu à
l’arrembu à una idintità passata chì ùn
sia solu una riprisintazioni, una
ricustruzzioni, dunqua una vista
parziali. Ma d’accunsentu o micca cù
Jureczek, u meritu di u libru hè di
sviluppà un parè chì cerca a trapassà u
solu sintimu naziunali da circà i vii di
u nosciu mudellu di nazioni, o puri di
i valori di una sucità corsa. Par stu
pocu, schersi sò quiddi chì a l’ani
pruvata in veru.
Tusceri ce lo presenta prigioniero in
una galera della famiglia Doria. Ma
benché ai remi, non un anonimo pirata
è Dragut – come lo chiamano i cristiani
–, e i genovesi stanno trattando il suo
riscatto con Barbarossa, ammiraglio
della flotta saracena. Questi, evidentemente, considera il suo luogotenente
un uomo di grande avvenire, e accetta
di pagare un prezzo altissimo : cede ai
pegliesi l’isola di Tabarca purché siano
loro a pagare il riscatto in solido.
Dorgut, tornato libero dopo due anni
trascorsi ai remi sotto la frusta cristiana,
riprende a navigare più terribile e
crudele che mai. Lo troviamo all’assalto di Bonifacio, messa a ferro e a
fuoco dai suoi uomini, e ossessionato
dal fantomatico tesoro che, secondo
una leggenda, è custodito nel
monastero benedettino dell’isola di
Budelli. Il tesoro non c’è, o almeno non
riesce a trovarlo, e la crudeltà di
Dragut, ancora una volta, è senza pari.
La vita del pirata turco scorre velocemente da una pagina all’altra seguendo
il filo dei pensieri, invece che della
cronologia. Una tecnica narrativa che
Giancarlo Tusceri utilizza con maestria
e, ne siamo sicuri, i giovani lettori
sapranno apprezzarlo. »
U sangue di a passione
Ghjuvan Maria Comiti, CCU / Albiana
(2008)
Antoni Arca
Millu, u sicondu giallu (o polar) di
Comiti ! U nosciu novu decanu si
cappia in casa soia sta volta. U so ispittori Cordilione hà francatu i Bucchi di
Bonifaziu cridendu di truvacci paci è
vacanzi cù a so ganzara. Un cornu !
Casca in piena Sittimana Santa è tandu
sò i morti chì si mettini in prucessiò.
À chì spia, à chì si cuntrisci è à chì porta
a so cruci. E’ùn hè micca dumani chì
hà da nascia u dialogu interrilighjosu
cù ambraschi simuli. Com’è sempri cù
l’autori a penna hè sfrinata è u scenariu
custruitu d’incanti. In più, puri omu di
passioni, si sà chì Comiti in literatura,
ùn hè farina da fà ostia.
U vantu di a puvartà
Marceddu
Jureczek, Cismonte
è Pumonti / Matina
latina (2008)
Inde u filu di u so
maestru Rinatu Coti,
Marceddu Jurecsek a
si prova à dacci un
assaghju. Intornu à
l’essezza (Rinatu Coti)
in tempu di Riacquistu
fù campatu com’è un
manifestu chì punì l’idea
di l’indiatura. Issu Vantu
di a puvertà circa dinò i
36
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 37
Sò nati
Altrò
Pasquale Ottavi,
CCU / Albiana
(2007)
Vicini
Lungoni 2006, unidicesimu
cuncursu di poesia in linghi
gaddhuresa e cossa
Franco Fresi (curadori di a racolta),
edes (editrice democratica Sarda)
Dopu à i so Rime
à dirrimera, si pò
dì ch’iddu teni u
ritimu l’amicu Pasquale. Una puisia
com’è un spatansciu, versi curtissimi
sempri chì marcani una Corsica, un
mondu à fior di peddi. « In l’ochji soi
ùn ci stava più cà l’attesa d’un
altrò »…A dici da par iddu l’autori chì
a scrittura soia ùn hà più cà « andà à
fassi leghja » !
Un accennu à u cuncursu Lungoni
(nomu tradiziunali di Santa Teresa di
Gallura) u demu sempri inde
Bonanova. Sta racolta sustinuta monda
da u merri di Santa Teresa, Piero
Bardanzello, iddu stessu pueta (ghjà
publicatu in a noscia rivista) accoddi
quì a fragnata 2006 chì hè l’amicu
Natali Valli ad essani statu capiprimiatu. Ralligremuci dinò di u sigondu
premiu di Ghjilormu Polverini, merri
di Pianottoli : l’omu puliticu cunferma
a so leia stretta cù a so lingua materna
purghjindu un beddu puema nantu à a
manera di cuncipì a Corsica. Aldilà di
i merri pueti, ritinimu pà a parti sarda
u premiu di Tonino Conti in isulanu
(maddaleninu), pueta è linguista aghjà
arradicatu è monda
attalintatu.
A righjina di i banditi
Traduttu da Tonì Fogacci, coll.
LAghja Cilesta (manga ed. Toki,
2007)
Sciuta in virsione originale in lu 1999, a siria
« The celestial zone »
hè dissignata è scritta da
un autore singappurese,
Wee Tian Beng, è hà
avutu un successu maiò
– è miritatu – in Asia,
innanzu
di
tuccà
l’Auropa. Eccu sicuramente ciò c’hà mutivatu a so traduzzione
in corsu. Hè stata fatta da Tonì Fogacci,
è ci prupone in parlatu suttanacciu una
lingua à tempu viva è schietta chì
cunvene d’incantu à issu mangà (o di
manera più pricisa « manruà », genaru
chinese chì currisponde à u mangà è chì
ne hè vicinu assai) narvincu è energicu.
Ùn vale à piattalla : a viulenza ci hè ind’ì
issa storia di a lotta trà ghjente di bè è
gattivi sughjetti bramosi di cresce u so
putere è in cerca di duminazione. Ma à
spessu vene mudarata da a dirisione di
l’autore è da u carattare aligrachjinu è
vulintariosu di l’eroie. Prighemuli u
successu, prima par pudè scopre a seguita
ma dinò par l’edizione in corsu à via di
i giovani in ginerale.
Il tardo amore
Emilio Coco, LietoColle,
Faloppio (Italia)
Eccu u trililì di l’età attimpata chì li cresci à l’amicu
Emilio Coco (à capu di
l’antulugia di i poeti corsi stampata in
Italia). In sti casi quì u bilanciu hè
sempri appena amaru. Tocca à u pueta
di rendalu causticu grazia à a lucidità
chì arreca l’autoderisioni. Una vera
campa dunqua quantu u ritornu
nantu à sè si faci in
issu modu salutiferu
in un’estetica di u
realismu nantu à sè.
Ghj. Gaggioli
37
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 38
Sussuri
« A calzulaia prodigiosa » di Federico
Garcia Lorca (La zapatera prodigiosa)
si vene di ride, ci vuleria à pienghje ne. »
Una stonda di teatru piacevule ch’ellu seria
statu peccatu di mancà.
11u Festivale di u Sinemà spagnolu è
latino-americanu. Palazzu di i Cungressi
d’Aiacciu. 9 novembre 2007.
« In nomine » realizazione di
l’insignanti è l’alevi di a 2a bislingua
di u Liceu di Balagna.
Cù a truppa di u Teatrinu, adatta è messa
in scena da Guidu Cimino, issa pezza hè
stata ricevuta da un publicu incantatu è di
magiuranza giovanu, cum’è una vera
riescita. Ùn si ne hà per prova chè e longhe
è forte sciaccamanate cascatu u tendone
finale. I cummedienti sò stati à paru di ciò
chì si pudia aspettà : Marie Ange Geronimi,
Corinne Mattei, Guy Cimino, Jean Battì
Filippi, Jean Pierre Giudicelli, Jean Louis
Graziani, Henri Olmeta, Pierre Laurent
Santelli è sopra tuttu Francine Massiani. A
versatura corsa, ùn si ne pudia dubità, s’hè
apparentata benissimu cù a lingua castigliana di l’immurtale Federico Garcia
Lorca. Un cumplimentu chì và cù i so pedi
per questa calzatura. Una calzatura chì hà
fattu marchjà dinò i giovani di 2a 3a è 4a di
Méditerranée in Sartè. Indiati da a so
prufessora di spagnolu, Nadine Ettori, chì
hà fattu scelta di stratti d’issa pezza, è
adestrati da Jean Pierre Giudicelli, i giovani
anu datu a misura di e so capacità à interpretà la in trè lingue : talianu, castiglianu
è corsu. Una bella prova di pluralità culturale cù a participazione di i prufessori di
talianu è di corsu : Camille Canonicci,
Dominique Colonna, Nanette Ferrandini,
Nady Samarcelli è Marilise Tramoni.
Presentazione da u Svegliu Calvese. « U
Teatru ». Calvi. 9 dicembre 2007.
Da ritene nanzu tuttu chì u benefiziu realizatu cù l’entrata à 5 € era destinatu à u
Téléthon. U testu, hè statu scrittu da
Laurent Bruna cù a participazione di
Niculina Casalonga è di Frederique Orliac.
Messa in scena da Orlando Furioso, chì si
sà, ùn accore di presentà è nè menu di dì u
so talentu, in cullaburazione cù Charlotte
Arrighi de Casanova, issa pezza hè cuncepita à l’occasione di u bicentenariu di a
morte di Pasquale Paoli. Pezza, ùn cunvene
per contu meiu, ci vuleria à dì piuttostu una
affresca viva, culurita è dinamica di ciò chì
fù issa epuca tremenda di a nostra Storia.
Un mumentu di diletta è d’emuzione, cù a
simbolica di l’arburatura è per fine, cù u
ribombu d’isse voce quandu ellu vene u
Salve Regina. Iè, da ringrazià tutta issa
giuventù calurosa di core, d’estru è di gestu.
« Chjam’è rispondi » Auditoriu è Casa
Musicale di Pigna. 29 dicembre 2007.
Eccu una sirata chì oramai s’hè arradicata.
Ne simu à ùn la sò quantesima edizione !
Moltu più arradicata chì quist’annu ella si
sparghjia in cor di dopu meziornu.
D’infatti, à 4 ore è mezu, Antone Ciosi ci
hà offertu sott’à u domu d’un Auditoriu
trapienu una stonda, per dì megliu quasi
duie ore sane di puesia, di cantu « a
cappella » è d’emuzione. Fate contu :
Anton Francescu Filippini, Ghjacumu
Fusina, i Fratelli Vincenti diclamati cù
talentu è cum’è ùn ammintà à Ghjacumu
Santu Versini cù queste scalpellate rime di
« Neve » :
« I gradaghji fulighjinosi
anu e so faldette bianche.
E fate chì ùn sò mai stanche
l’anu fatti cusì pumposi,
i grataghji fulighjinosi. » Una voce unesca,
un stintu artisticu, una cummossa vera è
tuttu di memoria. Eccu un dipintu troppu
miseru per qualificà à Antone Ciosi, moltu
più quand’ellu dice : « A videte a donna
chì fala per u chjassu cù una capra in
« Cesare » di Marcel Pagnol (César) 5
dicembre 2007. Centru culturale di
Portivechju.
Presentata da a Cumpagnia Unità Teatrale,
issa pezza stracunnisciuta, hà fattu a gioia
di u publicu. Messa in scena da Jean Pierre
Lanfranchi è stata interpretata da François
Berlinghi, Natanael Maïni, Christian
Ruspini, Chani Sabati, a tecnica essendu
assicurata da Jean Marc Colonna d’Istria
è Stonde. Una cumunità umana cù a so
organizazione, e so ubligazione è e so
abitudine chì cerca di piglà si la à a risa
mentre chì, di norma, ci seria da mette si
in penseri. Nunda da stupisce si, cusì simu
noi è isse passate sò sempre d’attualità. Si
pò scambià di locu, d’epuca è di lingua chì
nunda ùn scumparisce. Ùn dicia cusì
Musset, parlendu di Molière : « Ghjà chì
38
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 39
« A zilimbrina d’istatina » di Brian
Friel (Danser a Lughnasa)
manu ? Quessa hè Mamma !… ». Ié,
cummossa è piacè, è per compie u dopu
meziornu una manata d’impruvisatori a
l’anu zirbata à cuntrastà. Ma a surpresa hè
venuta da luntanu, da Bonifaziu è
Marignana cù dui giuvanotti : Ghjuvan
Federicu Terrazzoni è Stefanu Conca, 19
è 25 anni ! È dopu vinerete à dì mi chì l’arte
di l’impruvisata hè faccenda di vechji ! A
rilleva hè bella chè assicurata, cridete la
puru. A sirata, trà piatti è bichjeri, chjami
è risposte, rise è ciarle, s’hè perseguita
fendu cena à a Casa Musicale duve s’accugliia più ghjente ch’ella ùn ne pudia
cuntene. Eranu presenti i più tercani pueti
impruvisatori venuti da tutta a Corsica :
Francesu Acquaviva, Olivier Ancey, Carlu
Antone Guastaldi, Roccu Mambrini dettu
u « Rusignolu di Ziglia », Paulu
Moracchini, Carlinu Orsucci, Paulu
Pariggi, Francescu Simeoni, Martinu
Versini, Luiggi Virgiti, è ùn anu mancatu
nè d’estru, nè di rime. Ne ponu esse suddisfatti, d’issa perduranza d’un usu chì tene
à core d’ognunu, Toni Casalonga, Nando
Acquaviva è Lisandru Bassani, da i quali
vene una tenace è passiunata vulintà di
mantene lu.
Auditoriu di Pigna, u 27 ghjennaghju 2008.
Adatta è messa in scena da Charlotte
Arrighi de Casanova cù u Théâtre à la Belle
Etoile, Festivoce è u Foyer Rural di Pigna.
Issa pezza, nant’à u modu bislingu oramai
adupratu per a maior parte di e ripresentazione (à quandu una indiatura generalizata
da pertuttu in corsu ?), hà pigliatu, per
prova, in paese stessu i cummedianti sputicamente amatori, è per ùn esse prufeziunali ùn ne sò stati in dietru à nisunu per u
talentu è l’animazione. Dumè Giuntini,
Beatrice Habrard-Malaspina, Dumè
Prudenti, Laura Sansonetti, Michel
Balaguer, Jachy Chilichini è Alain Romano
ci anu purtatu in 36 di u seculu passatu per
rimette ci in memoria ciò ch’ellu fù un
paese è una famiglia cù e so minuzie è i so
frastorni, e so sperenze è i so guai, e so
ghjente arrughjunate è d’altre spatriate.
Senza cumpassione nè malincunia, un
ritrattu d’una ghjuventù inforse di stà per
nicessità o di fughje in un altrò miticu,
intese l’emissione di a TSF, novu modu
per seduce. In regia, Pasquale Galeazzi è
Ugo Casalonga anu datu una risunanza
artistica à issa « zilimbrinata » chì, ben’chè
surtita d’invernu ci hà riscaldatu u core
cum’è d’istatina.
« I quattru Mori » di Ghjacumu
Thiers. C.C.U. di l’Università, u 16
ghjennaghju 2008 in u Campus
Mariani.
« A scusa di Pasquale Paoli » di
Ghjacumu Thiers è Guy Cimino
Messa in scena da Guidu Cimino cù u
Teatrinu è a so tremenda squadra di
cumedienti : Stella Guelfucci, Corrine
Mattei, Jean Baptiste Filippi, Jean Pierre
Giudicelli, Jean Louis Graziani, Coco
Orsoni è Pierre Laurent Santelli. Tutta in
lingua corsa, issa pezza si svoglie in fine
di u XVIu seculu, epuca ricca d’evenimenti
artistichi ma dinò di strage trà dui religione
chì s’intuppanu à traversu à u
Mediterraneu. Quì, un munimentu erettu
in l’onore di u Gran’Duca di Tuscana,
Ferdinando 1mu, vincidore di i Turchi
ripresentati da issi quattru pirati. E u
paragone vene facile : a sumiglia cù i issi
Corsi rinnigati è partuti à u serviziu di a
Sublima Porta… In somma, a sempiterna
prublematica di e minurità mustrate cum’è
vettore di tutti i difetti è di tutte e malfatte.
Altra sumiglia : i ghjorni d’oghje… Nò ?
Palais des Congrès d’Aiacciu, u 29 ghjennaghju 2008. Dighjà presentata à u Teatru
di Bastia (23/2/2007), cù u successu
ch’omu sà, issa pezza messa i scena da
Guidu Cimino si merita d’esse scritta à u
fruntispice di l’opare drammatiche di
l’Annu scorsu. S’hè dettu, da a prima
esciuta, ch’ella era un esempiu di l’arte
drammaticu per fà risorge u carattare di
certi persunagi storichi. D’infatti, trattendu
quì di Pasquale Paoli vistu à traversu à un
asiliu psichiatricu, l’autori cum’è i cummedienti di u Teatrinu anu riesciutu una
scumessa for di norma : umuristica è
cianteresca, dolce è emutiva, calma è
cunfusa chì ùn lascia u publicu in noia è li
dà à riflette. Serà una scusa o ùn serà ? Una
cosa hè certa : mancà d’assiste ci ùn merita
nisuna scusa.
39
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 40
Scunfini
Emilio Coco
Hè digià un pezzu chì u nostru
amicu Emilio Coco chì ci fece
tantu onore è piacè cù a
traduzzione taliana di
l’antulugia A Filetta1 hà
publicatu una racolta puetica intitulata Serodio Amor. Issu libru in versione
bislingua spagnolu-talianu, esciutu in Galizia à l’edizione Espiral Maior
poesia (2006) hè inseme di puemi – sunetti pè u più – duv’ellu dà larga
balia à un estru mezu nustalgicu mezu ironicu à a meditazione in quantu à e
misfatte di u tempu nantu à l’energia è l’integrità di u corpu, a vita di u
coppiu, l’amore chì frusta è ùn frusta…
Mezu rassegnazione è mezu rivolta, senza rimproveru nè mughju à nunda
nè à nimu.
Cun sintimi forti è dichjarazione d’amore à le volte.
Ma quant’elle sò amare certe rise di l’elegia… è
Novello Dante Un altru Dante
Senza mutande e senza reggiseno,
fasciata nel pareo trasparente,
t’affaccendi con spirito sereno
tra pentole e fornelli. La mia mente
Nuda incristu è senza nunda à dossu
fasciata in un pareo trasparente
ti rimeni mancu stampa cummossa
trà pignatte è furnelli. A mo mente
si perde disperata dietro a un verso
che tarda a precisarsi. Tutto immerso
in tanto sforzo sterile non sento
la tua voce cercarmi o meglio mento
si perde addisperata sottu à un versu
chì trica à precisà si. Tuttu summersu
in issu sforzu inutile ùn sentu
a to voce circà mi o piuttostu mi pentu
alle mie stesse orecchie perché offende
che un poeta come me sia importunato
a ogni istante per stupide faccende
di ùn tappà mi l’arechje chì mi offende
chì ùn pueta cum’è mè sia castigatu
ad ogni stonda per stupide faccende
come metti a scolare la bottiglia
o vedi se il ragù s’è raffreddato.
Sappia che il tuo strillare mi scompiglia
le idee. Con quel fare intollerante
priverai il mondo di un novello Dante
come mette à sguttà a buttiglia
o fighjà s’è u tianu si hà ghjalatu.
Sappia chì cun mughje è stride mi scumpigli
l’idee. Cù issu modu di fà intullerante
ai da privà u mondu di un altru Dante.
1. Antologia della poesia corsa d’oggi (a
cura di Emilio Coco e Francescu-Micheli
Durazzo), Edizioni dell’Orso, San Donanto
Milanese (MI), 163 pagine, 15 €, si pò
cumandà à l’Associu di Sustegnu CCU)
40
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 41
À pusà
Pusati fiancu à fiancu nantu à u divanu
ci gudimu a millesima cacciata
di Vento di ponente. A to manu
in cerca di un appoghju hè sguillata
Sul divano
Seduti fianco a fianco sul divano
ci godiamo l’ennesima puntata
di Vento di ponente. La tua mano
in cerca di un appoggio è scivolata
nantu à u molle puntellu di u mio sessu.
In tempu di a nostra bella giuventù
S’è tù avissi fattu un gestu cum’è quessu
mi accendia i sensi. Avemu a certitù
di a ritirata. Figlioli maritati.
Ùn avemu nisun rimproveru à fà ci.
L’avemu fatti belli, accullucati.
sul morbido giaciglio del mio sesso.
Ai tempi della nostra giovinezza
A vita oghje hè tranquilla, senza affanni.
un tuo gesto così m’avrebbe messo
In capu nè penseri nè affaracci
l’antenna ai sensi. Abbiamo la certezza
Ma ancu senza u slanciu di quelli anni.
della pensione. 1 figli già sposati.
Non possiamo rimproverarci niente.
Li abbiamo fatti grandi, sistemati.
La vita ora è tranquilla, senza affanni.
Senza brutti pensieri per la mente.
Ma anche senza lo slancio di quegli anni
Carcasse
ho strascicato
la mia carcassa
Giuseppe Ungaretti
S’affanna ad inventarsi malattie
e si spaventa al minimo sospetto.
Frequenta trepidante le corsie,
ma è sempre tutto okay ogni verdetto.
S’affanna à inventà si malatie
è si spaventa à u minimu suspettu.
Frequenta l’ospidali cun frenesia
ma hè sempre tuttu okay ogni verdettu.
Dallo studio del medico entra ed esce
ad ogni ora per poi sentirsi dire
che sta bene, che è sano come un pesce
ma che comunque è meglio prevenire.
In cabinettu di u medicu entre è sorte
à tutt’ora è dopu si sente dichjarà
ch’ellu stà bè è più male ùn si porta
ma ch’ellu hè sempre megliu di anticipà.
Dorme poco, gli pulsa in gola il cuore,
ha i piedi gonfi, la pressione bassa,
se non oggi, domani certo muore.
Dorme pocu, è li batte in gola u core,
i pedi l’hà po gonfii è a tensione bassa,
s’ella ùn hè oghje dumane si hà da more.
Ed io che allegra e con le labbra mute
mi strascino da tempo la carcassa ?
Io morirò scoppiando di salute.
Ed eo chì alegra è cù e labre mute
Mi strascingu da tantu a carcassa ?
Eo mi ne aghju da more scuppiendu di salute.
41
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 42
Itxaro
Borda
A puetessa basca ch’è no avemu
scontru cù u numeru 19 di Bonanova
hè trà issa ghjente fidata chì ci piace
tantu à noi : quelli cun quale si pò
cuntinuà à barattà idee, opere,
impressione è sperienze aldilà di
l’epica di u primu scontru. Itxaro ci
hà mandatu unepochi di puemi scritti
durante una scappatella fatta in
Bizkaia i primi di maghju. Questu quì
l’hà scrittu pensendu à u stagnu di
Chjurlinu… Pare chì a laguna di
Biguglia li rammenta quella di
Xoximilko in Mexico ch’ella canta
Lila Brown.
Argi (I) tsua
Laga beach
Nondik dator
Itsutzen nauen argi hori,
Nondik dator haizea,
Nondik datoz
Malkoak bailiran
Begi ezpalak hezetzen
Dizkidaten
Euri ttanttak ?
Lainoak
Gris-beltz dira.
Nora doa lehian
Izaro konkorra ekaitzaren
Minean,
Nora doa txoria,
Nora doazi hondartzan
Bakarrik uzten nauten
Jendeak oro,
Itsutzen gaituen argi hori
Noraino doakeen galdezka.
Lainoak
Gris-beltz dira.
Luminusità
Laga Beach
Da duve
Issu lume abbagliulente,
È u ventu da duve,
È po da duve,
Cum’è tante lacrime,
Issu candillime di acqua
À bagnà mi ne
L’ochji.
Sò neri è grisgi
I nuli.
Duve và, cusì in furia
À mezu à tempurale
Izaro, l’isula torta,
L’acellu, duve và,
Duve vanu tutti quessi
È mi lacanu sola
Ad orlu di mare,
È mi dumandu
Sinu à duve anderà
Issu lume
Chì abbagliuleghja.
Sò neri è grisgi
I nuli.
42
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:38
Page 43
José Fernández
de la Sota
Scunfini
Ci hè José Fernandez de la Sota in a cumpagnia di i pueti squisiti chì ci fecenu
onore è amicizia accugliendu ci in a so rivista Zurgai è in Bilbao l’annu scorsu.
A publicazione di sti dui puemi quì sottu ci permette di ritruvà l’incantu di i
baratti ch’è no fecimu tandu sia in Corsica sia in Paese bascu. « Senza a
morte, puesia ùn ci ne era » dice spessu José. Parechji critichi baschi si ne sò
una cria stupiti in varie occasione è anu ligatu u sensu di isse parolle cù a
publicazione di u so libru Cumbre del mar custruitu in giru à l’idea chì a
navigazione hè sempre naufragiu. Ci anu dinù vistu una cuncurdenza stretta cù
a circustanza un’uperazione chirurgica grave. José Fernández de la Sota
rispose chì ùn si tratta solu di a paura individuale di a morte chì tuttognunu
porta in sè, qualsiasi a persunalità, u percorsu individuale è u carattaru
persunale frizzulu o forte. Trà puesia è morte ci hè cuntiguità di cuscenza. A
puesia ùn pò andà senza a so para. L’altra. Cusì pensa u gran pueta
cuntempuraneu Antonio Gamoneda : ùn ci era a puesia s’ella ùn ci fussi a
morte. È ùn si tratta solu di lamentu, di lagnà si cum’ellu hè cunvenziunale in a
tradizione puetica di l’elegia. Hè una cosa alta, prufonda chì tene da una parte
à a cundizione stessa di l’omu è da l’altra à a natura sputica di a puesia,
fundata nantu à a cuscenza di a murtalità è, per cunsequenza, quant’ella hè
frolla a vita. U pueta prupone ch’omu si canta ciò chì si perde è a vita si hà da
perde ; tandu cantemu in puesia.
José Fernández de la Sota (Bilbao, 1960) hà publicatu i libri di puesie Te tomo
la palabra (Ti pigliu à parolla, 1989), La gracia del enano (L’incantu di u
nannu, 1994), Esto no es un soneto (Quistu hè un sunettu, 1996), Todos los
santos (Tutti i santi, 1998), Material de construcción (Materiale di custruzzione,
2004) è Cumbre del mar (Cima di u mare, 2005). Hè statu inseritu in parechje
antulugie è una parte di e so puesie sò state tradutte in talianu, russiu è
purtughese. In u 1998 hà ricivutu u Premiu Euskadi di Literatura. Hè membru
di u cunsigliu di redazzione di a rivista basca di puesia Zurgai da a fine di
l’anni 80 di u seculu scorsu.
Trad. D. Verdoni
Entiéndeme Capisci mi
(Canción) (Canzona)
Entiéndeme si me muero
lejos de aquí. Que yo quiero
desarrimarte del muerto
que vive dentro de mi.
Capisci mi s’o mi ne morgu
luntanu da quì. Chì vogliu
spiccicà ti da u mortu
chì campa nentru à mè.
43
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 44
Pelusa
Un humidor paciente en el estante,
un reloj lento,
un humo que dibuja un arabesco,
una idea que va y otra que viene,
un corazón dañado,
un fuego dentro.
Una enumeración enamorada
de seres y de cosas. Diligencia
de lágrimas y besos aprehendidos.
Un recrecerse en la esperanza y un
desvanecerse en el presentimiento.
Una scatula di sigari chì aspetta nantu à a
scanceria,
Ya sé que todo esto es lo que tengo.
un arrilogiu losciu,
No pretendo otra cosa,
un fume chì disegna arabeschi,
sé que hilo
un’idea chì si ne và è un’antra chì vene,
la pelusa del tiempo.
un core mucatu,
un focu nentru.
Pulverizzu
Un’infilarata innamurata
di persone è di cose. Primura
di lacrime è basgi agguantati.
Ùn ritirà si in a speranza è un
svene si in u presentimentu.
Eo a sò chì aghju solu què è basta.
Ùn pretendu nunda altru,
a sò chì filgu
u pulverizzu di u tempu.
Para irse
Da andà si ne
Para irse desnudarse.
No llevar la alforja llena.
Pesa mucho tanta arena.
Darlo todo por perdido.
Da andà si ne mette si nudu in Cristu.
Ùn purtà si a narpia piena.
Pesa assai tanta rena.
Tene lu tuttu per persu.
Para irse desprenderse.
No abandonar la partida.
No perderse, desganarse.
No querer haberse ido,
Da andà si ne staccà si.
Ùn dà la vinta.
Ùn perde si, slazià si.
Ùn vulè esse si ne andatu,
sino marcharse, quedarse
desnudo, como parido,
sin calzado, desvestido.
ma parte, fermà
nudu, cum’è parturitu,
senza scarpi, spugliatu.
Y vámonos, vámonos, vámonos
al olvido.
E aiò, aiò, aiò
à u scordu.
44
n
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 45
Las palabras
Me dicen que me quieren y yo no desconfío.
Vienen a mí descalzas, con las manos
por delante, bien abiertas, y los ojos
más despiertos que los ríos
y más claros.
Vienen a mí en silencio, como en ascuas
de luz por los afluentes
de este río en que revierto.
Todo es suyo,
nada nuestro.
(Todo es de ellas. Nada tuyo.
Vas a ciegas de su mano,
navegado)
Entonces pienso que ellas decidieron
mi derrota, mi cauce, mi destino.
E parolle
Mi dicenu chì mi tenenu caru è mi ne sfidu.
(Palabra estremecida por su canto. Mi venenu scalze, à mani
Sílaba celebrada por su acento.) davanti, belle aperte, è cun l’ochji
più sveghjuli chè i fiumi
Sin ellas no tendría primavera, è più lindi.
ni temblor, ni esta furia que a veces me acomete
como un perro rabioso, me galopa Mi venenu zitte è mute, cum’è in suffina
como un corcel de fuego, me golpea di lume per l’affluenti
hasta hacerme caer. di stu fiume ch’o scoppiu
Tuttu hè soiu,
(Y te levantas. Ellas te levantan nunda nostru.
en una elevación deletreada
hasta la altura exacta de tu llanto.) (Soiu, tuttu hè soiu. Nunda toiu.
Y yo quiero olvidarlo todo con vosotras Vai à a cechesca appellamanu,
y perderme en vosotras navicatu.)
y dejar de ser mío por vosotras.
Perderlo todo y con mis propios ojos
ver mi canto rodando en vuestro río.
Allora pensu chì anu da decide elle
a mo scunfitta, u mo ghjargalu, u mo distinu.
(Parolla trimulante pè u so cantu.
Sillaba celebrata pè u so accentu.)
Senza elle ùn avia veranu,
nè tremu, nè sta furia chì à e volte mi assalta
cum’è un cane arrabiatu, mi galoppa
com’è un cavallu di focu, mi mena
insinu à fà mi cascà.
(È tù ti arrizzi. Elle ti arrizzanu
in un’elevazione impinnata
insinu à l’altura ghjusta di u to piantu.)
Ed eo u vogliu sminticà tuttu cun voi
è perde mi in voi
è smette di esse meu pè voi altre.
Perde lu tuttu è cù i mo ochji
vede vultulà a mo cota in u vostru fiume.
45
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 46
Maram al-Masri
Quandu ci truvaimu
in Lucera à u
Festivale « Mediterraneo è cultura » trà parlanti di parechje origine, ognunu
parlavava cum’ellu l’intendia è pudia, essendu intesu chì a lingua cumuna
praticata da tutti era, cum’è di solitu, quella di u core è di a puesia. L’ospitalità di
l’amichi accolti in giru à a presidente Lucia Saccone vense, di sicuru, à schjarisce
e poche stonde chì firmavanu, in isse cundizione, pè una cumprensione difficiule.
Quantunque, unepochi trà quessi si cunniscianu è eranu avvezzi à una lingua più
chè un’altra. Cun Maram chì parla arabu, inglese è francese, per mè u scambiu hè
in francese. Lighjendu Il tempo1 a publicazione fatta da l’associu di Lucera, chì
accoglie i scritti di ognunu in quantu à issu tema, mi sò stupitu di scopre a so voce
per mezu di u talianu, traduzzione ch’ellu fece Carlo Mirenda. Hè cusì chì mi hè
venuta di scandaglià u barattu trà talianu è corsu è francese (lingua di redazzione
iniziale di u scrittu di Maram, postu in ribombu neutru di ste duie altre lingue quì).
Sottu à a voce di e lingue, pare di sente l’altra, delicata quantu mai è cun
l’allusingu di l’irunia à pena trista, quand’ella dice di l’amica puetessa siriana.
1. Il tempo : testi di Ibrahim Al Koni, Antonio
Pascale, Elisabetta Liguori, Ghjacumu Thiers è
Patrizia Gattaceca, Emilio Coco, Maram al-Masri,
Francescu Micheli Durazzo, Petros Màrkaris,
Claudio Rossi Massimi, Festival della letteratura
mediterranea, Lucera, 2007
46
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 47
Scunfini
Lontana maternità, Lontana maternità,
lontana poesia lontana poesia
Luni
À chì cunnosce a mo casa, ùn crede
ch’ellu ci hè postu per mè. Quand’era
chjuca mi ricordu chì babbu avia a so
carreia… mamma dinù… caccara…
Facianu casu à lacà u so postu à
ognunu. U solu postu di meiu, hè u
picculu spaziu ch’ellu occupa a mo
piccula persona nantu à u lettu. È facciu
casu ancu in u mo sonnu più prufondu
à rispettà i mo limiti. Oghje aghju
decisu di lampà via u mo pudore, di
occupà di più spaziu in a camera di
l’amichi, duv’ellu ùn ci hè mai nè
amichi nè invitati. Ci tenia ch’ella
esistissi, per via di un bellu sognu ch’o
facciu da quattordeci anni : chì un
ghjornu i mei mi venissinu à vede.
Veneranu ?
Lunedì
Chi conosce la mia casa, non crede che
non ci sia posto per me. Quando ero
piccola, mi ricordo che mio padre
aveva la sua propria sedia… mia madre
pure… mia nonna… Facevamo attenzione a lasciare a ognuno il proprio
posto. Il solo posto che è mio, è il
piccolo spazio che occupa il mio
piccolo corpo sul letto. E sono attenta
anche nel mio sonno profondo a rispettare i miel limiti. Oggi ho deciso di
sopprimere il mio pudore, di occupare
più spazio nella camera degli amici,
doue non ci sono né amici, né invitati.
Ci tenevo alla sua esistenza, a causa di
un bel sogno che faccio da quattordici
anni, che un giorno i miel, mi vengano
a trovare. Verranno ?
Una tavula bianca micca à bastanza
maiò pè u mo disordine, sottu à una
finestra chì apre sopra à un carrughju
duve passa nisunu. Aghju spapersu e
mo prove, testimuniendu l’esistenza di
una donna chì scrive ognitantu invece
di stirà o di pulì u tempu davanti à a
porta di casa, prighendu u Signore di
accurdà li una forza magica per pulisce
a casa. Ùn sò i scrittori cum’elli urganizeghjanu u so tempu. Trà u travagliu di
fora è drentu à a casa, l’educazione di
i ciucci, u pesu di u maritu, leghje è
scrive. Cumu truvate u tempu ? In u mo
casu, ùn sò quale mi hà messu in capu
chì a mo missione di primura hè a casa.
Ancu s’o ùn sò manesca è facciu danni
assai, cumu rompe l’uliera dopu à avè
passatu u stracciu in cucina… A pulizia
hè bellezza. Dopu à avè compiu di
imbellisce a casa, forza ùn ne aghju più
di riflette chì e mo duie zichinette
voltanu da a scola per frustà u pocu chì
mi ferma di forza. Stabilisceraghju un
altru prugramma. A casa a pulisceraghju trè volte, micca duie à simana, è
l’altri ghjorni chì fermanu i daraghju à
leghje è à scrive.
Una tavola bianca non abbastanza
grande per il mio disordine, sotto una
finestra che si apre sopra una strada
dove nessuno passa. Ho sparpagliato le
mie bozze, attestando l’esistenza di una
donna che ogni tanto scrive invece di
stirare o di pulire il tempo davanti all’uscio di casa, pregando il Signore di
concederle una forza magica per pulire
la casa. Non so come gli scrittori
organizzino il loro tempo ! Tra il lavoro
all’esterno e dentro casa, l’educazione
dei bambini, il peso del rnarito, leggere
e scrivere. Come trovate il tempo ? Nel
mio caso, non so chi mi ha messo in
testa che la mia missione principale è
la casa. Anche se non sono abile e faccio
molti danni, come rompere l’oliera
dopo aver passato lo straccio nella
cucina… La pulizia è bellezza. Dopo
aver terminato di abbellire la casa, non
ho plu la forza di riflettere perché le mie
due pecorelle rientrano dalla scuola per
brucare il poco che mi rimane di forza.
Stabilirro un nuovo programma. Pulirò
la casa tre volte, non due alla settimana,
e dedicherò i giorni rimanenti a leggere
e a scrivere.
47
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 48
Marti
Da quandu aghju assestatu u mo
scrittoghju o ciò ch’o chjamu u mo
scagnu, ùn riescu à fà nunda fora di
pusà mi ci davanti, cumu s’o avessi a
paura di scrive. Una telefunata rapida
à un’amica chì dura un’ora, un bagnu
caldu chì aiuta l’idee à svapurà.
Quandu ch’o mi trovu davanti à a
pagina bianca sottumessa à a mo
penna, scappu. Allora voltu in daretu,
è po ritornu, scrivu una parolla o
dissegnu, in un viotu tutale. Cercu
idee chì ùn fussinu di nisunu. Mi sò
tenuta luntanu da a scrittura ed hè
durata troppu. Ùn ne avia bisognu per
scrive. A scrittura pè una donna in a
mo situazione hè un cunfortu. A
parolla ? A feghju cun l’ochji di i
ciucci. Ciò chì per l’altri hè evidente è
semplice hè per mè una scuperta.
Certe parolle anu un effettu
particulare, nantu à l’ochju, nant’à
l’arechja è nantu à i sentimenti ; tandu
a mi ripetu cumu s’o vi ci vulissi
ciuttà indrentu, stupita di vede cumu
certe lettere messe insieme pruducenu
un effettu simule.
Martedì
Da quando ho messo in ordine il mio
scrittoio, o quello che chiamo il mio
ufficio, riesco a fare qualunque cosa
fuorché sedermici davanti, come se
avessi paura di scrivere. Una rapida
telefonata a un’amica che dura un’ora ;
un bagno caldo che aiuta le idee a
evaporare. Fuggo quando mi trovo
davanti alla pagina bianca sottomessa
alla mia penna. Allora indietreggio, poi
ci ritorno, scrivo una parola o disegno,
in un vuoto totale. Cerco delle idee che
non appartengono a nessuno. La mia
lontananza dalla scrittura è durata
troppo a lungo. Non ne avevo bisogno
per scrivere. La scrittura per una donna
nella mia situazione è un conforto. La
parola ? La guardo con gli occhi dei
bambini. Ciô che per gli altri è evidente
e semplice, è per me una scoperta. Certe
parole hanno un effetto particolare,
sull’occhio, sull’orecchio, e sui sentimenti ; allora la ripeto come se volessi
tuffarmi dentro, stupita di vedere come
alcune lettere messe insieme, producano un tale effetto.
Mercuri
Ghjurnata difficiule. U ghjornu di
vacanza pè i zitelli. Senza pietà ; cume
s’o l’avessi messi à u mondu per castigà
mi. Ùn sò perchè i ghjorni chì ci hè a
scola ùn si sveglianu mancu à cannunate. Principiu cun l’affezzione è
finiscu cù i mughji. Mi ricordu ch’o mi
svegliava sola, mi vestia sola è andava
à scola sola cù a mo surella. Ùn mi
ricordu ch’ella avessi da mughjà a
mamma. « Cume mi ne vogliu quandu
sentu a mo voce chì abbaghja ». Ma u
ghjornu di vacanze si sveglianu soli è
tantu più prima di l’ora ch’elli si
sveglianu pè a scola. Scendenu e scale
pieni di energia è di vitalità è si dirigenu
ver’di u televisore. Ùn ci hè altru
ghjornu chì si assumigliessi à u mercuri,
mancu u sabatu nè a dumenica. Ùn
aghju tempu à spechjà mi. Unu
l’accumpagnu à u sport… l’altru à u
ballò… fà a spesa… preparà a cullaziò
è a cena… è po fà a pulizia di casa è
Mercoledi
Giornata difficile. Il giorno di vacanza
dei bambini. Senza pietà ; come se li
avessi messi al mondo per punirmi.
Non so perché ; nei giorni di scuola non
si svegliano neanche a cannonate.
Comincio affettuosamente e finisco per
gridare. Ricordo che mi svegliavo da
sola, mi vestivo da sola e andavo a
scuola con mia sorella da sola. Non
ricordo che mia madre gridasse.
« Come mi detesto quando sento la mia
voce abbaiare ». Ma il giorno di
vacanza si svegliano da soli e molto più
presto dell’ora della loro sveglia scolastica. Scendono le scale pieni di energia
e vitalità, e si dirigono verso il televisore. Nessun altro giorno assomiglia al
mercoledi, nemmeno sabato e
domenica. Non ho tempo per
guardarmi allo specchio. Accompagno
l’uno allo sport… l’altro al calcio…
fare delle compere… preparare il
pranzo e la cena… poi fare le pulizie
48
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 49
Scunfini
arricoglie i scarpi chì u mo figliolu
maiò di solitu lascia senza ch’o sappia
perchè, à mezu à u salottu. Cum’ellu
mi piaceria à ghjittà li in u mullizzu
cum’è una bruttacopia è po rimette li
torna in assestu da ch’elli diventessinu
bravi è disciplinati ! Tandu li diceria :
Siate ! È sò. Ah s’o avessi una mazzetta
magica, i tuccheria in capu è si cambierianu in dui anghjulini da tene cari à i
mo comudi ! Saria a mamma più beata
s’elli facessinu un picculu sforzu da stà
mi à sente. Cusì u mo maritu è a mo
socera mi ammirerianu è ùn mi accuserianu più di ùn sapè li allevà perchè chì
sò orientale !
Quand’ella si calma a timpesta è chì a
sera fala di stanchezza sopra à mè, mi
sdraiu à cantu à u più giovanu, da
ch’ellu si addurmentessi ; li leghju una
fuletta, spessu in furia chì a cucina mi
aspetta. Pigliu una stonda à u tempu da
prufittà ne, è mi rammentu ch’o i tengu
cari. In issi mumenti custì u so fratellu
maiò mi manca, ellu ch’o ùn aghju
micca abbracciatu. Averia vulsutu
ch’ellu fussi cun noi, corre li à pressu,
ancu s’ellu si rivultava è tirà mi a
lingua. Ed eccu a voce di u mo maritu
chì riclama a so parte di serviziu. Ùn
rispondu micca, prufittendu di a stonda
chì à mezu à a casa ci hè pace è calma,
è lacu u marosu di u mo sentimentu
maternu trasundà è mustrà mi chì
meritu… di esse una mamma.
di casa e raccogliere le scarpe che mio
figlio maggiore suole lasciare senza
ch’io sappia perché, nel mezzo del
salotto. Come vorrei gettarli come una
bozza nella spazzatura e rimetterli di
nuovo in ordine affinché diventino
buoni e disciplinati ! Direi loro : siate !
E loro sono. Ah ! Se avessi una
bacchetta magica, toccherei loro la testa
e si trasformerebbero in due angioletti
che amerei a mio agio ! Sarei la madre
la più felice se facessero un minimo
sforzo per ascoltarmi. Cosi mio marito
e mia suocera mi ammirerebbero e non
mi accuserebbero plu di non saperli
educare perché sono orientale ! Quando
la tempesta si calma e quando la sera
cade di stanchezza su di me, mi sdraio
accanto al più giovane, affinché si
addormenti ; gli lego una storiella,
spesso in fretta perché la cucina mi
aspetta. Prendo del tempo al tempo per
goderne, e mi rammento che li amo. In
questi momenti il loro fratello maggiore
mi manca, lui che non ho abbracciato.
Avrei voluto che fosse con noi, che
potessi corrergli dietro, anche se mi
mostrava la lingua ; ribelle. Ed ecco la
voce del mio sposo che reclama la sua
parte di servizio. Non rispondo, approfittando del momento in cui regnano in
casa, la pace e la calma, lasciando la
marea del mio sentimento materno
straripare per dimostrarmi che
merito… di essere madre.
Ghjovi
Inchieta è stanca. Ùn aghju micca
l’idee chjare. Aghju principiatu una
puesia è ùn sò cumu finisce la. Di solitu
scrivu quandu vecu a puesia digià
assestata, ancu s’o ne cambiu qualchì
parolla.
Giovedi
Inquieta e stanca. Le mie idee non sono
chiare. Ho cominciato una poesia e non
so come terminarla. Abitualmente
scrivo quando vedo la poesia già
costruita, anche se ne cambio qualche
parola.
Ancu e puesie più semplice ùn venenu
faciule, ùn venenu. Certe volte sentu
un dulore fisicu. Ùn pretendu di esse
una puetessa. À l’iniziu mi ghjucava
cù a puesia, ma oghje hè a mo libertà.
Hè viziosa cun mè. A cacceria. Mi
resiste, a lacaria da banda è po vultà ci
dinù.
Anche le poesie le più semplici non
vengono facilmente. A volte sente, un
dolore fisico. Non pretendo di essere
una poetessa. All’inizio giocavo con la
poesia, ma adesso è la mia libertà.
E’scaltra con me. La cancellerè. Mi
resiste, la trascurerè per ritornarci di
nuovo.
49
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 50
Venneri
Una telefunata à a famiglia, chì aghju
bisognu di parlà cun quelli chì mi
tenenu cara senza limiti, chì mi cunnoscenu cumu sò, cù tutti i mo difetti è e
mo qualità. A voce di u mo fratellu mi
sbuccia in core, ellu chì mi avia messu
in capu mille sogni idealisti. Mi hà
dettu « cara » è mi sò messa à
pianghje… di gioia, perchè chì sò
sempre cara… è di tristezza per via di
issa luntananza ch’o aghju sceltu.
Avemu parlatu di tuttu. Ogni tantu
guardava e lancette di l’arrilogiu chì
galuppavanu insignendu mi chì a
cumunicazione era stata longa è chì ùn
a ci facia à finì la. Cumu s’è issu filu
di telefonu fussi u curdone umbilicale
chì mi leia cù a tranquillità.
Venerdi
Una telefonata alla famiglia, poiché ho
bisogno di parlare con chi mi ama senza
limiti, con chi mi conosce come sono,
con i miei numerosi difetti, e le mie
qualità. La voce di mio fratello sboccia
nel mio cuore, lui che mi aveva riempito
la testa di sogni idealistici. Mi ha detto
« cara » e io mi sono messa a piangere…
di gioia…, perché sono sempre cara…
e di tristezza, a causa di questa lontananza che ho scelto. Abbianlo parlato
de1 più e del meno. Ogni tanto guardavo
le lancette dell’orologio che galoppavano, indicandomi che la comunicazione era stata lunga, e che io non
riuscivo a terminarla. Come se questo
filo del telefono fosse il cordone ombelicale che mi collegava alla tranquillità.
Sabatu
« U Gigante » ‘ hè mortu, mi hà dettu
eri u mo fratellu cumu s’ellu sapessi
l’effettu di issa nutizia nantu à mè.
L’anu trovu ammazzatu in un giardinu
vicinu à u mare. Ci sò sempre i giardini
quaiò ?
Quale hà tombu « U Gigante » ? Oimè
Sabato
« Il Gigante » ‘ è morto, mi ha detto
ieri mio frarello, come se sapesse
dell’effetto della notizia su di me.
L’hanno visto assassinato in un
giardino vicino al mare. Ci sono ancora
dei giardini laggiù ?
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 51
Scunfini
chì ùn pensava ch’elli ci fussinu l’assassina in a mo brava cità. Segondu mè,
l’assassini ùn vivenu in Lattaquié. A
statina scorsa sò andata in a mo cità
dopu mancatu dece anni. Ùn si assumigliava à a cità duve era ingrandata. U
celu hè diventatu chjucu… è ci hè issa
mansa di polvera bianca è grisgiu
cennera à copre u pocu verde chì sfida
a sete è l’abbandonu. I ghjelsumini ch’è
no aviamu l’abitudine di assestà in
cullane pè i petti di e nostre mamme si
arrampicheghjanu losci losci nantu à e
muraglie in ruina.
Chi ha ucciso « il Gigante » ? Dio mio
non pensavo che ci fossero degli assassini nella mia buona città. Secondo me
gli assassini non vivono a Lattaquié.
L’estate scorsa sono andata nella mia
città dopo un’assenza di dieci anni. Non
assomiglia alla città dove ero cresciuta.
Il cielo è diventato piccolo… e molta
polvere bianca e grigio cenere copre il
poco verde che sfida la sete e la trascuratezza ! Gelsomini che avevamo l’abitudine di sisremare in collane per i petti
delle nostre madri, si arrampicano pigramente sui recinti in rovina.
Di colpu i mo ochji eranu stupiti di vede
u mullizzu accatamansà si nantu à i
tighjali è fiumi esce da i so cadaveri.
Ma i mo ochji ùn sò stati tantu à circà
i visi. E persone ch’o avia l’abitudine
di vede tempi passati passanu sempre
pè i stessi carrughji è camminanu longu
u corsu « Mechouar » cù a so eleganza
sprupusitata è a so sete di vede ed esse
visti. Avia vistu « U Gigante », l’omu
ch’ellu cantava Farid Al-Atrac purtendu
a so bissicletta pè e strade di a cità. Era
stupitu è a so ammirazione pè u cantadore avia stinzatu e so labre è l’addulcia
da fà ne cum’è quelle di Farid.
Di colpo i miei occhi erano sorpresi nel
vedere le immondizie ammucchiarsi sui
marciapiedi e dei rivoli uscire dai loro
cadaveri. Ma i miei occhi hanno rapidamente cercato dei volti. Le persone che
avevo l’abitudine di vedere nel passato,
passano sempre per le stesse strade, e
camminano lungo il corso « Mechouar« con la loro eleganza eccessiva e la loro
sete di vedere e essere visti. Avevo visto
« il Gigante », quest’uomo che cantava
Farid Al-Atrac guidando la sua bicicletta
attraverso le vie della città. Era stonato
e la sua ammirazione per il cantante
aveva allungato le sue labbra addolcendole per diventare come quelle di
Farid.
Dumenica
Aghju fattu u mo duvere cù una
suddisfazione meccanica.
Aghju da preparà un bombò à a cicculata à casu ch’ella venissi ghjente, è
aghju da coglie fiori in u mo giardinu
pè a ghjente di a mo casa. A puesia ùn
hè cumpletta, a finisceraghju dumane.
Sonanu à a porta… mi guardu in u
spechju pè assestà mi i capelli. Scendu
e scale à passu lestu è impaziente per
apre… nisuna visita. I figlioli di i vicini
volenu ghjucà cù i mo zitelli.
Domenica
Ho fatto i miei doveri con meccanica
soddisfazione.
Preparerè un dolce al cioccolato nell’eventualità dell’arrivo di ospiti, e
coglierô dei fiori nel mio giardino per
la gente di casa mia. La poesia non è
completata, la terminerè domani.
Suonano alla porta… mi guardo nello
specchio per aggiustare i miei capelli.
Scendo le scale a passo veloce e impaziente per aprire… nessun ospite. I
figli dei vicini di casa vogliono giocare
con i bambini.
Traduzione dal francese di Carlo
Mirenda
51
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 52
Carles Duarte
Trad. G.M. Comiti
U centru di u tempu
U spechju di u ritornu
El mirall del retorn
Brama, sognu è scordu
è u silenziu chì aspetta.
Desig, somni i oblit
I el silenci que espera.
A to persona pregna di lume
è i to ochji duv’ellu mi chjama u mare.
El teu cos xop de llum
I els teus ulls on la mar em convoca.
Cù e mani di u ricordu
a notte m’accumpagna.
Amb les mans del record,
m’acompanya la nit.
S’alluntananu e to labre.
Els teus llavis s’allunyen.
Ci beimu l’attrachju
pè infiarà tristezze.
Ens bevem el ponent
per encendre tristeses.
Ind’u spechju di u ritornu,
ci sò i grombuli d’infinitu.
Al mirall del retorn,
hi ha fragments d’infinit.
Ricordu
U ventu scuzzula l’onde
è si sparghje a rena.
Ùn s’affanna mai u mare,
nè mancu u desertu si stantareghja.
È i granelli di u ricordu
si sfacenu è si facenu torna senza furia,
chì l’ochji si sò sposti
da sempre nant’à u sognu,
chì si scioglienu i corpi
è l’attrachju si spenghje è volta.
Accogli l’ogetti di u passatu,
rivedi un gestu chì ti scummove in celu.
Senti u viotu è l’abbacinu.
Casca u lume nant’à l’arburi
è si palesanu e pelle.
L’aria ti porta u silenziu.
Record
Mou les ones, el vent,
i la sorra s’escampa.
No es cansa mai el mar
ni s’atura el desert.
I els cristalls del record
es desfan i es refan sense pressa,
perquè els ulls s’han desat
des de sempre en el somni,
perquè els cossos es fonen
i el ponent s’extingeix i retorna.
Aplegues els objectes del passat,
ressegueixes un gest amb què el cel et commou.
Sents el buit i el vertigen.
Cau la llum sobre els arbres
i les pells es desvetllen.
L’aire et porta el silenci.
52
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:39
Page 53
Scunfini
Una notte
Si sdrughje u lume grisgiu
è st’ombra stracciata
s’aggrotta ind’u sognu.
Aghju persu i sguardi :
una gioia trasaltata
cum’è un fiume tralucente,
una brama impaziente
chì mi punta versu qualchì labru,
un’angoscia infinita
ch’o ùn sò apacià.
I disegna u silenziu
Cù un frisgiu chì mi ferisce
ch’ùn pò guarì,
in l’attrachju duve s’incrucca l’aspettu,
serenu
nant’à un celu cristallinu.
Ci lavu i mo ochji
invechjati
di lacrime turchine.
Ci hè una notte
chì sò natu.
Ci hè una notte
chì a to pelle m’amò.
Una nit
S’esvaneix la llum grisa
i aquesta ombra esquinçada
s’arrecera en el somni.
He perdut les mirades :
una joia exaltada
com un riu transparent,
un desig impacient
que m’empeny cap a uns llavis,
una angoixa infinita
que no sé mitigar.
Les dibuixa el silenci
amb un traç que em fereix,
inguarible,
al ponent on s’atura l’espera,
serè,
sobre un cel de cristall.
Hi netejo els meus ulls
ja envellits
d’unes llàgrimes blaves.
Hi ha una nit
que vaig néixer.
Hi ha una nit
que el teu cos va estimar-me.
È u scordu
assecca pianu pianu a so vistiga.
I l’oblit
va eixugant el seu rastre.
Hè nudu tuttu,
for’di tempu,
quand’elli s’affaccanu l’astri.
Tot és nu,
sense temps,
quan els astres sorgeixen.
53
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:40
Page 54
L’invitatu mutu.
Pongu l’ochji nant’à l’attrachju.
Si move u ghjornu.
In st’ultimu gestu
ci hè u donu tutale di sè.
Cercu trà noi
sguardi chì si morenu,
chì perdenu u Sole
per sempre.
U spechju brusgia pianu pianu e maghjine.
Aghju persu e mani.
L’acqua.
Un corpu zitellinu abbraccia l’onde.
Hè grisgiu u ventu
è ascoltu
u sbattulime stancu di e cose immobili.
Briachi di tempu,
festighjemu u ritornu.
In carrughju i lampioni schiariscenu
e ghjente chì viaghjanu è tremanu.
S’hè serrata a porta cum’è un schjaffu.
Invitatu mutu,
u scordu si mette à tavulinu cù mè.
A scena di u sognu
L’ochji ritrovanu un frisgiu di mare
duv’elli s’accoppianu l’azzuri,
e mani s’arreghjenu nant’à a scorza di i platani
di u viale chì ci campavamu,
e labre cercanu in vanu a funtana
duv’elli mi purtavanu i genitori,
oghje i mo pedi voltanu
in quelli carrughji chì eranu u mo universu
È in u parcu duve ci simu basgiati.
A cità,
a scena d’un sognu chì si more,
e pelle si lampanu
contrà u sicretu di u tempu.
L’hoste silent
Deso els ulls al ponent.
El dia es mou.
Hi ha un lliurament total
en aquest gest darrer.
Entre nosaltres cerco
mirades que agonitzen,
que perden el Sol
definitivament.
El mirall va cremant les imatges.
He perdut unes mans.
L’aigua.
Un cos d’infant s’abraça a les onades.
El vent és gris
i escolto
el batec fatigat dels objectes immòbils.
Ebris de temps,
celebrem el retorn.
Als carrers els fanals il·luminen
la gent que camina i tremola.
D’un cop sec s’ha tancat una porta.
Hoste silent,
seu a taula l’oblit.
L’escenari del somni
Els ulls retroben una llenca de mar
on els blaus conflueixen,
s’aturen les mans a l’escorça dels plàtans
del passeig on vivíem,
els llavis enyoren la font
on em duien els pares,
els peus tornen avui
als carrers on cabia el meu món
i al parc on ens besàrem.
La ciutat,
l’escenari d’un somni que agonitza,
les pells s’estimben
contra el secret del temps.
54
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:40
Page 55
U centru di u tempu
Scunfini
Inde sta cità
s’accoppia tuttu cù a vita di l’omi,
l’affaccendanu sana sana i so sogni
quandu chì a terra face silenziu.
U passatu hè a storia
ch’elli scrivenu l’omi,
rifacenu u so mondu
nentru à ogni parolla.
El centre del temps
U suchju s’affanna
è l’arburu si spenghje.
En aquesta ciutat
tot té a veure amb la vida dels homes,
els seus somnis l’ocupen,
mentre la terra calla.
Quand’elli piantanu i ghjorni
si ricunnoscenu l’ochji.
A morte,
sempre in puntu ghjustu
ind’a to mente
t’aspetta.
El passat és la història
que els homes n’escriuen ;
recreen el seu món
dins de cada paraula.
In i carrughji si ritrovanu i gesti
daretu à i muri
sculuriti à ricordi
S’estronca la saba
i l’arbre s’extingeix.
Quan s’aturen els dies
els ulls es reconeixen.
È avà tù,
ch’ai amparatu à pienghje,
feghji e labre chì si basgianu.
La mort,
sempre a punt,
dins de la ment
t’espera.
Un ventu di sulitudine
ristabulisce a brama,
spoglia l’impazienza.
Als carrers els gestos es retroben
rere els murs
destenyits de records.
U lume di u dulore si sparghje
in tè,
versu u centru di u tempu.
I ara tu,
que has après a plorar,
mires llavis que es besen.
Un vent de solitud
restableix el desig,
despulla la impaciència.
S’escampa la llum del dolor
endins de tu
cap al centre del temps.
55
BONANOVA_21_INT.qxd
12/11/2008
22:40
Page 56
I capelli di u dopu meziornu Els cabells de la tarda
Mettu a manu ind’i capelli di u dopu meziornu,
mastucheghju u gustu di terra amandulina
si piantanu stanchi i mo ochji nant’à a Luna
in cima à u turchinu.
Aldilà di u tempu
mi basgi torna.
Ci simu immersi
Ind’un mare di sognu.
Passo la mà pels cabells de la tarda,
mastego el gust de terra de l’ametlla,
els ulls s’ajeuen cansats sobre la Lluna
al capdamunt del blau.
Enllà del temps
encara tu m’abraces.
Ens hem banyat
dins una mar de somni.
A nustalgia di l’arburu
U lume incroscia
e cuscogliule
i muri chì falanu,
spoglia e finestre,
brusgia l’ombre,
si piatta daretu à a petra è u metallu,
apre ochji impazienti.
Crescenu i sogni,
sanguineghjanu.
U mondu foscu.
A nustalgia di l’arburu.
L’enyor de l’arbre
Mulla, la llum,
les fulles,
les parets que davallen,
despulla les finestres,
crema ombres
s’enfonya darrere de la pedra i del metall,
bada uns ulls impacients.
Creixen somnis,
s’escolen.
El món opac.
L’enyor de l’arbre.
Invernu
L’aria si face scarsa,
u lume si stinza,
si sdilazieghja,
è u fretu, a tralucenza,
traficcanu l’ochji.
Hivern
S’aprima l’aire,
la llum s’estira
i s’emmandreix,
et darda els ulls
el fred, la transparència.
56

Documents pareils